de Ionuţ Vulpescu

200 de ani de la naşterea lui Dostoievski astăzi, 140 de ani de la moartea lui în ianuarie şi un timp infinit de când pare că ne scriem aici, pe reţelele sociale, Însemnări din subterană.

Să ştii pentru ce trăieşti – convingerea intimă a lui Dostoievski – ne pare astăzi mai încercată ca niciodată. Când a izbucnit pandemia, Camus şi Saramago au revenit la modă. Ciuma şi Eseul depre orbire anunţau noua bibliografie obligatorie a umanităţii. Însă ar trebui să nu uităm că o lume a bolii, a reconfigurării calculului de libertate, a demnităţii încercate şi a durerii e o lume a subteranei. 

Sunt 200 de ani de la naşterea geniului literaturii ruse şi numai câteva minute de la ultimul om care a pierdut lupta cu viaţa din cauza COVID-19. Statisticile sunt dureroase: un român a murit la fiecare cinci minute în cele mai negre zile ale lunii octombrie – potrivit datelor Ministerului Sănătăţii. Un român citeşte mai puţin de cinci minute pe zi – potrivit datelor Barometrului Cultural. Dacă vă întrebaţi la ce bun, în mijlocul acestui festival al morţii, ignoranţei şi durerii, să aniversăm naşterea lui Dostoievski, răspunsul este simplu. Nu din protocol, nu din convenţii, nu din maniere. Ci pentru că îi datorăm, dincolo de o operă monumentală în slujba umanităţii şi a culturii, o cale de ieşire din subterana în care am început să locuim de ceva timp. „Despre istoria omenirii se poate spune totul, tot ce i s-ar putea năzări imaginaţiei celei mai zdruncinate. Un singur lucru nu s-ar putea spune că-l vedeţi. Cuminţenia. V-aţi poticni de prima silabă. (…) Se ştie: mulţi dintre aceşti iubitori (n.a. ai seminţiei umane), mai devreme sau mai târziu, poate chiar spre sfârşitul vieţii, şi-au trădat principiile.” (Însemnări din subterană) E adevărat. Nu suntem cuminţi. Nu suntem nici cuminţii poticniţi la prima silabă, adică aceia cu minte, care pun iubirea de semeni mai presus de orice plăcere. Însă nu suntem nici păstrătorii acestei umanităţi – trădători de principii, de convingeri, de valori, de culori politice. Subterana guvernării e vulnerabilă. Şi pare că a uitat să fie sprijinul istoriei omenirii. Va reuşi politicul să ne scoată din subterană? E întrebarea tuturor, în aceste zile de instabilitate guvernamentală, un climat în care prea puţini şi-au amintit astăzi ce sărbătoare aduce calendarul cultural al umanităţii.

www.adevarul.ro