Iulian Chifu – Trilaterala România-Polonia-Turcia: multiculturalismul european în acţiune

În urmă cu șapte ani, când începeam să creionez primele strategii integrate de politică externă, securitate şi apărare, am propus formulele comprehensive ale unui sistem de Parteneriate Strategice ale României. Notam atunci naturaleţea parteneriatelor strategice cu Statele Unite, Marea Britanie, dar şi cu Polonia, Turcia şi Suedia, fiecare cu specificul, motivaţiile şi raţionalitatea lui. Componenta teoretică şi raţiunea din spatele acestor parteneriate strategice s-au dovedit conforme cu realitatea intereselor părţilor şi dorinţa de concretizare a acestor paşi.
În acelaşi moment, avansam şi ideea unor formate specifice, respectiv trilateralele România-Polonia-Turcia şi România-Polonia-Suedia. Modelul trilateralelor l-am preluat de la Adrian Severin, care în timpul ministeriatului său la Externe, în 1997, a lansat ideea şi a reuşit chiar conturarea unor variante de cooperare integrată pe această dimensiune, România-Republica Moldova-Ucraina, România-Bulgaria-Grecia şi România-Bulgaria-Turcia.
Trilateralele conturate de noi au relevanţă pe plan internaţional în cadrul instituţiilor internaţionale din care cele trei state implicate fac parte. În primul caz, al trilateralei România-Polonia-Turcia, este vorba despre NATO, în cel de-al doilea caz, România-Polonia-Suedia, despre UE.
Mai mult, trilateralele oferă şi formula de cooperare între statele mari din regiunea Europei Centrale şi de Est, cu portanţă şi greutate strategică, cu capacitatea de a coagula toate celelalte state din regiune şi cu legitimitatea de a elabora politici de cooperare mutuală, dar şi politici multinaţionale în terţe spaţii, în primul rând la Răsărit. Punerea lor de acord pe teme complicate legate de relaţiile la Răsărit sunt paşi importanţi în atingerea unei mase critice de susţinători – state din întreaga regiune – şi, ulterior, în formularea acestor propuneri cu şanse majore de a fi îmbrăţişate la nivelul celor două organizaţii din care statele trilateralei fac parte.
În cazul trilateralei România-Polonia-Turcia, la nivel informal, formatul a fost deja lansat cu rezultate notabile şi relevante pentru toţi actorii. Şi motivaţiile relaţiei trilaterale sunt mult mai importante şi mai rafinate, şi conţin componente de natură strategică evidente, inclusiv formule de interoperabilitate şi perspective de cooperare militară. Consultările – pentru că la acest nivel sunt dezvoltate pentru moment relaţiile şi nivelul de instituţionalizare al trilateralei –, dar şi dezbaterile cu terţele state implicate în diferitele procese la Răsărit sau în Balcanii de Vest, toate creează valoare adăugată şi avantaje de tip win-win pentru toţi actorii.
Dar ideea celor două trilaterale mai are o semnificaţie importantă, cred eu, premeditată de altfel în economia construcţiei strategice. Este vorba despre faptul că asemenea structuri vin şi contrazic un set de declaraţii ale liderilor europeni din vestul Europei privind faptul că multiculturalismul ar fi murit. Din contră, acest tip de trilaterale şi funcţionarea lor demonstrează că, în Europa Centrală şi de Est, multiculturalitatea se poate afirma prin cooperarea aprofundată a statelor cu religii majoritare diferite: Turcia islamică, România ortodoxă, Polonia catolică şi, de ce nu, în viitor, Suedia protestantă.
Fireşte că asemenea aranjamente trilaterale devin cu adevărat poli de aglutinare de interese şi factori de antrenare a celorlalte state din regiune în decizii comune abia atunci când bunele relaţii şi consultările repetate duc nivelul de încredere reciproc şi armonizarea intereselor până la nivelul aplicaţiilor militare comune, a construirii de grupuri de luptă comune, interoperabile, a proiectelor tehnico-militare comune deschise contribuţiei terţilor. Nu ştiu dacă drumul celor două trilaterale este în această direcţie, dar formulele de coagulare europene pot începe şi din asemenea proiecte cu vigoare şi vocaţie transatlantică, nu numai din „vechea Europă” încremenită încă în propriile limitări şi rivalităţi istorice.
Iulian Chifu este profesor universitar, specializat în Analiză de conflict şi Decizie în criză la Departamentul Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană al SNSPA Bucureşti, fondator al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning. În prezent îndeplineşte funcţia de Consilier al Preşedintelui României pentru Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională.
http://qmagazine.ro/autori/trilaterala-romania-polonia-turcia-multiculturalismul-european-in-actiune/
Ultima ora:

ObservatorȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

PoliticIon M. Ioniță: Ce efecte are demisia președintelui?

EconomieRăzvan Popescu: ROMGAZ a publicat rezultatele operaționale cheie preliminare aferente anului 2024

ExternIulian Chifu: Cursa pentru partenerul de coaliție al PAS-ului Maiei Sandu la generalele din Republica Moldova

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteRadu Puchiu: Extrem de onorat că am avut ocazia să moderez primul Aspen Dialog din acest an – The Power of Convening in Turbulent Times

EditorialȘtefan Popescu: Lumea, pe scurt…

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, actorul Constantin Dinulescu (sezonul 5, episodul 1)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe