de Iulian Chifu

Am revenit săptămâna trecută din Karabakh, acolo unde mi-am făcut un obicei să văd la fața locului evoluțiile de pe teren a conflictului sângeros din Caucaz. Mai ales că între timp, într-o acțiune de nici o zi, la 19 septembrie, partea armeană din Karabakh – Stapenakert/Hankendi, aflată sub control armean – a abdicat și s-a predat azerilor, după ce anunțase alegeri prezidențiale pentru pretinsa Republică Artzak, nerecunoscută nici măcar de Erevan. Numita operațiune anti-teroristă azeră ar fi identificat 50.000 de soldați armeni(care trebuiau retrași din 2020) în enclavă, apărând autorități auto-declarate, care au ajuns între timp în închisorile din Baku. Circa 100.000 de oameni, potrivit autorităților armene (150.000 anunțați de către diaspora mai vocală armeană) au decis să-și părăsească în viteză casele și proprietățile și să se refugieze în Armenia, la îndemnul liderilor locali și de frica administrației azere. Majoritatea au decis că nu pot trăi într-un loc în care deasupra lor nu flutură steagul Artzak, cel armean, ci cel azer.

Continuarea, aici.