Ultimul interviu acordat de Mitică Popescu s-a înregistrat la microfonul podcastului „Avangarda, cu Ionuț Vulpescu”. A fost un adevărat privilegiu, cu atât mai mult cu cât Mitică Popescu acorda foarte rar interviuri. „Împăratul” din „Lumini și umbre”, Marin din „Tănase Scatiul”, Cocoșilă din „Moromeții” și nenumărate personaje din epoca de aur a Teatrului Mic – iată câteva dintre rolurile în care Mitică Popescu a făcut artă la cel mai înalt nivel; s-a întâmplat chiar ca Mitică Popescu să îl joace pe Mitică Popescu, dar nu după destinul legilor nescrise ale lui Dumnezeu, ci după scenariul lui Camil Petrescu. În toate rolurile a avut curajul pe care timiditatea nu l-a lăsat să îl aibă zi de zi, atunci când cortina se trage și artiștii rămân, după cum mărturisește, „ai tuturor și ai nimănui, adică singuri”. La podcastul Avangarda, actorul Mitică Popescu mi-a mărturisit ce întâmplări au făcut să îmbrățișeze cariera artistică, nedevenind preot, așa cum și-a dorit mama lui, ce au însemnat cele 1095 de zile sau 3 ani în care a stat închis nevinovat, care au fost cei mai preferați parteneri de scenă și de ce dragostea microbistică pentru Rapid a fost, în felul ei, tot o întâmplare, însă printre cele fericite ale vieții. Neștiind că își trăia ultimele clipe, Mitică Popescu a dezvăluit ce înseamnă să rămâi în Avangarda fericirii, bucurându-te de fiecare zi pe care o trăiești și de ce chiar și marii actori doresc, atunci când vine vremea, să se retragă de pe scenă. Un podcast de excepție, testamentul unui mare actor, difuzat la numai câteva zile de la plecarea sa la îngeri.

Interviul integral poate fi urmărit accesând linkul:

Ionuț Vulpescu: Bună ziua, o mare bucurie astăzi, la Avangarda, la podcastul meu! Îl am invitat pe actorul Mitică Popescu. Domnule Popescu, vă mulțumesc mult că ați acceptat invitația mea!

Mitică Popescu: Și eu mă bucur și vă mulțumesc că m-ați invitat!

I.V.: Am citit undeva că mama dvs. și-ar fi dorit să fiți preot. Citez, dintr-o declarație a dvs., „Am fost un copil cuminte și ascultător, iar mama și-a dorit să devin preot. Am fost și băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar și veșmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar cu veșmântul, era ușor spectaculos! Nu știu ce s-a întâmplat, de nu am mai ajuns…” Totuși, ce s-a întâmplat de nu ați mai ajuns preot și ați ajuns actor, un mare actor, iubit de generații de români?

M.P.: Pentru că probabil așa a fost scris, să devin actor, să fiu mai mult îndrăgostit de această profesie…

I.V.: Ce a simțit mama dvs., cum a primit alegerea dvs.?

M.P.: Nu a reacționat. A fost de acord cu hotărârea mea. 

I.V.: A fost hotărârea dvs.

M.P.: Da! 

I.V.: V-ați dorit dintotdeauna să deveniți actor!

M.P.: Da!

I.V.: Când ați știut că aceasta va fi vocația dvs.?

M.P.: Mergând la teatru și privind. Am văzut foarte multe spectacole cu mama, și la teatru și la operetă. Mi-ar fi făcut plăcere să fi fost în locul lor pe scenă. 

I.V.: Și ați și ajuns! La ce teatre, vă amintiți?

M.P.: Ei, la Național, oriunde găseam! Municipal, cum îi spunea atunci Teatrului Bulandra, la Teatrul Armatei, la Operetă…

Continuarea, aici.