Ionut Vulpescu: După congres
Cred că nu mai încape nici o îndoială că am asistat, sâmbătă, în ajun de Florii, la un eveniment important în politica românească. Este pentru prima dată când doi poli politici diferiţi din punct de vedere ideologic – unul, social-democrat, celălalt, liberal – îşi unesc forţele pentru a oferi românilor speranţa unei viitoare guvernări de calitate, şi o fac de pe picior de egalitate. Cei care îşi mai amintesc cum a funcţionat coaliţia CDR-PD-UDMR, sau care urmăresc cum funcţionează actuala coaliţie PDL-UDMR-UNPR, pot face cu uşurinţă diferenţa. Între PSD, PNL şi PC nu au existat scandaluri nesfârşite pe tema desemnării candidaţilor şi nici şedinţe de zeci de ore pentru împărţirea posturilor. Nu s-au făcut exercitat şantaje, iar programul economic al USL reuneşte, într-o proporţie echilibrată, necesitatea protecţiei sociale şi cea a dezvoltării economice pe baza liberei iniţiative. Mitingul USL, ce a urmat congreselor celor trei formaţiuni (PSD, PNL, PC), desfăşurate în acelaşi loc, a spulberat şi ultima speranţă a Puterii că va putea desface această alianţă politică înainte de alegerile parlamentare de anul acesta. Şi, adaug eu, şi multă vreme după ce regimul Băsescu va fi ajuns doar o amintire urâtă. Pentru că la congresul comun de final s-a dat un semnal nu numai alegătorilor, ci şi unor instituţii ale statului, care ar putea fi tentate să se implice mai mult decât permite legea în procesul politic. În primul rând, Curtea Constituţională, care nu mai poate decide, cum a făcut-o după alegerile din 2004, că USL nu reprezintă o alianţă politică legal constituită. Care, dacă va câştiga alegerile (ceea ce eu cred cu tărie că se va întâmpla), va trebui în mod obligatoriu să primească mandatul de formare a guvernului, indiferent de procentul cu care va câştiga. În fine, mitingul post-congres(e) a arătat cetăţenilor români şi alte feţe de politicieni decât cele cu care i-a obişnuit Puterea. Oameni tineri, fără trecut dubios, fără averi dobândite din politică şi, mai ales, fără dorinţa de a face avere din politică. Oameni pregătiţi, care vor să îşi asume dificila misiune de salvare a României din marasmul ultimilor ani, în care indivizi (bărbaţi şi femei, deopotrivă) incapabili să conducă un CAP au exercitat funcţii de miniştri şi au dispus de miliardele bugetului. Ca un contrapunct la ce se întâmpla la Romexpo, să ne reamintim că vineri guvernul Ungureanu, care nu pierde nici o ocazie în a-şi face campanie electorală, ca salvator (prin vânzări succesive, ca să citez un clasic) al patriei, a continuat practica lui Boc de a cadorisi primarii PDL cu fonduri discreţionare. Negreşit, ca să calmeze hemoragia de aleşi PDL dispuşi să abandoneze corabia în derivă… Două moduri de a face politică.
Articol publicat pe www.http://ionutvulpescu.wordpress.com/2012/04/10/
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


