Subconștientul politicii – dacă există așa ceva – a consacrat o echivalență la care nici cel mai apilpisit cavaler al dreptei nu s-a gândit: aceea dintre criză și austeritate.
De când a izbucnit criza, anumite guverne de dreapta nu au găsit nicio altă soluție, în afara cordonului sanitar al austerității. Și, ca să fim sinceri, adevărul este că, întrucât criza nu a dispărut, ci s-a diseminat și s-a mutat de la statele ale căror bănci au provocat-o (SUA, Marea Britanie, Germania) către statele mediteraneene ale Europei, austeritatea nu a reprezentat nicăieri o soluție.

Dar nu despre inadecvarea soluțiilor de austeritate voiam să vorbesc aici. Ci despre ceea ce s-a ascuns, în anumite regimuri de dreapta, în spatele așa-zisei austerități.
Aș fi, evident, tentat să vă vorbesc în primul rând despre regimul Băsescu. Vă voi relata însă ce a înțeles prin austeritate unul dintre amicii politici ai dlui Traian Băsescu: cel pe care, înaintea episodului cu întorsul spatelui și cu semnele jignitoare făcute în public, Traian Băsescu și-l revendica drept model. Este vorba despre fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy.

Cum justiția franceză nu este așa de „independentă” ca aceea română, imediat ce „Sarko” a părăsit Palatul Elysée, a început cercetările privindu-l pe fostul președinte în următoarele scandaluri: 1) un dosar (deocamdată deschis împotriva cetățeanului X) privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007 de către Ziad Takkieddine, emisar al fostului regim Gaddafi; 2) afacerea Bettencourt (moștenitoarea imperiului L’Oréal, care se pare că a dosit, cu acoperire politică, sume importante de bani nefiscalizați în străinătate); 3) contractele pentru sondaje de opinie, dintre Palatul Elysée și firma de consultanță a lui Patrick Buisson, ca și cu alte nouă firme de sondaje; 4) afacerea Karachi, vizând anumite comisioane aprobate în 1995 de Nicolas Sarkozy, în calitate de ministru al Bugetului, în cadrul unor vânzări de arme către Pakistan, ca și crearea unei societăți offshore prin care acești bani să fie feriți de Fiscul francez.

Documentarea de mai sus nu-mi aparține. Ea provine dintr-un articol intitulat Justiția se apleacă asupra unei eventuale finanțări de către Libia a campaniei lui Nicolas Sarkozy, publicat de jurnalista Marie Boëton în data de 22 aprilie 2013, într-un ziar care nu poate fi suspectat de partizanat politic: cotidianul catolic francez La Croix.

Cum se poate observa, unele afaceri sunt din timpul crizei economice și financiare, altele sunt de dinaintea acesteia. Însă toate conturează o mentalitate politică venind în totală contradicție cu ideea de austeritate. Luăm bani de la Gaddafi – Takkieddine l-a pus în cauză direct pe Sarkozy –, după care îl bombardăm, îl îndepărtăm de la putere și îl lăsăm să fie ucis fără judecată. Tăiem banii sistemului de învățământ, dar protejăm miliardarii care își ascund în Elveția banii, spre a nu fi impozitați conform legii. Pledăm pentru economii severe în toate domeniile, lăsăm să fie închise unități economice considerate nerentabile, dar achităm facturi mult mai mari pentru prestări de servicii unor amici politici. În sfârșit, îi facem pe toți cetățenii obișnuiți să strângă cureaua, dar noi practicăm de când ne știm sistemul comisioanelor, pe care le încasăm prin firme offshore, iarăși, ca să nu plătim impozite.

Cu alte cuvinte, o mentalitate care poate fi redusă la formula sartriană austeritatea este Celălalt. Mereu celălalt. Cetățeanul obișnuit, căruia i se taie salariul, i se măresc impozitele, i se scumpesc produsele prin creșterea TVA, i se impozitează pensia. În timp ce noi și amicii noștri politici ne ascundem banii în străinătate, manipulăm bani negri de la puteri nedemocratice și, în general, ne străduim să ne achităm o cât mai mică parte din obligațiile pe care le avem față de bugetul de stat.

Din această cauză, și nu din cauza austerității în sine, s-a prăbușit dreapta peste tot în Europa. Din această cauză – și nu pentru că i-au instigat televiziunile – au ieșit oamenii și au votat contra lui Traian Băsescu și pentru o guvernare USL. Din cauza aceasta, anumite personaje ale austerității pentru ceilalți, ca Elena Udrea, Adriean Videanu și chiar Mihai Răzvan Ungureanu, au pierdut rușinos în colegiile în care au candidat.

Această „austeritate” trebuie, evident, să înceteze. Sistemul clientelei politice trebuie să fie dezmembrat, pe de-o parte, iar pe de alta, guvernul trebuie să abordeze criza cu alte idei și cu alte soluții. Tăierea salariilor și închiderea spitalelor nu reprezintă austeritate, ci bătaie de joc la adresa cetățenilor și reinstaurarea legii junglei, în care cel mai sălbatic îl elimină pe cel mai delicat.
http://qmagazine.ro/autori/austeritatea-e-celalalt/