„Examen de la miezul nopții” – acesta este titlul uneia dintre cele mai bune poezii semnată de Baudelaire. Actuală și astăzi, în măsura în care „florile răului” apar deghizate în spaimele lui Baudelaire de odinioară – boala, slăbiciunea, vulnerabilitatea, dezgustul, neîncrederea – această piesă din arhitectonica liricii lui deschide un spațiu de interval, de meditație. Astăzi, de Ziua Internațională a Poeziei, unii au uitat să se întrebe „La ce bun poeți în astă lume?” Pare ultima interogare serioasă în timpuri de îngrijorare. Însă, retrași în intimitatea noastră, poezia capătă nenumărate glasuri și forme: rugăciunea pentru mai bine, urarea pentru mai mult, mărturia unui sentiment. În fond, ne-am făcut din poezie o lume mai simplu de îndurat, la care să ne întoarcem oricând cea reală e tot mai încercată, de ordonanțe militare și statistici ale morții. Iar atunci când unele fapte sunt indicibile, inimaginabile, dureroase pentru cuvântul uzual pe care ni-l împărtășim, poezia e singura care mai are puterea de a sublima și domestici ceea ce e prea dificil pentru a fi rostit fără pregătire, blândețe și docilitate. La mulți ani „slujitorilor de poezie”, la mulți ani creatorilor de lumi! Ei sunt cei care dau sănătate spiritului nostru. „Când miezul nopţii a bătutÎn râs ne punem o-ntrebare:Anume ce-ntrebuinţareI-am dat noi zilei ce-a trecut.Azi, vineri, treisprezece, datăPredestinată, pe cât ştim,Din câte ne mai amintimAm dus o viaţă blestemată.Pe Crist, pe el, cel mai curatDin dumnezei, fără-ndoială,L-am atacat cu îndrăzneala;Apoi la Cresus am mâncatŞi-aici, ca bestia robustăSă radă şi pe plac să-i fim,Am înjurat tot ce iubimŞi-am lăudat tot ce dezgustă.Noi celui slab i-am fost călău,I-am arătat, ca toţi, trufiaŞi-am salutat adânc ProstiaCu fruntea ei de taur rău.Am sărutat stupida tină,În faţă i-am îngenuncheatŞi-apoi am binecuvântatA lupanelor lumină.Ca rătăcirea, în sfârşit,S-o înecăm în nebunie,Noi, slujitori de poezie,Ce lucruri pure am slăvit,Băurăm fără sete,-oriunde,Şi fără foame am mâncat…-Să stingem lampa, a ne-ascundeÎn negură ne-ntârziat!”(Charles Baudelaire, L’Examen de Minuit)