Ionuț Vulpescu: Despre patriotism în vreme de criză

de Ionuț Vulpescu
Istoria nu se repetă, așa cum spune un clișeu, sau nu se repetă la fel. Ceea ce se poate repeta, sunt atitudinile, modelele, virtuțile și păcatele ce guvernează deciziile care, după trecerea timpului, devin istorie.
Iată ce narează, de pildă, Neculce despre un act de patriotism în timpuri de mare criză. La finalul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca (cea dintre 1669-1672) și la începutul domniei lui Ștefan Petriceicu, nordul Moldovei se afla sub presiunea polonezilor. Aceștia ocupaseră, de fapt, cetatea Camenița, iar turcii, în calitate de parteneri ai Moldovei – care avea dreptul la protecție din partea Imperiului Otoman –, aduseseră oaste numeroasă ca să elibereze acest punct strategic. Noul domn Ștefan Petriceicu de-abia fusese instalat, iar curtea otomană, victorioasă împotriva polonezilor, se așezase un timp undeva pe malul Nistrului. Unde, în paranteză, în acea epocă, nu era nici picior de rus.
Curtea era, lucru mare, condusă de însuși sultanul: Neculce nu precizează care, dar istoria ne asigură că este vorba de Mehmed al IV-lea, cel care-și va pierde tronul în 1687, după înfrângerea în cea de-a doua bătălie de la Mohács. Marele vizir – iarăși, Neculce nu ne spune care, dar sursele istorice garantează că era vorba de un anume Bekri Mustafa Pașa –, fiind amator de vorbă înțeleaptă, le-a cerut aristocraților moldoveni să desemneze un om inteligent, cu care să poată purta o convorbire. Boierii l-au ales, firește, pe cel mai învățat român la ora aceea, Miron Costin.
Alegerea nu era lipsită de tâlc: familia Costin, originară, se pare, din Serbia, avea simpatii poloneze, fratele Velicico fiind considerat chiar (cel puțin de Dimitrie Cantemir) capul partidei filo-polone în Moldova. Cozile de topor nelipsind, la români, niciodată, probabil că adversarii Costineștilor au profitat de cererea marelui vizir pentru a-și arunca adversarii în gura lupului. Întrevederea en petit comité cu acesta nu era nici pentru reprezentanții puterilor occidentale ceva obișnuit, darămite pentru mica aristocrație a unui stat tributar, cum era Moldova. Orice eroare în fața atotputernicilor unei puteri barbare, chiar și o greșeală măruntă, se putea solda cu grave consecințe, între care și decapitarea.
Până la un punct, Bekri Mustafa Pașa s-a străduit să nu-i dezamăgească pe filo-turcii moldoveni. După consumarea momentelor protocolare, el i-a adresat lui Miron Costin o întrebare frontală, menită să-i pună la încercare nu numai inteligența, ci și caracterul: „Și i-ai zis vizirul să-i spuie dreptu: pare-lé lor biné c-au luat împărățié Camenița, au ba?” (citez după Neculce). Evident, vizirul știa că familia Costin e filo-polonă, după cum și Miron Costin știa că vizirul știe și că, în consecință. întrebarea nu e deloc întâmplătoare. Era cu adevărat un moment de răscruce, în care se verifică pe deplin caracterul unui om.
Marele cărturar putea juca ușor cartea slugărniciei. Cu un domn nou, cu o putere locală încă neconfigurată și cu puterea protectoare, Imperiul Otoman, victorioasă și prezentă în Moldova cu toate armatele, nu l-ar fi condamnat, probabil, prea mulți dacă s-ar fi lansat într-un discurs meșteșugit despre măreția partenerului strategic și despre fidelitatea nesmintită a Moldovei și a moldovenilor față de marele aliat. Cine l-ar fi putut, de asemenea, condamna dacă, pentru a-și salva pielea, și-ar fi denunțat ca trădători adversarii, care și ei, la rândul lor, îl trimiseseră în gura lupului?
Dar marele cărturar a ales o altă cale. Calea patriotismului. După ezitări prelungite și după ce a primit asigurări că nu va suferi consecințe, indiferent care va fi răspunsul, Miron Costin a spus: „suntem noi moldovenii bucuroși să se lățască [imperiul] în toate părțili cât de mult, iar pesté țara noastră nu ne pare biné să se lățască”. Răspuns magistral, care sintetizează atât poziția geo-politică a Moldovei, obligată de circumstanțe să conviețuiască alături de un partener strategic dificil, cât și caracterul scriitorului, care nu s-a putut opri să nu rostească adevărul.
De prisos să adaug că și vizirul, om înțelept, a apreciat răspunsul, a râs și a conchis: „Drept ai grăit”.
Iată, așadar, că se poate să fii patriot și corect în relația cu partenerii și fără să te târăști în țărână. Și, mai ales, fără să-ți trădezi țara, semenii și convingerile.
Cum spuneam, însă, și când se repetă, istoria nu se repetă la fel.
QMagazine – Revista, news online, exclusivitati, interviuri, reportaje, stiri, breaking news
Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe