OraNoua.ro
Publicat în 20 ianuarie 2016, 16:35 / 207 elite & idei

Ionuț Vulpescu: Florin Manolescu. Un stil al discreției și al seriozității intelectuale

Ionuț Vulpescu: Florin Manolescu. Un stil al discreției și al seriozității intelectuale

de Ionuț Vulpescu

Nu a fost un om căruia să îi placă luminile rampei, publicitatea și promovarea excesivă a propriei personalități. Lui Florin Manolescu i-a plăcut mult mai mult sobrietatea sălii de curs și a bibliotecii, pe care le-a înnobilat cu prezența și activitatea sa timp de peste cinci decenii.

Dispariția sa – nedreaptă, ca orice dispariție a unul om de mare valoare – lasă de două ori locul gol: ne privează de un cărturar de anvergură, autor al unor cărți fundamentale în cultura română contemporană, și de un model. Mai exact spus, de un tip de intelectual din ce în ce mai rar, din păcate: cel al profesorului care formează nu numai inteligențe, ci și caractere.

I-am citit, mai întâi, în timpul liceului, cărțile: erau și sunt și azi obligatorii pentru oricine vrea să înțeleagă porțiuni însemnate din literatură. Teza sa de doctorat, dedicată poeziei scrise de criticii noștri (Poezia criticilor, 1971), a constituit o premieră din multe puncte de vedere și a și fost recompensată cu Premiul Uniunii Scriitorilor. În ea am putut cunoaște laturi necunoscute ale activității unor critici importanți, de la Călinescu la Vianu și de la Perpessicius la Vladimir Streinu, despre raporturile dintre gândirea critică și poetică, precum și despre modalitățile atât de complexe ale literaturii moderne.

Literatura SF, din 1980, a fost (și rămâne încă!) o lucrare de pionierat, care nu numai că a sistematizat pentru prima dată în cultura noastră acest imens teritoriu literar, dar a abordat, tot în premieră, fenomenul paraliteraturii și raporturile acesteia cu literatura propriu-zisă. În pofida faptului că de atunci încoace au mai apărut cărți pe această temă sau pe teme conexe, românești sau traduse, perspectiva de ansamblu a lui Florin Manolescu nu a fost încă depășită.

Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii (1983) a fost, de asemenea, o carte de excepție prin multitudinea deschiderilor pe care le-a operat. Mai întâi, a împrospătat – cu mult echilibru metodologic și critic – interpretarea operei lui I. L. Caragiale, declanșând de fapt un întreg curent critic (care continuă până azi), prin care „nenea Iancu” a devenit, alături de Eminescu, o a doua efigie a spiritului național. În al doilea rând, cartea a fost o magistrală demonstrație de aplicare a teoriei/teoriilor receptării în interpretarea operei unui scriitor român, contribuind astfel și la împrospătarea discursului critic în sine.

Florin Manolescu a fost, apoi, la începutul anilor ’90, cel mai bun cronicar literar al tranziției noastre. Publicate în revista „Luceafărul”, cronicile sale au alcătuit materia volumului Litere în tranziție (1998), cea mai echilibrată și mai subtilă panoramă a anilor 1990-1994 în literatura noastră.

Dar opera fundamentală a carierei sale a fost, indiscutabil, Enciclopedia exilului literar românesc (2003, ediție revizuită și adăugită în 2010). În alte culturi, asemenea cărți sunt rodul muncii unor colective de cercetare sau chiar ale unor institute întregi, mai ales atunci când exilul literar este atât de amplu, de divers și de valoros, cum a fost cel românesc. Aflat – ca profesor universitar de literatură română – la Bochum, departe de Biblioteca Academiei, de unele surse vitale de informație, Florin Manolescu a reușit miracolul de a furniza o enciclopedie care, încă de la prima ei ediție, a fost exhaustivă și, mai ales, de încredere, atât în judecățile ei de valoare, cât și în reconstituirea minuțioasă a activităților literar-culturale, instituțiilor, personalităților, operelor și publicațiilor exilului nostru literar. O operă unanim recunoscută drept esențială pentru reunificarea culturii noastre, despărțită în două, timp de patru decenii, de regimul comunist. O carte care nu poate să lipsească din biblioteca nici unui intelectual român autentic.

De fapt, ceea ce mi-a plăcut întotdeauna la el a fost faptul că, deși era o inteligență sclipitoare (literatura sa de ficțiune și jurnalul intim o confirmă), de o subtilitate interpretativă remarcabilă și de o imaginație literară redutabilă, a fost un critic pe care te puteai baza, pe care îl puteai crede pe cuvânt. Un intelectual care nu trișa, nu făcea spectacol de dragul spectacolului sau al propriei glorii. A fost un cărturar riguros, informat, dar, în același timp destins și cordial. A ocrotit, încurajat și format talente literare, a ajutat tineri de valoare să debuteze, a format zeci de generații de studenți, fără să-și piardă niciodată zâmbetul subtil-jucăuș, echilibrul, discreția.

Nu este adevărată butada cinicului Victor Eftimiu: există oameni de neînlocuit. Florin Manolescu este unul dintre ei.

 

Ionuț Vulpescu este deputat PSD și fost ministru al Culturii.

qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

PoliticAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternMaria-Manuela Catrina: Germania dupa 20 de ani #lacald

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteDoina Banciu: Carte despre documentul cheie al limbii române, lansată la BCU Carol I

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialBarbu Mateescu: Puneți-vă centurile, pilotează PNL



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe