Mesaj pe Facebook:

Se împlinesc 75 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz, din Polonia. Intrarea trupelor sovietice în lagăr a fost până și pentru oameni care văzuseră și trăiseră multă suferință în război ca o intrare în Infern. Un infern creat de om, împotriva omului. Am participat, în urmă cu cinci ani, ca reprezentant al Guvernului României, la ceremoniile de comemorare a 70 de ani de la eliberarea lagărului. A fost o manifestare impresionantă. Prin participare, prin sobrietate, prin prezența supraviețuitorilor, a celor care, printr-o adevărată minune, au reușit să scape din acel infern.

Cu cât timpul trece, cu atât intensitatea evenimentelor se estompează. Nu îşi pierd autenticitatea, dar sunt relativizate. Mai mult, negarea lor devine o obișnuință printre partizanii revizionismului istoric. Așa ceva nu poate fi acceptat, dacă vrem să nu repetăm istoria. Or toate discuţiile despre Holocaust trebuie să asume ca punct de plecare, dincolo de orice datorie memorială şi memorabilă, recursul la conştiinţă pentru ca asemenea luptă a omului împotriva omului să nu se mai întâmple vreodată.

Celor care neagă Holocaustul nu le poți spune decât „Mergeți la Auschwitz și vedeți!”. Doar așa poate înțelege cineva cu adevărat ce a însemnat această industrie a răului, văzând cu ochii lui un lagăr de exterminare. Acele clădiri aliniate cu precizie, în pustiul cenușiu al câmpiei poloneze, liniile de cale ferată, peroanele, coșurile cuptoarelor de la crematorii, porțile din fier forjat, cu inscripția cinică „Munca te face liber.”

Totul vorbește despre premeditare, despre planificare, despre calcul rece, despre dezumanizarea absolută. Și, nu voi obosi să spun asta, despre eșecul democratic. Holocaustul nu ar fi fost posibil fără demisia oamenilor de la datoria lor de a fi oameni. Evreii au fost țapi ispășitori în cazul unui eșec politic de proporții. Spre rușinea lor, alți oameni au considerat normal să fie așa. Și au contribuit la suferința evreilor, făcând-o și mai atroce.

Abia acolo poți medita cu adevărat la ce înseamnă responsabilitate și asumarea faptelor. Indiferent cum s-au născut, totalitarismele sfârșesc prin a face răul absolut. Și, prin tăcere, am fi complicii lor. Asumarea responsabilității nu înseamnă demonizarea unor națiuni. Asumarea responsabilității înseamnă doar asigurarea dăinuirii lor. O garanție că răul nu se va mai repeta.

Există o singură morală a tot ceea ce s-a petrecut în acei ani cumpliți: indiferent de ceea ce se întâmplă, cel mai important lucru este să rămânem oameni. Iar amintindu-ne despre Holocaust, nu facem decât să ne amintim permanent ce datorie avem față de semenii noștri.