De formație teolog şi doctor în Filosofie, Ionuț Vulpescu, candidatul USL în colegiul 13 din sectorul 3 din București are deopotrivă principii morale și doctrinare. O altfel de ofertă electorală…

Q Magazine: Dumitru Drăghicescu spunea că românilor le lipseşte „desăvârşirea”, că nu duc niciodată la bun sfârşit ceea ce încep. De ce nu avem vocaţia construcţiei?

Ionuţ Vulpescu: Pentru că ne sabotăm unii pe alţii şi pentru că nu suntem, de multe ori, în stare să ne adunăm în jurul unui proiect comun. Pe de altă parte, şi istoria ne-a făcut să fim în felul acesta. Secole de-a rândul, marile puteri au tras de noi în toate direcţiile, şi pentru a supravieţui ca popor am fost nevoiţi să ne aliem cu cine s-a nimerit împotriva unor pericole mai mari. Asemenea lucruri lasă, în timp, urme adânci la nivelul psihicului colectiv. Când principalul obiectiv devine supravieţuirea, e mai greu să ai încredere în cel de lângă tine şi să te solidarizezi cu el la nevoie. De multe ori poţi să-i priveşti chiar pe ai tăi drept duşmani sau trădători, şi atunci eşti înclinat să abandonezi sau să aştepţi să te salveze alţii.

Q: Mai putem spera într-o schimbare de mentalitate a poporului român: din mereu „cu capul plecat”, în învingători?

I.V.: Nu numai că putem spera, putem lupta pentru asta şi avem datoria s-o facem. Istoria ne arată că nu am stat întotdeauna cu capul plecat, deşi, ce-i drept, ne-am ridicat rar. Pe lângă demnitate, avem şi datoria de a fi inteligenţi în protejarea propriilor interese. Chiar  această politică a capului plecat a fost, pe termen lung, o strategie inteligentă de supravieţuire. Este un moment prielnic să renunțăm la prejudecăți și să ne luptăm pentru a ne apăra, cu argumente, cu abilitate în negociere, dar şi cu fermitate la nevoie,  propria agendă naţională. Aceasta este prima condiție pentru acceptarea noastră ca partener respectat în spațiul euro-atlantic.

Distrugem personalitățile pentru că ne complexează

Q: Unui om sărac nu îi rămâne decât demnitatea. Suntem tot mai săraci, însă despre demnitate nici nu poate fi vorba… Suntem poporul care se bate pentru pachete cu mâncare donate de organizații internaţionale. Ce simţiţi, ca român, când vedeţi imaginile acestea?

I.V.: Durere şi revoltă. Mă indignez când văd cum anumiţi „oameni de dreapta” ai fostei guvernări, apologeţi ai privatizărilor fără limită, dar salariaţi la stat, îşi bat joc de aceşti oameni amărâţi şi nu obosesc să-i jignească. Aduceţi-vă aminte cu câtă satisfacţie au aprobat tăierile de salarii şi pensii din 2010, cum îi făceau pe bugetari şi pensionari „oameni graşi”, „asistaţi social”, „borfaşi” sau „spălaţi pe creier”, cum lăsau să se înţeleagă că ar fi bine fie să-şi găsească de lucru când posturile erau blocate, fie să plece din ţară dacă nu le convine sau, mai rău, să „iasă din sistem”. Iar în tot acest timp nu făceau decât să profite de accesul discreționar la resurse şi să deturneze în beneficiu personal sume considerabile din fondurile europene. Când subdezvoltarea este însoţită de umilire sistematică, situaţia devine intolerabilă. De aceea, nu am nicio așteptare pozitivă din partea celor care sunt incapabili să arate compasiune față de semenii lor. Din cauza lor, demnitatea a devenit un termen demodat și chiar uitat în ultimii ani.

Q: De ce am preferat să facem terenuri de fotbal sau telegondole, în loc să renovăm casa lui Brâncuşi care stă să cadă pentru a o transforma în muzeu? Francezii ni l-au confiscat, pur şi simplu, iar noi nu-l mai omagiem decât pe bancnote…

I.V.: Guvernările Boc – Ungureanu au avut ca obiectiv prioritar satisfacerea propriei clientele economice – firmele de partid din teritoriu – pentru a-şi asigura sprijinul financiar în vederea menţinerii la putere. De aici terenurile de fotbal în sate unde abia dacă mai rămăseseră câteva sute de bătrâni sau telegondole costisitoare şi patinoare exorbitante acolo unde nu era nevoie de ele sau, în orice caz, nu la asemenea preţuri. Pentru aceşti oameni, simbolurile naţionale, valorile culturale care ne întăresc mândria națională constituie ceva depăşit sau în cel mai bun caz inutil, dacă nu de-a dreptul periculos. Momentele de răscruce ale istoriei naționale, patrioții excepționali și actele lor sunt simboluri sacre ale oricărei națiuni occidentale. Noi ar trebui să reclădim dragostea pentru valorile veritabile ale acestei țări și să respingem răspândirea sentimentelor de rușine sau ignoranță în care trăiesc mulți români.

Nu voi deveni niciodată un traseist politic

Q: Până unde va merge disoluţia noastră ca popor? Până la cedarea de suveranitate?

I.V.: Cedarea de suveranitate a devenit un concept larg dezbătut în Europa unită. Suntem cu toții într-un punct de inflexiune pentru viitorul nostru. Acum, odată cu aceste alegeri, trebuie să decidem dacă preferăm să ne diferențiem ori să ne alipim docil unor voci mai puternice. Sunt deja semne clare ale unei dezintegrări în profunzime a țesutului social autohton: învăţământul e destructurat de apologeţii dreptei internaţionaliste, copiii de ţărani nu mai au acces la şcoli superioare, profesorii sunt umiliţi şi total demotivaţi, medicii sunt împinşi să plece din ţară, tinerii de elită se duc încotro văd cu ochii, pentru că aici, din cauza lipsei de resurse şi a contraselecţiei, nu li se oferă aproape nicio şansă. Cred totuşi în instinctul de conservare al cetăţenilor români care vor şti să spună: „Până aici!”.

Q: Câtă putere are un parlamentar să schimbe realitatea? Cum o veţi face? De ce v-ar vota alegătorii dvs. din colegiu?

I.V.: Puterile unui parlamentar sunt reduse, prin comparaţie cu cele ale unui premier sau ale unui preşedinte, dar nu sunt nici pe departe de neglijat. Pe de o parte, parlamentarul e dator să servească politica propriului partid, care l-a propus şi l-a susţinut, pe de altă parte, trebuie să servească în permanenţă nevoile şi aşteptările cetăţenilor, nu doar ale celor din propriul colegiu, ci ale cetăţenilor României, prin măsurile pe care le susţine, prin iniţiativele legislative pe care le poate propune, prin amendamente, intervenţii publice şi aşa mai departe. Alegătorilor mei, indiferent de categoria socială din care provin, le pot spune că nu-mi voi trăda nici principiile, nici partidul, nu voi fi niciodată ceea ce se cheamă un traseist politic, că sunt capabil să le ascult doleanţele şi sunt determinat să le apăr interesele.

Ionuț Vulpescueste candidatul Uniunii Social-Liberale la Camera Deputaţilor în colegiul 13 din sectorul 3 al Capitalei. A absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (2000), are un masterat în Teologie (2001) şi este doctor în Filosofie al Universității din București (2008). Are o bogată experienţă în presa culturală şi sportivă. A publicat, de asemenea, două cărţi: Dobra. O monografie sentimentală (2008, Editura Litera, 2012, Editura Semne, ediţia a II-a) şi Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş (Editura Art, 2012). Este referent de specialitate în domeniul teologiei la ediția în limba română a Enciclopediei Britannica. Este de zece ani consilier al fostului Președinte al României Ion Iliescu. Este secretar executiv al PSD. Este reprezentantul Guvernului României în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.

Articol publicat pe www.qmagazine.ro