OraNoua.ro
Publicat în 22 martie 2017, 20:32 / 43 elite & idei

Iulian Fota: Europa va reuși să-și negocieze interesele

Iulian Fota: Europa va reuși să-și negocieze interesele

Europa va reuși să-și negocieze interesele. O spune la RFI fostul consilier prezidențial Iulian Fota în așteptarea declanșării oficiale a Brexit-ului săptămâna viitoare. Ideal ar fi, ca după cei doi ani de negocieri, “Marea Britanie să acționeze ca un membru al UE dar din afara UE. Aceasta ar putea să fie răzbunarea noastră, simbolic vorbind” declară Iulian Fota, actualmente director al Colegiului Naţional de Informaţii (AUDIO).
Din punct de vedere economic, diferența de piață este atât de mare între UE (care are sute de milioane de cetățeni) și Marea Britanie (doar câteva zeci de milioane de clienți), încât este evident că poziția forte de negociere revine UE.

Doar în privința securității ar putea exista mici diferențe de viziune între cele 27 de state comunitare, crede fostul consilier prezidențial Iulian Fota:

„Marea pierdere pentru Uniunea Europeană când vine vorba de Marea Britanie este în special pe zona de securitate și apărare națională. Aici, cred eu, avem o diferență între țările din vestul Europei, care sunt mai relaxate asupra acestui subiect, și țările din centru Europei, care vor dori să păstreze Marea Britanie ca un partnere privilegiat pe zona de apărare-securitate, ținând cont că Marea Britanie este membră în NATO. Să nu uităm că avioanele britanice contribuie la apărarea spațiului nostru aerian… Deci cred că aiic este singura zonă unde este posibil ca Europa centrală să fie un pic nunațată pe anumite chestiuni, dar cred că la final UE va avea o poziție comună în relația cu UK”.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a reiterat că în termen de 48 de ore din momentul în care Marea Britanie activează Articolul 50 va prezenta planul de negociere pentru Brexit, respectiv un proiect care va include liniile de negociere stabilite de UE.

„În decurs de 48 de ore de când Marea Britanie va declanşa Aricolul 50, voi prezenta proiectul liniilor de negociere pentru Brexit celor 27 de state membre”, a scris Tusk pe Twitter, după ce Londra a anunţat că va declanşa Brexit pe 29 martie.

Potrivit analiştilor, negocierile urmează să înceapă în mod oficial abia după cel puţin două luni de la notificare, în contextul în care Comisia Europeană (CE) trebuie să stabilească, la rândul ei, detaliile planului de negociere, pe baza liniilor directoare formulate de liderii europeni.

Ideal ar fi, ca după cei doi ani de negocieri, “Marea Britanie să acționeze ca un membru al UE dar din afara UE. Aceasta ar putea să fie răzbunarea noastră, simbolic vorbind” declară Iulian Fota, actualmente director al Colegiului Naţional de Informaţii (AUDIO).

http://www.rfi.ro/politica-93896-iulian-fota-rfi-europa-negociere-interese-brexit

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe