OraNoua.ro
Publicat în 10 septembrie 2015, 23:58 / 328 elite & idei

Iulian Chifu: Politica externă a României – după cum a reieşit din discursurile de la Zilele Diplomaţiei Române 1-4 septembrie 2015

Iulian Chifu: Politica externă a României – după cum a reieşit din discursurile de la Zilele Diplomaţiei Române 1-4 septembrie 2015

de Iulian Chifu

În perioada 1-4 septembrie s-au desfăşurat Zilele Diplomaţiei Române, întâlnirea obişnuită a liderilor politici şi responsabililor de politica externă a României cu diplomaţii români acreditaţi în străinătate, Ambasadori şi consuli generali, şefi de misiuni pe lângă organizaţiile multilaterale. E ocazia obişnuită în care se resetează politica externă a României şi se precizează priorităţile pentru anul care vine.

Este şi ocazia cu care Ministrul Afacerilor Externe, secretarii de stat, directorii generali din centrală se întâlnesc şi-i instruiesc pe diplomaţii din capitale şi din marile oraşe unde există Consulate generale sau sedii ale instituţiilor multilaterale.

Anul acesta a fost extrem de important şi pentru că am avut prima reuniunea a ambasadorilor – cum e denumită popular conferinţa majoră a diplomaţiei române – de când politica externă a României are un nou conducător, pe preşedintele Klaus Iohannis. După prima asemenea apariţie în ianuarie, la întâlnirea cu corpul diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reuniune marcată de preluarea de curând a mandatului şi o apariţie şi discurs mai puţin conturate ale Preşedintelui, primirea la Cotroceni a şefilor de misiuni diplomatice ai României a fost aşteptată cu deosebită atenţie şi interes pentru că deja era ocazia cu care se puteau înregistra principalele tuşe ale politicii externe văzută de către Preşedintele în funcţie.

Ca trăsătură generală, privind prezenţa şi discursurile deţinătorilor poziţiilor cheie în statul român, reuniunea diplomaţiei de anul acesta a fost marcată de două elemente simbolice cu semnificaţie şi unul de conţinut.

Mai întâi prezenţa tuturor deţinătorilor poziţiilor cheie în stat – Preşedinte, Prim-ministru, Preşedinte al Senatului, Preşedintele Camerei Deputaţilor – în cadrul lucrărilor, şi cu discursuri studiate, lucrate, a subliniat vizibil interesul pentru reuniune şi pentru această activitate a diplomaţiei româneşti. Apoi tot la nivel simbolic, dacă este să luăm forma şi conţinutul discursurilor, putem observa poziţionarea diferitelor instituţii ale statului în raport cu politica externă şi diplomaţia românească: toate au incidenţă şi relaţii instituţionale, dar în raportul Preşedinte-Premier, preşedintele şi-a adjudecat clar dominaţia, controlul şi direcţionarea domeniului, în timp ce Premierul a rămas la elemente specifice legate de interesele economice, executive şi mai deloc pe componenta politicii externe.

Apoi în relaţia Preşedinte – Ministru de Externe, se observă complementaritatea evidentă, liniile directoare trasate de preşedinte şi elementele minuţios aranjate de politică externă realizate de şeful diplomaţiei române, dar mai mult, un discurs fundamental orientat spre substanţă, concept şi conţinut al ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, mult mai profund, extins şi comprehensiv faţă de discursul mult mai politic şi de direcţionare al Preşedintelui. E deci bine fixată ierarhia instituţională, doar că noutatea este faptul că strategia, temele majore şi conceptul esenţial al politicii externe româneşti este clar plasat în barca Ministrului de Externe, un discurs foarte bun, consistent, cu substanţă academică şi conceptuală remarcabilă. Dealtfel, în afara unui discurs extrem de bun şi cu note emoţionale care a ridicat sala în aer, în septembrie 2006, discurs al lui Mihai Răzvan Ungureanu, jucat magistral, discursul lui Bogdan Aurescu este, probabil, cel mai bun discurs al unui ministru la zilele diplomaţiei române, chiar dacă prin lungime şi plasarea în al doilea panel a făcut ca mass media şi chiar participanţii să-i remarce în mai mică măsură valenţele, el reclamând mai degrabă lectură cu creionul în mână decât audiere în plen.

În fine, s-a desprins foarte clar şi relaţionarea între Ministerul de Externe, instituţie executivă, cu cele două camere ale Parlamentului, acolo unde se află controlul faţă de activitatea de politică externă. Bine articulate şi consistente şi discursul general privind situaţia internaţională şi mediul de securitate, cu calificări clare şi tranşante a Preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi abordarea extrem de bine structurată, ca reprezentant al cetăţenilor, făcută de Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, care a avut şi tuşele relevante de politică externă, cu impact asupra românilor, cât şi temerile şi aşteptările cetăţenilor români, alegători al parlamentearilor, poziţii pe care le-a livrat în plen diplomaţiei române, realizând şi conexiunea, şi responsabilizarea cu cetăţenii care alimentează şi bugetul MAE, şi al misiunilor externe şi care au pretenţii îndreptăţite de la diplomaţia română.

În materie de conţinut, trebuie subliniată tema din acest an, absolut relevantă, a reuniunii:

„România şi provocările de securitate la limitele spaţiului european şi euro-atlantic. Riscuri, oportunităţi şi acţiune diplomatică”.

Deci problemele de securitate au fost în prim planul reuniunii deplomaţiei româneşti, lucru ce trădează implicit preocuparea faţă de riscurile şi ameninţările ce se prezintă astăzi(şi care au transpărut explicit din prezentări). Interesantă este alegerea formulei de „limită” în loc de „frontieră” sau „graniţa” de est a spaţiului european şi euro-atlantic, o noţiune de „limes” mai apropiată ideii de punte de trecere decât celei de gard, punct terminus al unui spaţiu. De asemenea, în ciuda crizei / crizelor evidente pe care le traversăm, abordarea diplomatică a preferat să evite din titlu ideea de ameninţare, să aşeze interpretarea clasică a crizei ca risc(nu ameninţare) şi oportunitate, mutând greutatea pe umerii diplomaţiei în a identifica şi valorifica aceste oportunităţi.

Devine relevantă dezbrăcarea unei haine mai puţin avantajoase, care stârnea confuzie, fals diplomatică şi de extremă pudoare ne-la-locul-ei, care a făcut ca liderii din statul român să evite referirile la “Rusia” ca sursă a tulburărilor şi conflictelor estice şi a punerii în discuţie a regulilor dreptului internaţional şi înţelegerilor europene de securitate, şi să prefere eufemisme în ultimele 8 luni, suficient cât să stârnească suspiciuni la nivelul misiunilor acreditate la Bucureşti, mai ales că poziţia Rusiei a fost amplu apărată în cel puţin trei interviuri televizate majore peste vară ale Ambasadorului rus Malghinov. În fapt, am putut observa o revenire în poziţiile normale, cunoscute, predictibile ale României şi prezentarea nu a unei poziţii agresive, dar a evocării poziţiilor UE şi NATO(la care s-a ajuns cu participarea ţării noastre) în privinţa rolului Rusiei în anexarea Crimeii şi în războiul hibrid din Estul Ucrainei şi pornirile sale revizioniste şi revanşarde în raort cu frontierele şi eşafodajul de securitate în Europa. Prezenţa la Bucureşti a patru miniştri de externe, între care cel polonez, norvegian, slovac şi iordanian este, de asemenea, relevantă şi merită remarcată pentru prezenţa fiecăruia dintre invitaţi în câte o secţiune de lucru secvenţială a dezbaterii, nu într-o sesiune de lansare festivă a reuniunii.

I. Preşedintele României, Klaus Iohannis: România este un stat partener strategic al SUA, profund euro-atlanticist, euro-fil şi pledând apropierea tot mai profundă a malurilor Atlanticului

Discursul prşedintelui Klaus Iohannis, de o lungime neobişnuită pentru prestaţiile sale anterioare, dar pe deplin adecvat reuniunii ambasadorilor. A fost structurat în trei părţi distincte, una politică şi de încadrare strategică, o a doua dedicată priorităţilor efective punctuale în politica externă, în fine, ultima dedicată diasporei şi românilor de pretutindeni, de dimensiuni sensibil egale.

De remarcat este, în ceea ce priveşte elementele de natură strategică, abordarea profund instituţională, respectarea eşafodajului instrumentelor şi documentelor programatice şi subordonarea faţă de programul electoral prezidenţial şi de Strategia Naţională de Apărare a direcţiilor de politică externă din cadrul acestui discurs. Riguros şi exact, discursul a marcat direcţii de traducere în realitate a elementelor programatice din „România lucrului bine făcut”.

Ca în programul său electoral, Preşedintele subliniază abordarea integrată a Politicii Externe, de securitate şi Apărare, după model european.

„România puternică în Europa şi în lume nu este doar viziunea sub care am gândit Strategia Naţională de Apărare a Ţării şi nu se limitează la domeniul securităţii naţionale sau apărării, ci este în egală măsură un mod de a ne defini în politica externă. Ce ne face puternici în politica externă este abordarea integratoare, parteneriatul şi predictibilitatea.”

De asemenea, în partea politică, subliniază nemulţumirea (evocată unanim) privind diplomaţie economică, care este “o zonă încă insuficient exploatată şi valorificată”. În plus face une excurs în politica internă , relevă valenţele noi politici conciliatorii, îndreptate spre consens pe marile teme pentru a valida butada lui Nicolae Titulescu – „Daţi-mi o bună politică internă şi vă voi da o bună politică externă!” Liniile directoare sunt clare: întărirea mecanismelor democratice, continuarea luptei împotriva corupţiei, întărirea statului de drept şi, desigur, independenţa justiţiei. Iar angajamentele majore ale României sunt democraţia, libertatea şi respectarea normelor de drept internaţional, din care decurg securitatea şi prosperitatea.

Tot la nivel conceptual, poziţionarea Preşedintelui şi definirea ierarhiei relaţiilor externe ale României se regăseşte din succesiunea prezentării relaţiilor concrete, care repetă din nou ierarhia din programul e guvernare: Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi apartenenţa la UE. În cadrul parteneriatului cu SUA, prioritatea este dimensiunea de securitate, însemnând consolidarea acestui Parteneriat, prezenţe consistente a Statelor Unite în România: Deveselu, Kogălniceanu şi prin participarea la exerciţii comune, la care se adaugă dezvoltarea cooperării bilaterale economică şi investiţională, unde nişte paşi au fost deja conturaţi.

În ceea ce priveşte relaţiile cu Alianţa Nord-Atlantică, priorităţile relevate de preşedinte sunt  consolidarea dimensiunii apărării colective, atenţia sporită acordată flancului estic şi regiunii strategice a Mării Negre precum şi echilibrul la nivelul NATO faţă de ameninţările venite de la frontierele estice şi sudice:

„România va pleda pentru o abordare echilibrată a celor două arii geografice(vecinătăţile de la Sud şi Est- n.n.), pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi a parteneriatului UE–NATO, cu identificarea de răspunsuri comune la o serie de ameninţări emergente şi continuarea dezvoltării complementare a Politicii de Securitate şi Apărare Comună în raport cu NATO.”

Uniunea Europeană este privită prin prisma nevoii de solidaritate şi unitate, respingerea fermă a discursului anti-european, şi interesul privind extinderea prin integrarea Balcanilor de Vest. Referirile vizează şi spaţiul Schengen (nimic despre MCV) discursul subliniind că „includerea României în acest spaţiu va contribui la întărirea securităţii frontierelor externe ale Uniunii”.

Există şi câteva referinţe la ambele instituţii, UE şi NATO, în care se relevă nevoia de consolidare a rolului nostru în cadrul NATO şi UE, pe baza nişei reprezentată de un însemnat potenţial strategic pe care-l poate oferi România, şi în conteztul evoluţiilor generale, susţinerea şi întărirea construcţiei europene şi euro-atlantice şi sprijinirea puternică a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii. Astfel, România este definită ca un stat partener strategic al SUA, profund euro-atlanticist, euro-fil şi pledând apropierea tot mai profundă a malurilor Atlanticului.

În ceea ce priveşte relaţiile specifice, împărţirea şi ierarhia este la fel de interesantă: Vecinătatea Estică apare ca primă prioritate şi spaţiu de interes, cu menţiune specială asupra Republicii Moldova, apoi parteneriatele strategice şi mai toate zonele lumii. Un lucru inedit este tocmai calificarea, chiar şi într-un discurs atât de restrâns ca dimensiuni, a tuturor zonelor globului, ca nivel de ambiţie, zonele mai îndepărtate fiind rezervate relaţiilor tradiţionale şi componentei economice a intereelor româneşti cu precădere.

Astfel, în ceea ce priveşte Vecinătatea Estică, România susţine Republica Moldova, Georgia şi Ucraina pe calea reformelor menite a înscrie aceste state pe un traseu european (nu şi euro-atlantic), cu accent pe Republica Moldova. Astfel, „Preconizata revizuire a Politicii Europene de Vecinătate va putea conduce, sunt convins, la intensificarea relaţiilor Uniunii Europene cu statele din vecinătatea răsăriteană”, în timp ce:

„România va continua să fie cel mai puternic aliat în parcursul european al Republicii Moldova. Avem în vedere în egală măsură susţinerea ca atare în interiorul UE şi în dialogul cu celelalte state membre, dar şi sprijinul direct şi concret, în plan bilateral, al eforturilor Republicii Moldova în plan intern pentru apropierea de Uniunea Europeană, până la integrare.”

Preşedintele remarcă, la capitolul relaţii biletarale cu aceste state, şi parteneriatele strategice şi raporturile privilegiate pe care le avem atât cu Statele Unite ale Americii, cât şi cu ţări precum Franţa, Germania, Italia, Spania, Regatul Unit, Polonia sau cu Turcia. Apoi sunt solicitate diplomaţiei româneşti raporturi mai intense cu ansamblul zonelor lumii, cu Canada, Vecinătatea Sudică a Europei şi Orientul Mijlociu, Zona Asia-Pacific şi America Latină şi Africa. Adică mai peste tot prin lume.

Abordarea separată, în continuarea prezentării relaţiilor specifice, a relaţiei cu Ucraina este şi punctul în care Preşedintele României califică fără echivoc relaţionarea cu Federaţia Rusă, care lipseşte în rest din discurs. Astfel se remarcă faptul că „România sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”, respinge „caracterul inacceptabil al încălcării dreptului internaţional, prin anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă”, în timp ce „sprijinim eforturile pentru soluţionarea paşnică a conflictului din estul Ucrainei, respectarea şi implementarea Acordurilor de la Minsk, a angajamentelor asumate de participanţi, rolul important al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE, la care şi ţara noastră contribuie cu monitori în teren. Este important să evităm consolidarea unui nou conflict îngheţat.”

O temă importantă în materie de securitate, ce succede imediat problematica Ucrainei şi acţiunilor inacceptabile ale Federaţiei Ruse, numite ca atare, este migraţia, fenomen calificat corect şi ierarhizat în soluţii imediate ale crizei – „punerea în practică a măsurilor convenite în materie de relocare a solicitanţilor de protecţie internaţională”, pentru cei aflaţi deja în Europa apoi „combaterea traficului ilegal de persoane” ca soluţie pentru a împiedica sosirea altor valuri, eventual prin alimentarea reţelelor criminale care au făcut atâtea victime omeneşti, în fine „identificarea şi implementarea unor soluţii durabile de dialog şi cooperare cu statele terţe, care să conducă la eliminarea cauzelor profunde ale acestui fenomen”.

Tot specific preşedintelui, altfel detaşat din logica textului, sunt marcate priorităţile preşedinţiei, respectiv în cadrul ONU, „România va susţine reforma Consiliului de Securitate: un loc suplimentar de membru nepermanent pentru Grupul est-european”, cealaltă idee fiind sublinierea specifică a relaţiei de parteneriat strategic cu Polonia, motiv pentru a subliniat „întărirea bazelor parteneriatului nostru strategic într-o regiune cu provocări de securitate”, „necesitatea adaptării strategice a Alianţei Nord-Atlantice”, „consolidarea frontierei răsăritene a NATO şi Uniunii Europene” şi „contribuţia la pregătirea summit-ului NATO de la Varşovia, din iulie 2016”, cu referire la mini-summitul NATO al aliaţilor din flancul Estic şi grupul Vişegrad pe care-l va găzdui Preşedintele la 3-4 noiembrie chiar la Palatul Cotroceni.

În fine, o parte consistentă a discursului Preşedintelui României s-a referit la românii de pretutindeni şi diaspora, o temă predilectă şi caracteristică. Preşedintele Iohannis a trasat obiectivul naţional de constituite a unei „diaspora consolidată ca identitate, statut, prosperitate economică şi dinamică socială, legătură între România şi statele în care trăiesc” şi „asigurarea şi promovarea drepturilor românilor din afara graniţelor: dreptul de vot, votul prin corespondenţă”.

 

II. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: un rechizitoriu – „agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina”,  „modificarea echilibrului de securitate în regiunea Mării Negre”, „ostilitate evidentă faţă de Aliaţi, Alianţă şi politicile ei” şi „respectarea angajamentelor internaţionale”

Cel mai consistent şi mai bine fundamentat teoretic şi conceptual discurs al unui ministru al Afacerilor Externe s-a dovedit a fi cel al lui Bogdan Aurescu. El s-a distins prin consistenţă, substanţă şi nivel de fundamentare faţă de predecesorii său, fiind de departe documentul programatic al politicii externe româneşti pentru anul care vine.

Discursul ministrului român al Afacerilor Externe a fost mai întâi o evaluare a situaţiei internaţionale de Securitate curente, un raport de activitate şi al proiectelor în derulare de către MAE şi un program de perspectivă al acţiunii diplomaţiei române, la care s-au adăugat elementele de administrare internă, de bucătărie a MAE în interiorul său, vizând posturi, avansări, carieră, clădiri, infrastructură de tot felul. Discursul are şi un obiectiv de etapă şi prioritate a anului diplomatic ce urmează, obiectiv desemnat şi de tema reuniunii, acela „de a face România mai sigură, într-o perioadă complexă şi într-un mediu internaţional complicat, mai ales în vecinătatea noastră”. Pe de altă parte lansează un proiect de ţară, cel de punte de legătură cu Estul, marcând şi asumând şi interesele directe ale României în regiunea extinsă a Mării Negre (concept care nu apare ca atare):

„Este datoria şi responsabilitatea României să îşi folosească vocaţia de punte între comunitatea de valori din care face parte şi lumea Caucazului de Sud şi a Orientului Mijlociu pentru a proiecta stabilitate, democraţie şi prosperitate”. Ministrul afacerilor externe a explicat că România se află la graniţa răsăriteană a UE şi NATO, o regiune cu multiple provocări, unde Bucureştiul are „interese strategice incontestabile” de securitate, economice, interumane prin românii care se află în această zonă.

Bogdan Aurescu vine cu o abordare pe priorităţi sensibil diferită de cea a Preşedintelui României, care a trasat un discurs programatic, începând cu Uniunea Europeană, NATO, consolidarea relaţiilor şi parteneriatelor strategice, dezvoltarea relaţiilor cu statele vecine, relaţia cu Republica Moldova şi abia apoi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, ca temă specifică. Însă marchează în mod stabil priorităţile şi proiectele României curente: Security Trust grupurile de dezbatere pentru reconstrucţia încrederii cu vecini UE şi vecinii vecinilor – Regiunea Extinsă a Mării Negre, Statele din Golf, Africa de Nord – apoi proiectul Curţii Internaţionale de Justiţie pentru terorism, în fine, prezintă formulele de dialog strategic ale României în formatele variabile. Aceste elementele sunt produsul unei reflecţii de durată şi a confruntării cu realitatea dezbaterii şi promovării curente a acestor formate, deci au o valoare adăugată mare pentru diplomaţia românească.

De altfel componenta conceptuală, teoretică, cu substrat profund se regăseşte şi în prioritatea cooperării UE-NATO, şi în tratarea războiului hibrid şi în comunicarea strategică (concept acoperind opţiunea europeană de abordare, nu cea americană/NATO de război informaţional). La nivelul UE, constructul relevant în materie se referă la punerea în formula coerentă şi integrată a politicilor europene de la Strategiei Dunării, Sinergiei Mării Negre (relansată) noua formulă a Parteneriatului Estic, politica de vecinătate şi viitoarea Strategie Globală de Securitate a UE.

Parteneriatele Strategice şi-au diminuat importanţa şi prezenţa, ajungând o înşirare în frunte cu cele europene – cu relevanţă scăzută oricum în realitate – şi continuând cu Polonia şi Turcia. Doar parteneriatele strategice cu SUA şi Polonia mai menţin elemente specifice de structură şi relevanţă, Turcia este la „şi altele”, deşi cuprinsă în toate mecanismele de dialog strategic, în timp ce Azerbaidjanul dispare complet, iar Coreea de Sud este cuprinsă în grup alături de China, Japonia şi India, pierzându-şi excepţionalismul de care a beneficiat până în prezent. De altfel ca o remarcă, priorităţile de până acum – vecinătatea Estică, Balcanii de Vest şi MENA – s-au estompat tot mai mult într-o diplomaţie care vizează tot globul. Iar în zona MENA vorbim despre „sprijinirea democraţiei şi tranziţiei democratice din statele din vecinătatea sudică”.

În ceea ce priveşte temele profunde, cu suport teoretic şi conceptual, remarcabilă este teoria raportului intercultural versus multicultural, respectiv modelul interetnic românesc. E motivul pentru care Ministrul Afacerilor Externe a demarat un proiect complex de promovare pe plan internaţional a modelului intercultural „dezvoltat cu succes de ţara noastră şi recunoscut ca atare la nivel european în ce priveşte relaţiile interetnice (…) Este un model ce presupune implicarea activă la toate nivelurile (naţional şi local) a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, în luarea deciziei cu privire nu doar la minoritatea în cauză, ci la societate în ansamblul său.

El (modelul) presupune nu doar simpla coexistenţă a minorităţilor cu majoritatea (adică un model multicultural), ci şi interacţiunea culturilor minoritare şi majoritară (adică un proiect superior, intercultural). Este un proiect ce îmbogăţeşte prin diversitate culturală societatea românească şi naţiunea civică română în întregul său şi care demonstrează virtuţile interacţiunii şi angajării în faţa oricărui aşa-zis model izolaţionist, autonomist sau de segregare. Avem aşteptări ca statele pe teritoriul cărora trăiesc comunităţi româneşti să adopte măsuri de nivel similar, pentru protejarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a membrilor acestor comunităţi”.

O altă temă de interes major, abordată la fel de tranşant şi frontal este cea a imigranţilor, coroborată, nu întâmplător, prin juxtapunere în discurs, cu admiterea României în spaţiul Schengen. Imigraţia este detaşată ca temă în două secvenţe, gestionarea crizei curente a „implicaţiilor sale în plan umanitar, al politicilor UE, al modului de gestionare a spaţiului Schengen, şi până la urmă al modului în care înţelegem solidaritatea europeană” şi ulterior soluţionarea durabilă a crizei, respectiv „găsirea de soluţii urgente şi adecvate care să trateze problema la sursă, în ţările de origine. Abordarea trebuie să fie coordonată şi unitară, pentru că soluţiile naţionale unilaterale sunt ineficiente”. Aici e adăugat obiectivul legitim de aderare la spaţiul Schengen care:

„rămâne în atenţie, evident cu luarea în considerare a actualului context securitar la nivel UE generat de instabilitatea din Sud – determinat de imigraţia ilegală şi ameninţarea teroristă – şi plecând de la premisa esenţială şi reală că aderarea României va consolida securitatea acestui spaţiu”. O adevărată teză şi concept de mandat de negociere a problemei imigraţiei actuale.

Subiectul NATO este analizat prin prisma ameninţărilor de securitate – Ucraina, terorism, migraţie, cercul de instabilitate ce pleacă din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, pe frontiera sudică, tratând extrem de clar situaţia ce afectează direct România în temenii „agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi modificarea echilibrului de securitate în regiunea Mării Negre prin ocuparea ilegală şi militarizarea Crimeei” completate cu obiectivul de „elaborare a unei strategii a relaţiilor NATO-Rusia. Alianţa are nevoie de o astfel de strategie, în condiţiile în care Rusia nu se comportă ca un partener al NATO, ci dimpotrivă, dezvoltă o ostilitate evidentă faţă de Aliaţi, Alianţă şi politicile ei.”

Priorităţile politicilor în raport cu Alianţa, care asigură securitatea României sunt implementarea deciziilor Summit-ului din Marea Britanie din 2014, în privinţa măsurilor de reasigurare, cât şi a celor de adaptare, prevăzute în Planul de Acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO – crearea pe teritoriul României a celor două structuri de comandă şi control ale NATO şi două reorientări conceptuale majore ale Alianţei: reflecţia strategice a NATO asupra securităţii regiunii Mării Negre şi, în al doilea rând, nevoia elaborării unei “strategii integrate a NATO cu două braţe, pentru vecinătatea sudică şi estică”, necesară pentru „conturarea unei Strategii de abordare a partenerilor Alianţei, cu punerea în valoare a instrumentelor numeroase pe care NATO le foloseşte deja în relaţia cu aceştia, mai ales programul consolidării capacităţilor de apărare”. Iar spijinul pentru aliaţi se completează cu susţinerea Muntenegrului şi al Georgiei pe calea aderării la NATO.

În ce priveşte Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, prioritatea este aprofundarea şi dezvoltarea Parteneriatului Strategic, operaţionalizarea Facilităţii antirachetă de la Deveselu până la finele anului, aplicarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI pentru a progresa în atingerea obiectivului de intrare în programul Visa Waiver, şi aprofundarea dimensiunii economice şi dezvoltarea dimensiunii educaţie, cercetare, inovare.

Parteneriatul strategic cu Polonia este plasat în mod special sub semnul construcţiei formatelor de consultare bilaterale şi trilaterale, respectiv ridicarea la nivel de ministru de externe şi al apărării mecanismul de dialog strategic dintre România şi Polonia şi, respectiv formatul de dialog strategic trilateral România-Polonia-Turcia. „Un alt format de consultări pe care îl vom crea la nivel de ministru de externe în perioada care urmează este România-Polonia-Ucraina-R. Moldova.”

„În egală măsură, în contextul acestui exerciţiu de revizuire, trebuie să lucrăm, împreună cu partenerii noştri strategici, mai ales Polonia, pentru injectarea de viziune şi dotarea cu noi instrumente a Parteneriatului Estic, astfel încât acest proiect esenţial pentru eficienţa dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate, deci a relaţiei statelor PaE cu UE, să îşi păstreze şi chiar sporească relevanţa dincolo de obiectivele fixate de Summit-ul de la Riga. Ţinta principală trebuie să fie omologarea perspectivei europene a acelor state PaE care o doresc, stabilirea de instrumente eficace de sprijin pentru reformă în spirit european şi găsirea celor mai bune căi de aşezare a relaţiei UE cu celelalte state PaE, prin abordări adaptate necesităţilor şi obiectivelor acestor state.”

Abordări extrem de interesante sunt cele referitoare la vecinătatea estică, respectiv Republica Moldova, Ucraina şi Rusia. Cu o notă specială asupra tăriei convingerilor şi abordării frontale, deşi nuanţate şi corecte, a relaţiilor cu Federaţia Rusă, după calificarea deja făcută în contextul situaţiei de securitate curentă şi a relaţiilor cu NATO, astfel:

„În ceea ce priveşte Federaţia Rusă, principalele trăsături în relatia bilaterala ar trebui să fie predictibilitatea şi pragmatismul. Dorim o relaţie în care interesele legitime ale României să fie respectate, aşa cum şi interesele legitime – subliniez, cele legitime – ale Rusiei e firesc să fie respectate. Dar nivelul de interacţiune cu statul rus va depinde direct de implicarea sa constructivă în soluţionarea conflictului din Ucraina şi în redresarea balanţei strategice în Vecinătatea Estică. Iar respectarea angajamentelor internaţionale este o condiţie absolut necesară pentru intensificarea dialogului. (…) Vom continua să susţinem menţinerea regimului de sancţiuni decis de UE în legătură cu situaţia din Ucraina atâta timp cât Acordurile de la Minsk din februarie nu sunt aplicate în totalitate”.

Dacă în context NATO, România a introdus Republica Moldova, alături de Iordania, în cadrul statelor pentru reforma sectorului de Securitate şi consolidarea securităţii şi apărării, în context european, perspectiva europeană, reformele, participarea RM în formatele de consultări şi securitatea energetică sunt priorităţile de prim plan:

„Relaţia cu Republica Moldova continuă să fie, la 5 ani de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, o prioritate majoră, în virtutea vectorului principal de asigurare a spaţiului de securitate, stabilitate şi prosperitate în vecinătatea estică. România a continuat să sprijine necondiţionat procesul de reformă şi apropiere de UE.”

„La nivelul NATO, vom acţiona pentru concretizarea rapidă a asistenţei pentru creşterea capacităţii de apărare a R. Moldova, inclusiv cu expertiză românească, pentru înfiinţarea Biroului de legătură al NATO la Chişinău şi pentru continuarea proiectului Fondului Voluntar pentru distrugerea pesticidelor şi substanţelor chimice periculoase. Vom sprijini eforturile de soluţionare a dosarului transnistrean”.

„Despre interconectările energetice, cu o menţiune specială despre interconectorul România-R. Moldova, pentru că siguranţa energetică este un instrument ce nu poate fi neglijat în avansul procesului de integrare europeană a R. Moldova.(…) Vom continua să sprijinim proiectele de conectare fizică a Republicii Moldova – prin România – la spaţiul european: gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, liniile electrice, podurile, proiectele de construcţie instituţională şi cele de impact economico-social şi uman: SMURD, sănătate, grădiniţe, cultură, de formare a elitelor prin bursele de studiu.”

Şi Ucraina are un capitol special, care se referă în primul rând la situaţia actuală şi la dezvoltarea relaţiei bilaterale. Relaţia bilaterală s-a îmbunătăţit sensibil în urma poziţiei consecvente a României care s-a dovedit un susţinător sincer al integrităţii teritoriale a statului vecin şi al apropierii sale, prin eforturi consistente de reformă, de UE şi NATO. România a fost primul stat care a ratificat Acordul de Asociere, este naţiune-lider pentru Fondul NATO pentru securitatea cibernetică a Ucrainei, Acordul de mic trafic a intrat în vigoare iar la 1 septembrie au fost înmânate primele permise de mic trafic, e necesară deschiderea în acest an a consulatului de la Solotvino, absolut necesar pentru aplicarea adecvată a Acordului de mic trafic şi se depun eforturi pentru o soluţie pentru îndelungatul litigiu al dosarului Bîstroe, în timp ce se pregăteşte organizarea unei noiureuniuni, după aproape 10 ani, a Comisiei Mixte privind minorităţile naţionale cu Ucraina, înainte de finalul anului.

III. Discursuri la sesiunea de deschidere a Zilelor Diplomaţiei

Remarcabile sunt şi celelalte discursuri de la zilele diplomaţiei: Premierul Victor Ponta a fost minimalist şi relativ retractil în discurs, dar cu un accent major pe sprijinirea Republicii Moldova, ca şi cum interesele Chişinăului ar fi interesele României:

„Prioritatea absolută a României este Republica Moldova. Tocmai vin de la Chişinău unde m-am întâlnit cu noul Guvern (…) Are nevoie Republica Moldova de sprijinul nostru inclusiv diplomatic şi vreau să vă rog de câte ori aveţi ocazia să vă bateţi pentru interesele Republicii Moldova. (…) Cred că este o poziţie legitimă şi corectă şi cred că acum, mai mult ca în alte perioade, Republica Moldova are nevoie de sprijinul nostru economic, (…) politic, dar şi diplomatic”.

În rest premierul a mai abordat doar colaborarea regional şi diplomaţia economică.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut un discurs aplicat, parcă dorind să amintească faptul că a deţinut, interimar, portofoliul Externelor. El s-a referit explicit la tema zilei, insistând pe refugiaţii sirieni: „România nu are resursele economice ale marilor puteri europene, dar nici tentaţia egoismului îngust şi a intoleranţei”. În aceeaşi cheia, a vorbit nu de instabilitate, şi despre „fluiditate internaţională”, care pare să se fi accentuat până la limita unei instabilităţi”, şi a calificat explicit şi el „prelungirea şi chiar cronicizarea situaţiei din Ucraina manifestată în consolidarea anexării Crimeii şi în prelungirea conflictului pe graniţa estică a Ucrainei se complică spre ceea ce putem numi frontierizarea limitelor administrative ale provinciilor secesioniste ale Georgiei, dovada clară a permanentizării unor zone de ruptură care pot oricând deveni sau redeveni fierbinţi”.

În acelaşi timp, „postura tot mai agresivă a Federaţiei Ruse faţă de aliaţii din flancul estic al NATO, inclusiv România, mereu incriminată pentru scutul de la Deveselu, un fapt pentru axa fundamentală de natură securitară şi politică a Parteneriatului Strategic cu SUA, reprezintăcel mai ameninţător factor de instabilitate şi de risc pentru securitatea regională şi globală”. Preşedintele Senatului României a pledat pentru ”menţinerea sub control atât şantajul energetic, cât şi propaganda tot mai activă a Rusiei în UE, corelată cu susţinerea activă a vectorilor politici antieuropeni în interiorul UE”

Şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost la fel de clar şi fără echivoc vorbind despre „punerea în discuţie a regulilor dreptului internaţional, la provocarea pe care o reprezintă punerea în discuţie a acordurilor de securitate europene de după Al Doilea Război Mondial, la modificarea prin forţa armelor a frontierelor”. „Este dificil să înfrângem tradiţionala rezervă a românilor faţă de politicile revizioniste şi revanşarde ale Federaţiei Ruse la graniţele de Est ale ţării noastre”, a mai adăugat Preşedintele Camerei.

Vorbind din unghiul de vedere al românilor, alegătorii care i-au trimis pe deputaţi şi senatori în Parlament, Valeriu Zgonea a făcut un adevărat excurs în ceea ce aşteaptă cetăţenii români de la diplomaţia ţării lor:

–          „Mai întâi, românii îşi doresc ca România să aibă relaţii cu toată lumea, ca diplomaţii români să deschidă uşi, să menţină canale de dialog chiar şi cu statele mai puţin frecventabile, sub embargou sau în sancţiuni de diferite feluri, în aşa fel încât să poată rezolva problemele curente pe care le au ei, ca cetăţeni, rudele lor, firmele lor cu aceste state. E un rol esenţial al diplomatului, şi sunteţi cei mai în măsură să ştiţi cât efort şi câte dedicaţie este necesară pentru a atinge acest deziderat.

–          În al doilea rând îşi doresc o reprezentare prietenoasă în reprezentanţele româneşti de peste hotare, care să fie cât mai disponibile şi, dacă se poate, cât mai aproape de locul unde s-au stabilit sau unde lucreză. Apărarea românilor de peste hotare este şi o responsabilitate care revine statului român, că vorbim de diaspora românească istorică, de românii din jurul României, de românii aflaţi la muncă sau rezidenţi în Europa sau de cei care călătoresc în întreaga lume. Avem o Românie întreagă dincolo de hotare, iar diplomaţii noştri sunt cei chemaţi să menţină legătura cu această Românie şi să le asigure toate categoriile de servicii legale, dar şi sprijin uman şi înţelegere, acolo unde este posibil.

–          În al treilea rând, ne revine nouă tuturor, dar în special diplomaţiei române, responsabilitatea de a apăra demnitatea românilor peste hotare, imaginii ţării, astfel încât un turist român să nu se simtă stingher şi vânat pentru că are paşaport românesc, pentru că este suspectat că vine la cerşit sau la furat prin lume, indiferent că între cei 3-5 milioane de cetăţeni români aflaţi la un moment dat peste hotare avem şi o proporţie statistică dintre cei care călătoresc cu intenţii infracţionale sau de care ne e ruşine prin centrul oraşelor occidentale pentru infracţionalitatea de vitrină. E sarcina noastră să găsim soluţii pentru ca un comportament al unor conaţionali de-ai noştri să nu devină emblema cetăţeanului român care călătoreşte peste hotare.

–          În al patrulea rând, atingerea potenţialului strategic şi creşterea relevanţei României pe arena internaţională este un atribut eenţial ce revine diplomaţiei române, aşa cum revine şi aceea de menţinere sau deschidere a unor oportunităţi politice ţări noastre. Cu sprijinul nostru, al tuturor politicienilor români şi autorităţilor române din ţară.

–          Nu în ultimul rând, cred că revine diplomaţiei române rolul de a creşte capacitatea de promovare a dezvoltării economice a ţării, a contactelor economice, a comerţului, promovarea intereselor româneşti şi ale firmelor româneşti peste hotare”.

adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorAlina Rizi: Light in the park la Cluj

PoliticAnca Dragu: „Lucrurile se desfăşoară civilizat la USR PLUS”

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAlina Rizi: Light in the park la Cluj

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialBarbu Mateescu: Puneți-vă centurile, pilotează PNL



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe