Cu două luni în urmă, Franța și Germania, prin vocile reunite ale ambasadorilor lor la București, ne-au anunțat că vor încălca niște angajamente europene și nu ne vor primi în Spațiul Schengen, în ciuda faptului că ne-am îndeplinit toate obligațiile care ne-au fost impuse, întrucât suntem corupți și nu am finalizat reforma în justiție.

Iată însă că, în urmă cu două săptămâni, în Franța a izbucnit o serie de scandaluri de corupție fără precedent. Și, totodată, de cazuri flagrante care evidențiază absența reformelor în justiție și chiar paralizia unor instituții ale statului.

Concret, fostul ministru al Bugetului, Jerôme Cahuzac, a fost depistat de către un jurnalist ca având un cont nedeclarat – și, evident, nefiscalizat – în Elveția. Asta, după ce fostul ministru, în data de 4 decembrie 2012, declarase solemn în Adunarea Națională că nu a posedat și nu posedă niciun cont în străinătate și că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de așa ceva.

Concomitent, fostul președinte Nicolas Sarkozy a fost oficial inculpat în afacerea Bettencourt , iar presa anunță (deocamdată, pe surse) că și fostul premier François Fillon ar putea fi anchetat.

Aceste cazuri nu sunt decât vârful aisbergului. Căci, în siajul afacerii Cahuzac, banca Reyl, din Elveția, printr-unul dintre reprezentanții ei în Franța, a declarat sub protecția anonimatului că o duzină de actuali oameni politici de vârf, din stânga și din dreapta eșichierului politic, dețin conturi în Elveția, deschise prin intermediul ei și, evident, neimpozitate. Mai mult: Jerôme Cahuzac a dispus de respectivul cont timp de mai bine de 20 de ani, timp în care a fost (11 ani neîntrerupt) primar al unei localități și, ulterior, deputat. Nici nu mai contează dacă în cont se află 6.000 de euro, obținuți pentru o consultanță, așa cum a recunoscut în cele din urmă fostul ministru, sau 15 milioane de euro, cum sugerează presa. Contează că un personaj suficient de important pentru a fi ministru al Bugetului a putut să ascundă un cont în Elveția timp de 20 de ani, fără ca instituțiile statului, chipurile, să reacționeze. Și fără ca el însuși să fie un Einstein al finanțelor: reprezentantul băncii Reyl a povestit, pur și simplu, cum se reglează transferurile de către „cărăuși” discreți, care nu se îmbracă office, călătoresc cu trenul și nu stau la hoteluri de cinci stele…

Nu doresc să spun că, dacă Franța a plonjat într-un asemenea scandal – care l-a determinat, de altfel, pe președintele Hollande să își oblige miniștrii să-și publice întreaga listă de averi –, România este neprihănită la acest capitol și trebuie să înceteze lupta împotriva corupției, punând punct reformelor în justiție. Ci doar că ar trebui ca partenerii noștri, pe de o parte, să înceteze să mai folosească argumentul corupției ca pe o armă politică împotriva noastră, pe de o parte, și pe de alta, că noi înșine trebuie să încetăm să mai acceptăm să fim tratați drept corupții de serviciu ai Europei.

Iar asta o putem face destul de simplu. Mai întâi, trebuie să începem să colectăm și noi informații despre corupția din Occident, așa cum colectează și ei informații despre corupția din România: presa este și aici o sursă suficient de bună pentru un tablou de ansamblu veridic.

În al doilea rând, ar trebui să le semnalăm și chiar să le propunem partenerilor noștri construirea unui mecanism european de luptă împotriva corupției. Căci aceasta a luat amploare deoarece anumite aspecte ale vieții europene – libera circulație a oamenilor și capitalurilor, de pildă – s-au liberalizat mult prea repede, în comparație cu măsurile de protecție a societății împotriva corupției.

Un mecanism european e necesar. Altfel, unii vor vedea mereu paiul din ochii altora, ignorând bârna din ochii lor. Căci, după cum a relevat afacerea Cahuzac, niciuna din legile existente ale statului francez nu l-a putut împiedica pe fostul ministru să se ascundă netulburat de fisc timp de două decenii, rămânând un om public.

Deși Franța ne spune nouă că suntem corupți și că nu ne-am reformat justiția.
www.qmagazine.ro