Sărbătoarea istorică de zilele acestea ne arată cât de lipsită de consistență și de nepricepută e scena politică a zilelor noastre. Una în care până și doctrinele, cele care dau, totuși, identitate, sunt sfidate, iar nuanțele ideologice dintre dreapta și stânga tot mai greu de perceput, atât în discurs, cât și în practica guvernării. S-au împlinit 500 de ani de la moartea lui Neagoe Basarab, autorul unui manual de știință politică, în spiritul vremii, formidabil: “Învățăturile către fiul său Teodosie”. Un manual nu despre slujirea pură, obediență la modă în zilele noastre, ci despre guvernare, cârmuire de sine și apropiere de divinitate, singurul izvor al dreptății. Manualul nu s-a născut din nimic, nu a fost o toană a unui obscur domnitor, undeva, la marginea civilizației occidentale. Era expresia conștientizării nevoii unui cod de conduită a omului politic, a conducătorului, în relația sa cu națiunea, care să excludă arbitrarul. Semn că societatea se dezvolta, devenea tot mai complexă, și cerea, în felul ei, un alt mod de a imagina relații puterii cu cetățenii.
Astăzi relațiile tată-fiu descriu o altfel de ștafetă politică. Una a oportunismului, arareori una a tradițiilor de familie în spiritul și legea unei culori politice. Cât despre valoarea monumentală a lucrării, la momentul apariției ei e nu doar un izvor de gândire politică autohtonă; reflectă, în felul său, un manual de teologie politică. Unul în care „biruitorul de țară” nu e figura de stil dintr-o campanie electorală de care orice câștigător uită odată ce și-a reconfirmat puterea, ci expresia unei puteri coerente, a unui efort susținut și, trebuie spus, a unei loialități față de țară, care astăzi e deseori umbrită de un ecou patriotard. Cât despre „boiării mici și mari pre care trebuie să îi ținăm în vrednicie”, lucrurile nu s-au schimbat cu mult. Același imperativ, cu nereușite mult mai costisitoare pentru devenirea acestei țări. Sunt aproape cinci secole de educație politică românească, pentru un prezent lacunar, în care nici „domnii buni” de altă dată, nici învățăturile lor, nu se mai întrevăd.