O parte din precizia de matematician a trăit-o în știința dramaturgiei și a filmului, convins că nu se poate scrie oricum calea către cea de-a șaptea artă. Ca absolvent de Filosofie, a înțeles cât de important e că știm, la orice pas, ceea ce se întâmplă cu viața noastră, spre deosebire de Camus, care credea că trăim ca și când n-am ști nimic din toate acestea. Ca dramaturg, piesele lui au fost jucate în toate teatrele bucureștene și nu numai: a avut publicul său și este printre cele mai apreiate nume ale lumii de teatru și film. Ca Radu F. Alexandru, căci el este invitatul extraordinar al episodului de duminică, a trăit și trăiește o biografie din care știm prea puține, după propriul său gust. Radu F. Alexandru a purtat deseori zâmbetul amărăciunii și drama neînțelegerii, fără ca noi să fi știut: un adevăr cutremurător ține de dispariția soției sale, despre care din 31 august 1974 și până astăzi nu a mai aflat nimic. Pentru un dramaturg care a creat și scris destine, cunoscând în fiecare clipă alegerile personajelor sale, nimic nu poate fi mai dureros decât să îți pierzi iubirea în deplină necunoaștere. Consolările acestei vieți au ținut însă de oamenii pe care i-a prețuit și alături de care a putut fi până aproape de ultima clipă: dintre ei, Marin Preda, cel pe care Radu F. Alexandru l-a iubit cu o prietenie fără margini, și care i-a spus, cu regret și aproape premoniție, cu o zi înainte de moarte: „copile, sunt terminat!”, vorbe care răsună și astăzi în inima lui Radu F. Alexandru. Invitat la podcastul Avangarda, Radu F. Alexandru îi împărtășește fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, tot ce merită spus de dinaintea Recviemurilor sale, din culisele unor prietenii culturale și din timpuri în care textele pieselor de teatru se scriau continuând viața. Iar dacă dialogul dintre  Radu F. Alexandru și Ionuț Vulpescu vă trezește pofta de cultură, de săptămâna viitoare puteți viziona Gertrude, în regia lui Silviu Purcărete și după scenariul lui Radu F. Alexandru, care va avea premiera la Teatrul Național: Regina-mamă își strigă vina, durerea și indignarea, în timp ce Hamlet, când osândit, când angoasat, cade în singura eliberare posibilă când adevărurile dor mai mult decât viața: o moarte a înstrăinării de tot. 

Interviul integral poate fi ascultat accesând link-ul.