Împrejurarea atingerii pragului de 100 de ani este rară în sine.

Și mai rar este, însă, când cel care trece de pragul centenarului este un om activ intelectual, un reper viu în spațiul public. Mihai Șora este un asemenea caz (un altul este colegul său de generație, istoricul Neagu Djuvara), de senior centenar către care lumea intelectuală privește nu numai cu venerația cuvenită vârstei biologice, ci și cu curiozitatea și interesul care însoțesc întotdeauna gândirea vie.
Și aceasta, deoarece Mihai Șora este un intelectual care și-a trăit ideile. Care a știut nu numai să își facă datoria față de spirit fără să se compromită, ci și să facă, firesc, legătura dintre spațiul ideilor și spațiul social.

A rămas, de pildă, un om al faptelor, în pofida faptului că disciplina sa filosofică îl trimitea către cugetarea abstractă. Aș da un exemplu despre care în aceste zile, când lumea intelectuală românească îl aniversează cum se cuvine, s-a vorbit mai puțin. Mihai Șora este, desigur, autorul unei opere filosofice însemnate în cultura noastră postbelică (și nu numai, dacă ne gândim la modul în care a fost întâmpinat în Franța doctoratul său în filosofie la Sorbona). Însă, din perspectiva culturii române vii, la fel de important este un alt demers aparținându-i gânditorului. Este vorba de întemeierea celei mai importante colecții de literatură din România, care a contribuit esențial la edificarea culturii literare și generale a milioane de oameni: Biblioteca pentru Toți. Astăzi, ni se pare că repertoriul colecției (în fiecare casă de români se găsesc cel puțin câteva cărți din ea) s-a născut spontant și fără nici o dificultate. În realitate, oricine a păstorit o colecție de literatură, chiar una de mai mici dimensiuni decât impresionanta BPT, știe cât este de dificil să alcătuiești un plan editorial întins nu pe un an sau doi, ci pe două-trei decenii și, mai ales, cât este de greu să menții acest plan.

http://www.qmagazine.ro/mihai-sora-100_331506.html