de Iulian Chifu

Sunt ieșean, moldovean și român în același timp. Și țin la identitatea mea națională, regională și locală în egală măsură – chiar dacă sunt în București deja de 25 de ani. Și nu le amestec niciodată, ba chiar sunt un critic acerb al glisării spre a spune Moldova în loc de Republica Moldova – numele consacrat și recunoscut de către România al statului vecin, cel de-al doilea stat românesc – sau de a caracteriza drept moldoveni doar pe cei ce trăiesc la stânga Prutului, când e mai multă Moldova în România actuală, ca teritoriu și populație, decât rămasă dincolo de hotare. Nu încape discuție pentru nimeni că sunt unionist – de altfel a recunoscut-o și făcut-o public la Chișinău chiar fostul președinte Traian Băsescu cu care am avut privilegiu să lucrez. De aceea îmi permit o reflecție pentru cei care gândesc ca mine la Chișinău, sunt unioniști mai noi sau mai vechi – fără hainele de împrumut pro-ruse pentru a distruge curentul, a-l perverti sau a-l deturna. Cei care au rămas sau au devenit unioniști din convingerea că neamul românesc trebuie să se regăsească odată în granițele firești, fie și parțiale, ale reîntregirii.

Continuarea, aici.