OraNoua.ro
Publicat în 25 noiembrie 2015, 18:56 / 281 elite & idei

Iulian Chifu: Soft power „bun” şi soft power „rău“. Abordarea rusă a noţiunii de „soft power“

Iulian Chifu: Soft power „bun” şi soft power „rău“. Abordarea rusă a noţiunii de „soft power“

de Iulian Chifu

Pentru a neforma o imagine completă a ceea ce întelege Federaţia Rusă prin „soft power”, care sunt instrumentele sale şi modul în care aceasta urmăreşte să le aplice. Mai mult decât atât, trebuie înţeleasă aplicarea practică şi analizat modul în care au fost abordate aceste politici în termeni clari.

Pentru a forma o imagine de ansamblu există trei documente importante ale Federaţiei Ruse: „the Concept of the Foreign Policy of the Russian Federation” (2013), „the Military Doctrine” (decembrie 2014) şi declaraţia lui Vladimir Putin din 18 martie, ziua în care Crimeea a fost anexată de către Federaţia Rusă. Aceste trei documente sunt de referinţă în afacerile externe, apărarea şi securitatea Rusiei.

Am identificat dezvoltarea şi prezenţa conceptelor de soft power, acţiune hibrid şi războiul informaţional, concepte care sunt părţi importante ale soft power-ului rus. Mai mult decât atât, descrierea conţinutul acestor concepte, ne arata cum aceste instrumente sunt percepute şi definite şi după o astfel de cercetare, putem observa modul în care ele au fost aplicate şi utilizate în realitate.

Dintr-un anumit punct de vedere dimensiunea umanitară a politicii externe a Rusiei implică „soft power-ul” doar ca un instrument suplimentar. În acest fel, soft power devine un „un mijloc practic al dimensiunii umanitare în politica externă, care ar putea fi un răspuns la dilemele cu care Rusia se confruntă la nivel regional” [1]. Mai mult decât atât, conceptual de „soft power”, nu se limitează numai la capacitatea de a influenţa sau chiar la cea de a manipula opinia publică într-o ţară-ţintă, dar „include o idee bine conturată de parteneriat cu beneficii pe termen scurt şi lung” [2]. În acest mod, chiar dacă mulţi autori au sugerat că abilitatea Rusiei de a aplica soft power este redusă, anumite voci au sugerat potenţial maxim în amestecul de trend umanitar-soft power. Rusia încă deţine surse de atractivitate pentru unele ţări post-sovietice, elemente care sunt exploatate: limba, cultură comună, resursele de energie[3]. În plus, o perioadă importantă în care politicile de acest gen au fost puse la încercare şi a fost nevoie de aplicarea soft power-ului a fost în timpul „revoluţiilor colorate” din Georgia (2003) şi Ucraina (2004), în care propaganda rusă a conturat ideea că revoluţiile colorate sunt un instrument conceput de Occident pentru a schimba regimuri în spaţiul post-sovietic şi de a impune o democraţie liberală occidentală şi nu un „sistem independent”.

Soft powerul ilegitim

Conceptul de soft power este inclus în „Concept for the Foreign Policy of the Russian Federation” şi este corelat cu războiul informaţional, diplomaţia publică şi cu cultivarea internaţională a imaginii Rusiei. Mai mult decât atât, există o definiţie a unui tip de soft power bun şi legitim şi al unui soft power ilegitim şi greşit.

În articolul 20, capitolul II din „Foreign Policy of the Russian Federation and the Modern World” de exemplu, soft power-ul este definit ca „un set de instrumente cuprinzătoare pentru atingerea obiectivelor de politică externă, care construiesc pe potenţialului societăţii civile, informaţii, metode culturale şi alte tehnologii şi alternative la diplomaţia tradiţională” [4]. Documentul subliniază că soft power-ul „este o componentă indispensabilă a relaţiilor internaţionale moderne” [5]. Acelaşi articol marcheză de asemenea că în acelaşi timp, creşterea concurenţei la nivel mondial şi existenţa unor crize generează un risc de utilizare distructivă şi ilegală a soft power-ului şi ale conceptelor privind drepturile omului. Aceste interpretări negative fac posibile presiuni politice asupra statelor suverane, intervenţii în treburile lor interne, destabilizând situaţia lor politică, manipulând opinia publică, inclusiv sub pretextul finanţării proiectelor privind drepturile culturale şi umane în străinătate[6].

Aici se conturează definiţia unui tip de soft power negativ, care descrie de fapt percepţia Federaţiei Ruse cu privire la influenţa creată de proiectele din domeniul drepturilor omului, care în parte au o utilizare „ilegală şi distructivă”, „presupun amestecul în treburile interne ale unui stat”, „exercita presiune politică” şi  „destabilizează situaţia politică” prin „manipularea opiniei publice”. Această abordare subliniază, prin numărul de nuanţe şi atribute negative, frica de revoluţiile colorate şi monitorizările privind drepturilor omului, precum şi teama de o ierarhie în principiile de stabilitate versus democraţie şi drepturile omului. De asemenea, este punctul în care soft power-ul este direct legat de „manipularea opiniei publice” – având în acest mod componente ale războiului informaţional.

 

Protestare care promovează drepturile LGBT, arestate de jandarmii ruşi pe motiv că protestul nu ar avea autorizaţie FOTO BELGA / NOVOSTI / A.KUDENKO

În capitolul III, „International Humanitarian Cooperation and Human Rights”, Articolul 39, se menţionează obiectivele Rusiei de „politica externă”, în „calitate de ţară dedicată valorilor democratice universale, inclusiv a drepturilor şi libertăţilor omului” [7]. În plus o „prioritate” este stabilirea „unei imagini pozitive a Rusiei, demnă de statutul înalt al culturii sale, educaţiei, ştiinţei, sportului şi realizărilor de la nivelul de dezvoltare a societăţii civile, precum şi de participarea la programe de asistenţă pentru ţările în dezvoltare”; „instrumente de modelare pentru a îmbunătăţi percepţia cu privire la aceasta în întreaga lume”; „îmbunătăţirea aplicării soft power-ului şi identificarea celor mai bune forme de activităţi în acest domeniu, care ar lua în considerare atât experienţa internaţională cât şi particularităţile naţionale şi ar participa la contruirea mecanismelor de interacţiune cu societatea civilă şi experţi; „dezvoltarea în continuare a cadrului de reglementare în domeniul menţionat mai sus”[8].

Încă o dată, Rusia vede soft power-ul ca având o influenţă importantă în construirea imaginii şi percepţiei internaţionale cu privire la evoluţiile şi politica sa şi insistă să promoveze experienţele internaţionale şi realizările nationale.

Dar nu uita de „soft power negative”, aşa cum este descris mai sus, şi are în vedere „dezvoltarea unui cadru de reglementare”, cu scopul de a limita efectele negative, ceea ce înseamnă revoluţiile colorate.

La limita propagandei

Acelaşi interes pentru informaţii corecte şi percepţie internaţională (care vizează evitarea efectelor soft power-ului negativ şi ale războiul informational) a apărut într-un capitol special intitulat „Information Support for Foreign Policy Activities”. În cadrul său preocuparea centrală este „informaţia precisă şi reală” corelată cu acţiunile Rusiei, ceea ce înseamnă promovarea propriei naraţiuni şi perspective a evoluţiilor şi evenimentelor. Articolul 40 arată că „un element important al activităţilor de politică externă ale Federaţiei Ruse este punerea la dispoziţie (pentru publicul mondial larg) a informaţiilor complete şi exacte cu privire la poziţia sa privind problemele internaţionale majore, iniţiativele de politică externă şi acţiune ale Federaţiei Ruse, dezvoltarea proceselor şi planurilor de politică socială şi economică de dezvoltare, precum şi realizările culturale şi ştiinţifice din Rusia”[9].

Mai clar este descrierea din articolul 41, în care accentul se pune pe o „percepţie obiectivă” [10] a Rusiei, realizată prin „mijloace eficiente de influenţă asupra opiniei publice şi a informaţiilor în străinătate” [11]. Avem aici o descriere directă a unui război informational şi proiectarea unei realităţi alternative pentru un anumit public, demers numit „diplomaţie publică”, activitate la limita propagandei şi războiului informational:

„Rusia, prin intermediul diplomaţiei publice, va încerca să asigure o percepţie obiectivă, să dezvolte propriile sale mijloace eficiente de influenţă asupra informaţiilor, să consolideze rolul mass-media în mediul de informaţii internaţional, oferindu-le sprijinul essential. În acelaşi timp, va participa activ la cooperarea internaţională în domeniul informaţiei şi va lua măsurile necesare pentru a contracara ameninţările informatice la adresa suveranităţii şi securităţii sale. Posibilităţile oferite de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor vor fi utilizate pe scară largă în aceste activităţi. Rusia va încerca să dezvolte un set de norme juridice şi etice pentru utilizarea în siguranţă a acestor tehnologii”[12].

Regăsim aici o trimitere la „ameninţările informaţionale” şi le nevoia de a lua „măsurile necesare” pentru a ”contracara” aceste ameninţări.

Nu avem o descriere precisă a ceea ce înseamnă „ameninţări informaţionale”, dar textul şi mai ales contextul oferă o imagine cu ce ar putea presupune acestea ca ameninţări la adresa suveranităţii şi securităţii Rusiei: idei şi informaţii care sunt diferite de cele emise de Kremlin şi mass-media afiliată.

Drepturi speciale pentru cetăţenii ruşi

Înţelesul precis este regăsit în restul documentului, având mai multe direcţii. În primul rând, are la bază cultivarea prestigiului şi formarea imaginii Rusiei, prin promovarea intereselor sale şi apărarea cetăţenilor ruşi, a vorrbitorilor de limba rusă şi a compatrioţilor, adică locuitorii fostei Uniuni Sovietice (împreună cu cetăţenii care au părăsit Federaţia Rusă). Aceste categorii nu există în viaţa reală, dar ele sunt instrumente ale sindromului post-imperial. Într-un anumit caz, cel al vorbitorilor de limbă rusă, conceptual este preluat din Francofonie, instituţia franceză creată ca un instrument de a vindeca Franţa de propriul sindrom post-imperial. În mod similar Politica Compatrioţilor – oamenii care îşi amintesc şi preţuiesc viaţa în fosta Uniune Sovietică – este o alternativă la locuitorii britanici din British Commonwealth/ Commonwealth of Nations, o instituţie a Regatului Unit. Diferenţa este că Rusia adaptează aceste insituţii şi îşi asumă drepturi speciale în ţările în care aceste categorii există şi creează instrumente pentru a interveni în afacerile interne ale acestor state.

 

Soldaţi ruşi, în afara bazei de infanterie ucraineană din Perevalne, Ucraina (13 martie 2014) FOTO AP

Astfel, dacă ne uitam la obiectivele ţării, Articolul 3 notează „accelerarea rapidă a proceselor globale în prima perioadă a secolului 21 şi noile tendinţe în dezvoltarea globală necesită noi abordări pentru aspectele cheie şi o nouă viziune a priorităţilor în politica externă a Rusiei, luându-se în considerare responsabilitatea crescută a Rusiei de a stabili agenda internaţionale şi capacitatea sa de a modela sistemul relaţiilor internaţionale” [13]. În Articolul 4 regăsim că „în conformitate cu obiectivul principal al securităţii naţionale – asigurarea protecţiei individului, societăţii şi statului – politica externă trebuie să se concentreze în primul rând pe urmărirea următoarelor obiective de bază:

a) asigurarea securităţii, prin protejarea şi consolidarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale şi asigurarea unei poziţii centrale în cadrul comunităţii internaţionale, ca pol influent şi comepetitiv al lumii moderne;

g) asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor şi compatrioţilor ruşi, precum şi promovarea perspectivei Rusiei, în diverse formate internaţionale, asupra problemelor legate de drepturile omului;

h) promovarea limbii ruse şi consolidarea poziţiei sale în lume, difuzarea informaţiilor cu privire la realizările populaţiei din Rusia şi consolidarea diasporei ruse[14].

Domeniul umanitar, în percepţia rusească

Politica Rusiei, ceea ce presupune propria interpretare a democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept, aşa-numita democraţie suverană, are o faţetă în Capitolul II „Foreign Policy of the Russian Federation and the Modern World”, articolul 13 „pentru prima dată în istoria modernă, concurenţa globală are loc la un nivel civilizaţional, prin valori şi modele de dezvoltare, bazate pe principiile universale ale democraţiei şi economiei de piaţă diferite care încep să concureze. Diversitatea culturală şi civilizaţională a lumii devine tot mai evidentă”[15].

În acelaşi document avem referiri la războiul hibrid şi utilizarea tuturor instrumentelor pentru realizarea scopurilor şi obiectivelor politicii externe, inclusiv războiul informaţional. În Capitolul III „Priorities of the Russian Federation for Addressing Global Problems” articolul 27 este menţionat că „natura diversă şi complexă a problemelor internaţionale necesită prioritizare în politica externă a Federaţiei Ruse. Utilizarea instrumentelor politice, diplomatice, juridice, militare, economice, financiare, etc în rezolvarea problemelor de politică externă trebuie să corespundă cu interesele de politică externă ale Rusiei; în plus, aceste instrumente trebuie să fie în coordonare cu toate ramurile puterii, precum şi cu agenţiile corespunzătoare”. Când se discută despre „Apariţia unei noi ordini mondiale” articolul 28 punctează: „Rusia urmează o politică care vizează crearea unui sistem stabil şi durabil, bazat pe dreptul internaţional şi pe principiului egalităţii, respectului reciproc şi neamestecului în treburile interne ale statelor. Sistemul propune să ofere securitate pentru fiecare membru al comunităţii internaţionale în sectorul politic, militar, economic, informaţional, umanitar, etc.”[16]

 

O ucraineancă ţine în mâini un poster anti-război şi împotriva implicării Rusiei în Ucraina (6 martie 2014)

FOTO Efrem Lukatsky/AP

Domeniul informaţiilor este utilizat des, la fel ca şi combinaţia de sector politic, militar, economic, informaţii, şi domeniu umanitar. Primul este legat atît de de descrierea războiului hibrid şi cât şi de războiul informaţional. Prin domeniul umanitar, Rusia înţelege apărarea populaţiei sale şi a compatrioţilor, dar, de asemenea, încearcă să-şi asume o responsabilitate specială faţă de „poporul slav” un precursor al conceptului de „Lume Rusă” pe care Moscova îl promovează, aşa cum este prezentat în capitolul „International Humanitarian Cooperation and Human Rights”.

În Articolul 39 este scris: „ca o ţară dedicată valorilor democratice universale, inclusiv drepturilor şi libertăţilor omului, Rusia consideră că obiectivele sale sunt:

c) dezvoltarea integrată a sistemului de protecţie diplomatică şi consulară a cetăţenilor ruşi în străinătate care fac obiectul dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale încheiate de către Federaţia Rusă în vederea consolidării eficienţei sale, inclusiv prin extinderea reţelei de birouri consulare în străinătate;

d) protecţia drepturilor legitime ale compatrioţilor care trăiesc în străinătate, pe baza dreptului internaţional şi pe baza tratatelor încheiate de către Federaţia Rusă în calitate de partener, inclusiv în extinderea şi consolidarea spaţiului de limba şi cultura rusă;

e) sprijinirea organizaţiilor de compatrioţi pentru a le permite acestora să susţină în mod eficient drepturile lor în ţările de reşedinţă, păstrând în acelaşi timp identitatea culturală şi etnică a diasporei ruse şi legăturile sale cu patria istorică; să ofere condiţii pentru relocarea voluntară în Federaţie a  compatrioţilor care doresc să facă acest lucru;

f) facilitarea învăţării şi utilizării pe scară largă a limbii ruse ca o parte integrantă a culturii mondiale şi un instrument de comunicare internaţională şi interetnică;

g) promovarea relaţiilor culturale şi umanitare interstatale între popoare slave”[17].

Poate cel mai interesant element este relaţia pe care Rusia o are cu lumea celui de-Al Doilea Război Mondial şi rolul său în acest context. Este de primă importanţă acest simbolism, şi acelaşi articol 39 include o trimitere la apărarea canonică a abordării sale, a rolului său şi a victoriei simbolice din timpul războiului: „h) contracararea puternică a manifestărior extremiste, neo-naziste sau orice forme de discriminare rasială, naţionalismul agresiv, anti-semitismului şi xenofobie, precum şi încercările de a rescrie istoria folosind confruntarea şi revanşismul în politică la nivel mondial; contribuie la depolitizarea discuţiilor istorice pentru a se asigura caracterul lor exclusiv academic”[18].

Principalele pericole militare externe

La fel de importante pentru soft power sunt prevederile regăsite în Military Doctrine of the Russian Federation, emisă în decembrie 2014. Soft power-ul, forma sa negativă, are o importanţă în domeniul militar. În primul rând, Rusia împarte ameninţările de securitate în două: „pericole” şi „ameninţări”. „Pericolul” este o ameninţare mai puţin importantă, prezentă, dar inclusă intr-o a doua modalitate de reacţie. Astfel, articolul 12 face diferenţă între „principalele pericole militare externe”:

„k) utilizarea tehnologiilor de informare şi comunicare în scopuri militare-politice împotriva acţiunilor contrare dreptului internaţional, care afectează independenţa politică, integritatea teritorială a statelor şi care ameninţă pacea internaţională la nivel mondial şi stabilităţii regionale

l) stabilirea în statele învecinate cu Federaţia Rusă, regimuri impuse inclusiv ca urmare a deturnării autorităţilor publice legitime, ale căror politici ameninţă interesele Federaţiei Ruse[19].

Deci, războiul informaţional este remarcat ca atare în doctrina militară, precum şi o descriere a ceea ce înseamnă astfel de pericole în arena internaţională şi în spaţiul interior. Dar mai important este faptul că pericolul este „stabilirea în statele învecinate, regimurile politice impuse, ale căror politici ameninţă interesele Federaţiei Ruse” [20].

Federaţia rusă încearcă să supravegheze tipul de regim (liberal democrat) în statele vecine şi consideră că aceastea reprezintă un pericol la adresa interesului Moscovei. Aceasta este o formă de suveranitate limitată, o doctrina Brejnev din perioada sovietică, în care însăşi suveranitatea vecinilor săi trebuie să fie impusă de interesele Rusiei.

Războiul hibrid

Documentul de asemenea ilustrează conţinutul şi substanţa conceptului de război hibrid în articolul 15 „The nature and characteristics of modern warfare/conflict ”:

„a) utilizarea integrată a forţei militare, politice, economice, informaţionale şi alte măsuri non-militare, implementate cu utilizarea pe scară largă a potenţialului de protest al populaţiei şi forţelor de operaţii speciale;

c) efectul asupra inamicului de pe teritoriul său, simultan în spaţiul informaţional global, industril, aerospaţial, terestru şi maritim;

j) utilizarea forţelor politice şi finanţarea unor mişcări sociale” [21].

Această definiţie, care include sfera de informaţii este de primă importanţă pentru că percepţia şi definiţia sa ne arată cum Federaţia Rusă doreşte să utilizeze acest tip de război. Şi acest lucru ar putea fi regăsit în întregul spaţiu post-sovietic, în estul Ucrainei, dar şi în Europa Centrală şi de Est şi în Balcanii de Vest.

Şi acest lucru este deja menţionat în articolul 21 „Principalele atribuţii ale Federaţiei Ruse de a preveni conflictele armate”:

„s) crearea condiţiilor pentru o reducere a utilizării tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în armată şi în formularea obiectivelor politice de acţiune, contrare dreptului internaţional, suveranităţii, independenţei politice, integrităţii teritoriale şi care reprezintă o ameninţare internaţională”[22].

Anexarea Crimeei

Acum analiza celui de-al treilea document, discursul lui Vladimir Putin, de pe 18 martie, 2014, 15:50. După un context istoric complet şi referinţe la dreptul internaţional (referendum şi voinţei poporului) alte argumente au venit în acest proces. Posibilitatea ca Ucraina să adere la NATO, fapt care este în legătură cu doctrina militară şi este legat de liberul arbitru şi decizia suverană a unei ţări, dar limitată de interesele Rusiei, a apărut opt luni mai târziu „ne-am aşteptat ca Ucraina să rămână vecinul nostru bun, am sperat că cetăţenii ruşi şi vorbitorii de limbă rusă din Ucraina, în special din sud-est şi din Crimeea, vor trăi într-o stare prietenoasă, democratică şi civilizată, care să protejeze drepturile lor, în conformitate cu normele dreptului international”. Preşedintele Vladimir Putin a menţionat că aceasta nu s-a întâmplat şi că „Ucraina a avut o agendă diferită: ei au pregătit un alt guvern; au vrut să profite de putere şi nu s-au dat înapi de la nimic. Au recurs la teroare, crimă şi revolte. Naţionaliştii, neo-naziştii, rusofobii şi antisemiţii au executat această lovitură de stat. Ei continuă să stabilească tonul în Ucraina”. „De asemenea, este evident că nu există nicio autoritate executivă legitimă în Ucraina acum, nimeni cu care se poate discuta”[23].

Deci revoluţia şi Maidan de la Kiev au fost prezentate ca „o lovitură de stat militară” susţinută de Statele Unite şi Occident, şi nu un protest natural al poporului ucrainean.

Declaraţia menţionează că „cei care s-au opus loviturii de stat au fost imediat ameninţaţi. Desigur, prima linie aici a fost Crimeea, partea din Crimeea vorbitoare de limbă rusă. Având în vedere acest lucru, locuitorii din Crimeea şi Sevastopol au apelat la Rusia pentru ajutor” [24].

Deci anexarea are în vedere protejarea drepturilor populaţiei ruse, vorbitorilor de limbă rusă şi a Compatrioţilor, care a creat un drept special pentru Rusia de a interfera printr-un război hibrid în Crimeea, prin preluarea instituţiilor şi blocarea trupelor ucrainene, organizarea unui referendum şi anexarea teritoriului Ucrainei. Preşedintele rus ridica următoare problemă „în al doilea rând, şi cel mai important – ce anume încalcăm? Adevărat, preşedintele Federaţiei Ruse a primit permisiunea de la camera superioară a parlamentului de a utiliza Forţelor Armate în Ucraina. Cu toate acestea, strict vorbind, nimeni nu a acţionat pe această permisiune încă. Forţele Armate ale Rusiei nu au intrat niciodată în Crimeea; ei erau deja acolo, în conformitate cu un acord internaţional. Este adevărat că am sporit prezenţa forţelor. Cu toate acestea – acest lucru este ceva ce aş vrea ca toată lumea să audă şi să stie – nu am depăşit limita de personal din Crimeea, care este stabilită la 25.000, pentru că nu a fost nevoie”[25].

Deci nu există o invazie, deoarece forţele ruseşti erau deja pe teren şi noi forţe „au fost introduse” pe baza unui acord international, chiar dacă fără consimţământul Ucrainei. Rusia nu a avut nevoie de acest lucru, deoarece „nu au nici un guvern recunoscut” şi la Kiev „naţionalişti, neo-nazişti, rusofobi şi antisemiţi au executat lovitura de stat”[26].

Cea mai interesantă parte a discursului este referinţa directă la revoluţia colorată: „Aici au fost o serie întreagă de „revoluţii colorate” controlate. În mod evident, oamenii din acele naţiuni, unde au avut loc aceste evenimente, erau copleşiti de tiranie şi sărăcie, de lipsa lor de perspective; dar de aceste sentimente s-a profitat cu cinism. S-au impus standarde care nu corespund acestor naţiuni şi modului lor de viaţă, al culturi, etc. Ca urmare, în loc de democraţie şi libertate, a fost haos, focare de violenţă şi o serie de transformări” [27].. „O situaţie similară s-a desfăşurat în Ucraina. În 2004, pentru a împinge candidatul necesar la alegerile prezidenţiale, au gândit un fel de a treia rundă, care nu a fost prevăzută de lege. A fost absurd şi o bătaie de joc la adresa constituţiei. Şi acum, au inventat o armată organizată şi bine echipată de militanţi”[28]. „Noi înţelegem ce se întâmplă; noi înţelegem că aceste acţiuni au fost îndreptate împotriva Ucrainei şi a Rusiei şi împotriva integrării Eurasiatice[29]. Astfel se conturează perceptia rusă şi în plus, percepţia preşedintelui Vladimir Putin asupra soft power-ului, a războiul informaţional şi a revoluţiilor colorate. Totul este împotriva Rusiei: aceste acţiuni au fost împotriva Ucrainei şi Rusiei, împotriva integrării Eurasiatice – noului proiect de a reconstrui Uniunea Sovietică într-o formă diferită. Acest lucru se realizează prin utilizarea politicilor de soft power ale Rusiei, prin politica umanitară, prin politica compatrioţilor ruşi. Deoarece Preşedintele Putin ne spune cu alte cuvinte „permiteţi-mi să spun un lucru. Milioane de ruşi şi persoane vorbitoare de limba rusă trăiesc în Ucraina şi vor continua să facă acest lucru. Rusia va apăra întotdeauna interesele acestora prin mijloace politice, diplomatice şi juridice. Dar ar trebui să fie mai presus de toate în interesul Ucrainei”[30].

Şi aici, din nou, regăsim indicii privind razboiul informational din perspectiva lui Vladimir Putin. În acelaşi discurs, el a remarcat: „evident, vom întâlni opoziţie, dar aceasta este o decizie pe care trebuie să o facem pentru noi înşine. Suntem gata să ne apărăm în mod constant interesele noastre naţionale, sau vom da înapoi? Unii politicieni occidentali ne ameninţă deja cu sancţiuni şi cu probleme pe frontul intern. Aş dori să ştiu ce au în minte exact: un buchet disparat de „trădători naţionali” sau vor să ne pună într-o situaţie socială şi economică din ce în ce mai rea, astfel încât să provoace nemulţumirea publică? Considerăm astfel de declaraţii iresponsabile şi clar agresive şi vom răspunde la ele în consecinţă”[31].

Acţiunile realizate de un „buchet disparat de trădători naţionali”, acestea sunt elementele războiului informational, împreună cu ONG-urile finanţate de Occident, sau forţele politice care finanţează şi conduc mişcări sociale. Astfel se explică şi politica împotriva ONG-urile finanţate din surse externe din Rusia, considerate „agenţi străini”.

[1] The Humanitarian Dimension” of Russian Foreign Policy Toward Georgia, Moldova, Ukraine, and the Baltic States, 2nd, supplementary edition Riga, 2010, p. 38.

[2] Andrey Makarychev, Hard Questions About Soft Power: A Normative Outlook at Russia”s Foreign Policy, (DGAPanalyse kompakt, no 7), Berlin, October 2011, p. 2.

[3]Jarosław Ćwiek-Karpowicz, Limits to Russian Soft Power in the Post-Soviet Area, DGAPanalyse 8 | July 2012, p. 5.

[4] Concept of the Foreign Policy of the Russian Federation, approved by President of the Russian Federation V. Putin on 12 February 2013, 303-18-02-2013, unofficial translation, The ministry of Foreign Affairs of the Russian Federation official site, at http://archive.mid.ru//brp_4.nsf/0/76389FEC168189ED44257B2E0039B16D

[5] Idem

[6] Idem

[7] Idem

[8] Idem

[9] Idem

[10] Idem

[11] Idem

[12] Idem

[13] Idem

[14] Idem

[15] Idem

[16] Idem

[17] Idem

[18] Idem

[19] Military Doctrine of the Russian Federation, approved by the President of the Russian Federation, V. Putin, Russian Federation Embassy in Malaysia, at http://malaysia.mid.ru/web/embassy-of-the-russian-federation-in-malaysia/press-release/-/asset_publisher/rAwX0ikSv3ua/content/29-06-2015-the-military-doctrine-of-the-russian-federation?redirect=http%3A%2F%2Fmalaysia.mid.ru%2Fweb%2Fembassy-of-the-russian-federation-in-malaysia%2Fpress-release%3Fp_p_id%3D101_INSTANCE_rAwX0ikSv3ua%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%3Dnormal%26p_p_mode%3Dview%26p_p_col_id%3Dcolumn-1%26p_p_col_count%3D1

[20] Idem

[21] Address by President of the Russian Federation, March 18, 2014, 15:50 The Kremlin, Moscow, President of Russia, at http://en.kremlin.ru/events/president/news/20603

[22] Idem

[23] Idem

[24] Idem

[25] Idem

[26] Idem

[27] Idem

[28] Idem

[29] Idem

[30] Idem

[31] Idem

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe