Adriana
Publicat în 21 februarie 2017, 11:20 / 192 elite & idei

Iulian Chifu: Primele costuri ale dansului cu un președinte pro-rus

Iulian Chifu: Primele costuri ale dansului cu un președinte pro-rus
+ Observator

Începutul sesiunii parlamentare a fost la 1 februarie. Însă lucrările efective ale Parlamentului au întârziat nepermis. Nepermis în contextul actual, al unui Președinte pro-rus hiperactiv, care a făcut vizite la Moscova, Bruxelles, Teheran și cât de curând Budapesta fără a fi adus în limitele mandatului său de reprezentare a politicilor externe, de securitate și apărare ale statului Republica Moldova. Fără a fi adus în starea de a respecta Declarația de Independență sau hotărârile Curții Constituționale. Aducând zi de zi prejudicii statului pe care-l reprezintă.
Și iată că joaca iresponsabilă cu un președinte pro-rus care, ni se spunea ritos, nu are atribuții și nu poate strica drumului european al Republicii Moldova, începe să aducă costuri majore statului al cărui președinte a fost ales. Și nu vorbesc aici despre visele și proiectele de referendumuri care ar schimba atribuțiile sale peste noapte. Nu. Acelea sunt fantasmagorii și aberații juridice. Admițând că un asemenea referendum s-ar consuma, el este pur consultativ și se poate pune în practică în Parlament, de către majorități constituționale, aplicându-se, oricum, viitorului președinte ales pe baza unei constituții modificate. Dacă s-ar ajunge acolo.

Nu mă refer nici la costuri simbolice, cele pe care le aduce un președinte care se plimbă de jur împrejurul lumii și își promovează propria agendă, nu pe cea a statului Republica Moldova, rupând relații, amenințând alte relații existente, după bunul său plac și pe simplul argument că el e ales direct. Asta deși a jurat pe Constituție și e chemat nu numai să o respecte, împreună cu întreaga legislație, dar să o și apere.

https://deschide.md/ro/stiri/editorial/7842/Iulian-CHIFU–Primele-costuri-ale-dansului-cu-un-pre%C8%99edinte-pro-rus.htm

Ultima ora:

ObservatorCiprian Stănescu: Următorul meu invitat la #ProVerde a fost Mircea Fechet

PoliticOvidiu Raetchi: Mr. Maciej Popowski visited the Euro-Atlantic Resilience Centre today

EconomieValentin Lazea: Cum contribuim cu toții la deficite și la creșterea datoriei externe

ExternMarco Badea: Riad, capitala Arabiei Saudite, a fost aleasă marți pentru a găzdui prestigioasa Expoziție Universală 2030

SocialCiprian Stănescu: Următorul meu invitat la #ProVerde a fost Mircea Fechet

EvenimenteDan Mihalache: Am participat la deschiderea cursului ”Comunicarea Strategică în Contextul Securității și Apărării„

EditorialIulian Chifu: Recucerirea Crimeii – o operațiune realizabilă pentru Ucraina

CulturaDan Mircea Cipariu: Gala Premiilor APLER, ediția a XXV-a



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe