Parafrazandu-l pe Helmuth Kohl as putea spune si eu ca am vrut occidentalizarea Romaniei. Peste 30 de ani am gandit si actionat pentru atingerea acestui obiectiv, in special prin aderarea la NATO si UE. Am vrut o Romanie democratica si moderna, una cat mai prospera si mai echitabila cu cetatenii ei. Si intr-o foarte mare masura o avem. Este foarte bine ca suntem in NATO si UE, performanta egala cu alte realizari de importanta nationala. Avem aliati, care ne vor fi alaturi in continuare si conditii bune de dezvoltare economica. Vom adera la OCDE, club al tarilor dezvoltate economic, chiar daca noi inca suntem cei mai saraci dintre bogati. Si cu toate astea nu ne putem relaxa, dimpotriva.

Tot eu vin si va spun ca , din comoditate sau incompetenta, ne bazam mult prea mult pe apartenenta la cele doua organizatii, neglijand efortul national. A ne baza doar pe NATO si UE este o greseala. In vremurile bune a tinut, dar in vremurile astea proaste, periculoase, nu mai tine. Avem nevoie de efort national sustinut!

Aflat ieri la o interesanta dezbatere , fostul prim-ministru Petre Roman a spus un lucru pe care-l banuiam si eu. In 2014, dupa anexarea ilegala a Crimeii, Polonia a decis sa-si construiasca o puternica baza nationala de aparare a tarii,in special pe dimensiunea militara, pentru a fi capabila sa se apere de Rusia chiar si singura. Asa a ajuns Varsovia la 4% buget militar, in suma de 40 de miliarde euro pentru 2025. Un buget de 4%, cu toate ca Polonia beneficieaza si de alte atuuri. Armata SUA are pe teritoriul lor prezenta importanta si permanenta , Polonia este considerata linie rosie de catre Londra sau Berlin si are in spate si solidaritatea nordica. Lucruri la care Romania poate doar visa.

Si totusi, dincolo de toate aceste reale avantaje, Polonia nu-si pune soarta in alte maini. Va avea cea mai mare armata din UE si a treia in NATO, dupa SUA si Turcia. Recent, seful SMG polonez a declarat ca lui ii este clar ca face parte din generatia chemata sa apere Polonia cu arma in mana. „Polonia nu va pierii !”

Romania este in antiteza cu Polonia. Ea nu este linie rosie pentru nici una din tarile occidentale importante, nu avem pe ce solidaritate regionala sa ne bazam prea mult ( poate Ucraina, e de discutat), prezenta militara americana este preponderent rotationala iar NATO si UE, grevate de cresterea in importanta a intereselor nationale, functioneaza tot mai lent si mai ineficient. De aceea se si dilueaza garantiile noastre de securitate. Si tot de aceea tot mai multi spun, pe buna dreptate, ca articolul 5 devine articolul 3, articolul efortului national.

Iar campania electorala in care tocmai ne afundam nu este datatoare de speranta. Strategia noastra principala este cea a lui „Doamne ajuta”, securitatea nationala fiind mai degraba o chestiune metafizica, bazata pe „credinta” decat pe judecata si actiune. Sa-i rugam pe oamenii care merg in pelerinaj la Iasi ca, pe langa sanatate, sa se roage la sfanta si pentru securitatea noastra nationala. De cineva trebuie sa ne agatam.

P.S.1 Nu neg ca ceva decizii importante s-au luat in ultimii ani. Dar nu este suficient. Ne trebuie agenda nationala de aparare, ceea ce Romania nu are acum, ne trebuie reforma institutionala si actiune integrata .

P.S. 2 Aveti mai jos cateva extrase din Strategia Nationala de Aparare a Tarii din 2010, document gandit in totalitate de mine si scris in proportie de 75 %. SNAp 2010 a fost gandit sa aiba la baza efortul national, completat cu ajutorul aliatilor. De aceea la capitolul principii, interesul national era primul. Ideea de baza a intregii strategii era sa nu ne externalizam apararea nationala, noi fiind primii chemati sa avem grija de ea. Partea proasta ca desi teoria era si e corecta, a ramas doar teorie. Securitatea noastra azi depinde periculos de mult de altii. Nu vrem sa invatam de la polonezi.