de Iulian Chifu*

Un adevărat maraton diplomatico-politic a avut loc săptămâna aceasta între Washington-Londra-Kiev și din nou Washington, care se va concluziona la New York, în marja Adunării Generale a ONU din finalul lunii. Miza este cum să oferi Ucrainei suficient ca să se poată apăra, dar să menții escaladarea pentru a dezescalada sub pragul declanșării unui război direct NATO/Occident/democrații -Rusia/ autocrații. Kievul reclamă – alături de comisii bipartizane din Congres și chiar grupuri de republicani – că primește insuficient și târziu pentru o victorie împotriva Rusiei lui Putin care l-a atacat. Totuși pașii se fac ca formă de sancționare și afirmare a susținerii la fiecare escaladare și act nou de agresiune al Rusiei, cum e și cazul armelor primite de la partenerii autocrați Coreea de Nord, China, Iran. Rusia amenință cu înarmarea terților împotriva Occidentului, se joacă de-a retorica nucleară pe mâna lui Karaganov și presează opinia publică occidentală să blocheze trendul, așteptând alegerile americane – cu destulă rezervă după ultimele evoluții neconvingătoare ale lui Donald Trump, candidatul republican. Totuși este posibilă încheierea conflictului fără angajarea deplină în război? Cine clipește primul? Și cine menține ritmul luptei și al capabilităților, al oamenilor și resurselor mai mult timp? Mai ales că SUA și Marea Britanie exprimă explicit susținerea și comunică Rusiei că Ucraina e asumată de către Occident și că nu mai are cum să o îngenuncheze.

Continuarea, aici.