Sau, ca o veche zicală, ce-am fost şi ce-am ajuns. Puțini dintre cei care au urmărit serialul Cine e Regina de la Finanțe ştiu că, în perioada interbelică, şef peste impozitele şi taxele României a fost gânditorul Mircea Vulcănescu. Care era nu numai un gânditor de anvergură, ci şi un eminent finanțist şi economist.

Venirea sa în fruntea Vămilor, de pildă, a asigurat atât eradicarea marii corupții în domeniu, cât şi dotarea României cu unul dintre cele mai moderne sisteme vamale din Europa acelor ani. În 1937 i-a refuzat personal profesorului său, celebrul Nae Ionescu, scutirea de vamă pentru un automobil Maybach adus din Germania (căci, în acele timpuri, în Maybach mergeau profesorii de filosofie, nu ciobanii îmbogățiți din schimburi de terenuri cu Armata). Deşi îl iubea profund pe maestrul său spiritual, căruia i-a şi scris cea mai bună biografie de până acum. Se vede treaba că, şi la acest capitol, străbunicii noştri erau mai avansați decât noi, căci îşi manifestau venerația scriind cărți, nu dând şpăgi. Pe acest scaun a stat, aşadar, dl Blejnar. Care nu e, fireşte, Regina Vămuirii Vămilor, cum nici vânzările succesive nu sunt corupție. Însă, chiar dacă Regina ar fi cu siguranță o persoană de sex feminin, prezența dlui Blejnar, ani la rând, la conducerea ANAF este o bună ilustrare a caracterului regimului Băsescu. Care, deşi este dominat de marea corupție, face mai mult rău cetățenilor prin incompetență.

În mod normal, la câte ultimatumuri au dat cei doi premieri ai regimului – dl Boc, dacă vă mai amintiți de el, şi dl Ungureanu –, pentru sporirea colectării la buget a taxelor şi impozitelor ar fi trebuit ca dl Blejnar să fi zburat din funcție de foarte mult timp. Însă în regimul Băsescu nimeni nu se sesizează că a da ANAF pe mâna unei persoane cu o pregătire de specialitate de nivel mediu comportă riscuri majore pentru buget, ba încă şi într-o perioadă de criză, în care România se împrumută ca să plătească salarii. În regimul Băsescu poți fi frizer, tinichigiu, felcer (toate, în sine, profesiuni onorabile): nimic nu te împiedică să fii ministru sau să conduci agenții guvernamentale vitale, atât timp cât eşti loial sistemului şi nu te apuci să investighezi pe altcineva, în afara Opoziției.

Iar când eşti dat afară de la ANAF, după ce ți-ai dovedit fățiş incapacitatea de a pune ordine în sistem, şutul în fund se poate transforma, dacă-ți ții gura, într-o promovare. Dl Blejnar va deveni, se pare, cel care va ancheta… marile averi ale României.

Cu excepția averilor lui Zeus şi ale Reginei sale. Morala e că Mircea Vulcănescu a murit în puşcărie, sacrificându-se pentru ca un tânăr anonim să poată trăi mai departe, pentru ca România să nu-şi uite valorile. Mă îndoiesc puternic de tot că a făcut-o pentru ca dl Blejnar să se plimbe din fotoliul ocupat cândva de Mircea Vulcănescu însuşi pe un altul, recent înființat. Deşi pentru democrație şi pentru economia capitalistă a suferit filosoful în puşcăriile comuniste, mă tem că, dacă ar putea reveni pentru o clipă printre noi, nu ar regăsi aceste valori în lumea românească sub regimul Băsescu. Nu ar găsi decât bolşevism instituțional, corupție şi demagogie.

De aceea, dintre actele condamnabile comise de Băsescu, cel mai condamnabil a fost pretenția sa de a condamna comunismul. Nu pentru că acesta ar fi fost bun, ci pentru că este ultimul care are dreptul de a reprezenta opoziția față de comunism.

Articol scris de Ionut Vulpescu – publicat in Q Magazine