OraNoua.ro
Publicat în 14 octombrie 2015, 16:14 / 222 elite & idei

Ionuț Vulpescu: Festivaluri internaționale și festivaluri naționale

Ionuț Vulpescu: Festivaluri internaționale și festivaluri naționale
de Ionuț Vulpescu

Cântarea României”, tristul festival al ultimilor ani de ceaușism, distrusese ideea de festival național.

Cu atât mai mult cu cât, pentru a-l impune, autoritățile regimului începuseră să boicoteze și chiar să interzică alte festivaluri naționale, unele dintre ele, de tradiție, altele, cu mare potențial. Colocviul Naţional de Poezie de la Iaşi, ca să mă limitez la un exemplu, a fost interzis după doar o singură ediție, în timp ce alte manifestări de amploare, ca Festivalul Național de Teatru, au fost restrânse și trimise în anonimat. Cred că, în ultimul deceniu de comunism, nu a apărut niciun festival nou: ar fi făcut concurență cacofonicei „Cântări a României». De aceea, primele festivaluri care au avut succes, după 1989, au fost festivalurile locale (de folclor, în primul rând) și internaționale. Unele, ca Festivalul Internațional „George Enescu”, desprinse de rigorile cenzurii, altele, ca TIFF sau Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, înființate după revenirea la democrație.

Este un câștig incontestabil pentru cultura română și pentru normalitatea vieții publice la noi că avem câteva festivaluri internaționale de înalt nivel. Ele pun România pe harta culturală și turistică a lumii și, în același timp, oferă creatorilor noștri un termen de comparație, vital pentru a ne putea menține performanți. Dar, în același timp, cred că e cazul să deplângem faptul că nu avem suficiente festivaluri naționale de anvergură. Suntem încă o țară săracă, în care problemele de infrastructură și cele sociale sunt, vrem, nu vrem, pe primul plan. Nu cred, totuși, că ne putem consola cu această constatare. Avem un excelent Festival Naţional de Teatru, organizat de UNITER, și un Festival Național de Literatură, care a trecut cu brio de a doua ediție. Ambele au succes de public și par stabile și în viitor, dar, din atenția încă slabă pe care le-o acordă media (în special literaturii), deduc că însăși ideea de festival național este departe de a se fi încetățenit în habitudinile românilor.

Cultura română are, în opinia mea, nevoie de festivaluri naționale puternice, cel puțin la nivelul celor două menționate. Festivaluri care, ca să-l parafrazez pe Faulkner, nu numai să existe, ca o rutină anuală, ci să și performeze. Adică să regleze metabolismul creației artistice, să lanseze tineri talentați, să propună publicului noi limbaje și, în general, să facă propagandă culturii, în acest organism concurențial care este societatea românească. Resimt, de pildă, lipsa unui festival național dedicat artei cinematografice. Nu doar filmului artistic, ci și scurtmetrajului, filmului documentar, filmului studențesc, celui de animație, artei actorului, limbajelor regizorale și imaginii. Ne plângem, pe bună dreptate, de scăderea dramatică a numărului cinematografelor, a spectatorilor de film, a bugetului alocat cinematografiei și de marginalizarea unor genuri de film. Fără un asemenea eveniment anual, care să se constituie într-o cutie de rezonanță a artei cinematografice românești, e dificil să relansezi interesul pentru film, sub toate formele sale, și să îmbunătățești politicile publice în materie. Arta fotografică, la rândul ei, suferă de pe urma anonimatului, deși sunt fotografi români care s-au distins, la rândul lor, în competiții internaționale de prestigiu. Există o moștenire extraordinară, aproape necunoscută marelui public. E valabil și pentru artele plastice, pentru operă și balet, chiar și pentru muzeografie. Toate ramurile culturii au nevoie de o relansare a interesului public și de o formă de manifestare care să nu fie relevantă doar pentru specialiști, ci și pentru marele public.

Festivalurile naționale pot reda culturii vii importanța socială și le pot repune pe agenda politicului. Festivalurile nu sunt un scop în sine, și nici nu trebuie văzute ca un soi de industrie. Dar ele implică participarea unui personal extrem de specializat, creator, care poate „produce” valoare adăugată culturii românești. Iar impactul unui astfel de eveniment asupra comunității în care are loc nu este deloc de neglijat. Festivalurile culturale înlesnesc dialogul între creatori, întrei ei și public, și, ceea ce este și mai important, atrag tot mai mulți participanți la actul de cultură. Cultura nu este un scop în sine, iar creatorul nu există în afara publicului său. Cultura este un act eminamente colectiv, deși nu de puține ori creatorul și creația sunt solitare.

Pentru a oferi un viitor festivalurilor culturale, unul coerent și predictibil, este nevoie de buget și de viziune. Un prim pas, alocarea acelui 2% din încasările Loteriei Române către Administrația Fondului Cultural Național, pentru proiecte culturale, poate fi un punct de pornire. Uniunile de creație și organizațiile profesionale ale creatorilor ar trebui să aibă inițiativa unor asemenea proiecte de anvergură, și astfel să redăm României festivalurile naționale de care are nevoie.

qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

PoliticOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAntonia Colibășanu, la lansarea volumului ‘Pandemia si Economia – Ce urmează?’ de acad. D. Daianu

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialRadu Craciun: Teoria absurdului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe