Iulian Chifu: Igor Dodon, un pietroi de gâtul PSRM, partidul prorus care plăteşte pentru imunitatea fostului preşedinte în Rusia
PSRM se îndreaptă cu capul în zid. O face zi de zi, minuţios şi fără nici un fel de gândire pragmatică, raţională, fără ştiinţa necesară gesturilor politice sau măcar fără cel mai simplu reflex de auto-conservare care ar trebui să anime fiecare om politic, darămite un partid, cel mai mare ca număr de voturi în urmă cu aproape doi ani.
Mai grav, cu sau fără Dodon la cârma sa, PSRM se îndreaptă spre implozie pe baza unor false presupuneri despre propriul electorat pe care pare că-l cunoaşte tot mai puţin.Un partid fără lideri, la mâna lui Dodon, acuzat de corupţie şi înaltă trădare
E adevărat că PSRM e un partid fără lideri. În afară de Dodon şi de Ceban -trimis la Primăria Chişinău să nu încurce treburile preşedintelui prin partid, restul liderilor sunt improvizaţii neconvingătoare, oameni fără personalitate, bădărani, lipsiţi de carismă, fără cunoaştere minimală a politicii şi chiar fără priză la propriul public socialist pro-rus sau moldovenist independentist. Altfel nu cădeau în plasa propriului preşedinte, care i-a manevrat de la numirea ca preşedinte de partid în locul său, la preluarea mandatului, pe Zenaida Greceanîi, pe care au adus-o de acasă să conducă partidul, fără a fi măcar membru. Nu ar fi acceptat niciodată să fie călcaţi în picioare, întorşi din drum sau reaşezaţi pe diferite direcţii atunci când şi-ar fi dorit, poate, alt azimut.
PSRM a fost o jucărie docilă în mâinile lui Dodon. Cu ajutorul SIS şi al justiţiei, a dominat situaţia politică, gestionând-o cu sancţiuni şi ameninţări respectiv cu câteva recompense, în momentele cele mai calde. A asigurat protecţia în faţa justiţiei şi cursul liber al afacerilor, deşi era primul profitor, cel care a încasat dividende, ca să nu spun de-a dreptul mită de la fiecare dintre cei care-i solicitau o favoare. Totuşi, PSRM nu a fost asociat vreodată nici cu Plahotniuc şi sistemul său de avantaje – deşi Dodon a preluat mare parte din scheme, inclusiv pe cele pe care le distrusese oligarhul – nici cu Ilan Shor şi furtul miliardului respectiv cu spălătoria de bani a lui Platon.
Însă Igor Dodon a fost asociat cu toate aceste nemernicii. De la mezalianţele şi afacerile în tandem cu Plahotniuc la apariţia casetei cu luarea de mită şi bani pentru partid şi propriul buzunar, şi încasarea banilor de la ruşi, aşa cum a recunoscut preşedintele în funcţie, de atunci Igor Dodon a fost sinonim cu noul om corupt, mai grav, trădător de ţară şi plătit de o putere străină, care umbla după un alt stăpân şi un alt plătitor al nevoilor personale. De atunci, de la fuga lui Plahotniuc, Dodon a ajuns cel mai urât om din Republica Moldova, asocierea PSRM cu el având aceleaşi rezultate pentru partidul său.Cu Shor, Platon şi gaşca lui Plahotniuc de braţ
Totuşi punctul de ruptură major a fost asocierea la guvernare şi ca majoritate cu Partidul Shor şi fracţiunea din Pro Moldova cumpărată la bucată şi redenumită Pentru Moldova. Rezultatul a fost vopsirea PSRM în culorile corupţiei endemice din Republica Moldova – dacă ar mai fi fost dubii – a complicităţii cu furtul miliardului, iar după eliberarea lui Platon făcută fără bază juridică, de către Dodon, cu spălătoria de bani a ruşilor prin Republica Moldova. Aşa a pierdut alegerile Igor Dodon, aşa se pregăteşte de implozie şi sinucidere politică şi PSRM-ul de astăzi.
Cea mai reprobabilă acţiune a PSRM este actuala grabă de a vota, ilegal, toate nemerniciile comandate de Dodon şi toate aberaţiile de prin programul electoral de acum 2 ani. Mutarea SIS de la preşedinte subliniază un PSRM fără coloană vertebrală şi fără pic de consecvenţă. Contează doar ce spune şeful său, ce şi unde e Dodon. Nu faptul că a susţinut acum doi ani că instituţia – aflată oricum sub control parlamentar – trebuie să fie în subordinea Preşedintelui şi nu a Parlamentului. Motivaţia e simplă peste tot în lume: doar executivul şi nu persoana colectivă Parlamentul sau suma de deputaţi poate avea acces la informaţii clasificate, poate cunoaşte operaţiuni şi activităţi clasificate şi să dea indicaţii şi autorizări, să exercite controlul executiv asupra activităţii SIS pe cale ierarhică.
Apoi e vorba despre votul forţat şi inexplicabil din 3 decembrie, care a încălcat toate normele de legalitate, proceduri parlamentare, şi mai ales acceptabilitate politică. Cum ar putea vreodată PSRM să spună propriului electorat şi celui nou, pe care doreşte să-l atragă la vot în anticipate, că a votat pentru doleanţele sale sau îndeplinindu-şi programul ilegal, neconstituţional, pe repede înainte, când mandatul său era pe 4 ani şi temele acestea, multe dintre ele, nici nu se aflau în programul electoral? Cum ar putea să judece raţional, logic, şi să explice de ce acum şi fără acceptabilitate publică, pierzând votanţi fără a câştiga alţii noi?
PSRM stârneşte reacţii dure în societate. Şi le va gusta precum Dodon şi-a gustat amarul înfrângerii în alegeri. Pentru că nu a înţeles faptul că o lege necceptabilă, care divide societatea şi crează nemulţumiri majore fără nici o noimă, nu are cum dăinui. Că va fi schimbată a doua zi după modificarea componenţei parlamentului în celălalt sens. Că votul cu o majoritate străvezie, de strânsură, mai ales cu oameni care provin din zonele cele mai rău famate ale structurii parlamentare şi politice din Republica Moldova, cele mai amestecate în toate furturile, în corupţie, în afacerile tenebroase ale statului de sub conducerea lui Dodon, nu au cum aduce voturi, din contra: PSRM a pierdut pas cu pas voturile alegătorilor săi, cu fiecare vot pe care l-a dat în Parlament, la 3 decembrie. Unul câte unul.Cumpărarea prin legi ilegale şi neconstituţionale a imunităţii lui Dodon
Legitimitatea noii majorităţi a lui Dodon din Parlament este una foarte redusă. I s-a spus când a fost şi la Moscova că jocul s-a încheiat, că a pierdut şi că trebuie să se pregătească şi de anticipate, dacă asta şi-o doreşte Maia Sandu. Mare ruşine, de unde şi acest gest de orgoliu al lui Dodon, de a înmormânta şi PSRM, partidul său pe care-l face responsabil de propria înfrângere, deopotrivă cu el prin antrenarea într-un set de gesturi menite să îmbuneze Rusia şi cu care să-şi cumpere imunitatea la fuga la Moscova, de imediat după încheierea mandatului său. Fuge pentru a evita arestarea şi răspunderea în faţa legii. Însă PSRM e îngropat şi se sinucide pe mâna lui Dodon dar, aş spune eu, pe propria lipsă de prevedere, cunoaştere şi curaj de a sta în faţa lui Dodon, măcar acum, la plecarea din funcţia de Preşedinte.
Nu-i plâng de milă PSRM. Fiecare partid pe limba lui pierde, pe nepriceperea conducătorilor săi, pe detaşarea de votanţi şi diminuarea dramatică a propriului electorat. Dar anunţul şi avertismentul merita să fie adus în prim plan. Pentru că societatea şi votanţii din Republica Moldova nu au cum accepta enormităţile şi bătaia de joc din Parlament, nici la legile finanţelor publice şi ale bugetului de stat, unde apar ostentativ capitolele cu schemele de furt ale fiecărui parlamentar cumpărat, ale potentaţilor zilei, nici în ceea ce priveşte statutul limbii ruse, nici a legilor privind Găgăuzia, nici a nici unui subiect şi act normativ care vizează rezolvarea unor probleme de imagine ale şefului şi unor avantaje individuale ale lui Dodon, în faţa unei mase nemulţumite a populaţiei.
Când faci aceste gesturi în plină criză, sancţiunile sunt şi mai grave. Mai întâi pentru că e pandemie şi parlamentarii trebuiau să fie preocupaţi de salvarea vieţii concetăţenilor şi curmarea suferinţelor în urma bolii, în loc să se ocupe de voturi simbolice şi fără finalitate, care divid, nu reunesc oamenii în jurul unor idealuri comune. Apoi criza economică vine cu şi mai multe probleme, respectiv un deficit în creştere, prăbuşirea economică, pierderea locurilor de muncă şi închiderea afacerilor, şi acest lucru fără lockdown, fără carantina totală care măcar ar fi rezolvat criza pandemică şi de sănătate publică.
Suferinţe umane nesfârştite şi inutile sunt ignorate de PSRM, care în schimb dă voturi pentru federalizarea Republicii Moldova prin acordarea unui veto separatiştilor găgăuzi, cu 3% din populaţie. Şi în condiţiile conflictului transnistrean de pe teritoriul naţional, de la apariţia căruia s-au comemorat 29 de ani de când au fost primele atacuri şi primii poliţişti morţi. Cum să nu te respingă fără drept de apel cetăţenii? Cum să nu pierzi voturi pe toată linia? Totul pentru a da satisfacţie şi a-i cumpăra imunitatea lui Dodon de la ruşi, un Dodon preşedinte într-un singur mandat care stă cu lucrurile deja îmbarcate în avion, gata să-şi ia zborul în orice moment, în chiar ziua depunerii jurământului noului Preşedinte ales (care ar fi trebuit să aibă deja loc), după validarea de către Curtea Constituţională a Maiei Sandu Preşedinte.
Chiar vrea PSRM să piardă totul? Vom vedea cel mai bine la viitorul Congres al Partidului. După sărbători, cel mai probabil.
Ultima ora:
ObservatorCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
PoliticKlaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Educației: A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații
EconomieCristian Sporiș: Aderarea la OECD echivalează cu un certificat de bună purtare pentru România
ExternNicolae Ciucă: România rămâne un partener de încredere al Israelului în lupta împotriva terorismului
SocialMarian Staș: România 2024-2029 | Ieşirea din mediocritate. Schimbarea paradigmei educaţiei -leadership real în acţiune
EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
EditorialIuliana Stan: Ce este cultura de organizație?
CulturaCristina Popescu: Cultura. De la tradiție la societatea informațională
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe