de Iulian Chifu

România a intrat o dată în spațiul Schengen.

În martie 2012, la Consiliul European de primăvară, s-a decis, în documentul final și concluzii, intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele navale și aeriene în septembrie 2012 și cu cele terestre în martie 2013.

A intervenit suspendarea Președintelui României din iulie 2012, gest legitim și conform Constituției. Doar că, după susținerea referendumului și aflarea rezultatelor, PSD și PNL de la acea vreme au cerut renumărări și modificarea cvorumului, neacceptând rezultatul de la urne. (Liviu Dragnea a și plătit ulterior fiind condamnat pentru furtul alegerilor, deși era vorba despre afectarea drepturilor fundamentale electorale ale cetățenilor.) Diverși ambasadori români în state cu diaspore relevante s-au apucat să numere românii din diaspora. Au partea lor de contribuție la eșecul de atunci. Iar în țară un ministru al Administrației și Internelor, Ioan Rus, și un secretar de stat, Victor Paul Dobre și-au dat demisiile. Cinste lor că au refuzat să joace acest scenariu!

România a ratat Schengen pentru că a jucat alba-neagra cu statul de drept. Și atunci, și în 2017 din nou, cu Ordonanța 13.

Deci nu am intrat în Schengen pentru că Victor Ponta, pentru că Crin Antonescu, pentru că Liviu Dragnea, pentru că Ordonanța 13, pentru că Guvernul Sorin Grindeanu. Pentru că am trădat încrederea partenerilor europeni în privința angajamentului față de statul de drept. Atunci a devenit imposibil de scos MCV din drumul spre Schengen.

Revenirea lui Victor Ponta la drumul corect, la început de septembrie 2012, după intervenții externe în forță americane și europene, anularea tentației modificării artificiale post-festum a cvorumului la referendum nu a mai schimbat cursul României în raport cu Schengen revenind la calendar în sensul pozitiv al lucrurilor. Coabitarea între președinte și Premier ca proces, pe care am început-o în mai 2012 și încheiată cu semnătura tuturor participanților la Acordul de coabitare, în decembrie 2012, nu a mai putut readuce România în calendarul Schengen. Nu fără MCV-ul ridicat.

Adevărul trebuie spus până la capăt, pentru a ști cum să planificăm încheierea acestui proces. Și ne reamintim, mai ales că încă suntem vii cei care am fost parte la evenimente. Cel puțin doi dintre cei din sală, de joia trecută, subsemnatul și Cătălin Predoiu(Cătălin de altfel m-a invocat, tot noi doi fiind participanți și la etapa de anul trecut a poveștii Schengen a României). Despre Schengen și episodul 2012 ar putea să ne povestească pe larg fostul Președinte Traian Băsescu, Ștefan Deaconu, consilierul prezidențial pentru afaceri juridice de atunci sau Claudiu Dinu, adjunctul și ulterior, din septembrie, succesorul său. Și încă vreo câteva zeci de persoane implicate.

Acum un addendum: un proces la CEJ împotriva Austriei – s-ar traduce, în fapt, într-unul împotriva Comisiei Europene, gardianul tratatelor – și ne-ar  îndepărta din nou, poate chiar cu un deceniu, de intrarea în Schengen. O Austrie atacată în instanță ar crea obligația oricărui guvern al său care va veni să fie reticent și distant față de noi, să apere poziția națională. O Comisiei Europeană confruntată cu un comportament neeuropean al României va fi mai puțin deschisă și susținătoare față de noi și admiterea noastră în Schengen.

La 29 iulie 2012, duminică, ziua referendumului, eram la o terasă în Centrul Vechi, după-amiaza ca să dăm mesaj că e jucat referendumul, că nu mai are rost, că e liniște. Motivul formal pentru presă, care ne urmărea peste tot, era ziua mea de naștere din ajun. La masă consilierii prezidențiali Ștefan Deaconu, Claudiu Dinu, Bogdan Oprea. Și Cătălin Predoiu. Mi-a adus atunci o șampanie Dom Perignon cadou. O am și astăzi, nedeschisă.

Cătăline, sper să nu mai așteptăm 10 ani, să ieșim împreună la pensie ca să o bem, la intrarea în Schengen!