În locul unei fotografii florale convenționale, m-am gândit că, de Ziua Femeii, ar fi mai frumos un poem:
„De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te încolăceşti ca un fum, ca o viță-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărțită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiți după îmbrățişare?…
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri, fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare aburită de ger.”
Nichita Stănescu — „Cântec fără răspuns”
La mulți ani tuturor doamnelor şi domnişoarelor, de 8 Martie!
https://www.facebook.com/ionut.vulpescu?hc_ref=NEWSFEED&fref=nf