Matei Bogdan

Publicat în 13 mai 2020, 16:51 / 461 elite & idei

+ Analize • + Observator • iulian fota

de Iulian Fota

SNAp 2020 nu trebuie sa fie un document stufos, cu formulari generale si neangajante, plin de tot felul de truisme. Un document din care, daca stergi 2020 si pui 1999, prevederile sale se potrivesc la fel de bine.

Dimpotriva, trebuie sa fie un document sintetic, concis, din care sa intelegi usor cum isi vede Romania securitatea nationala in urmatorii cinci ani. Si mai presus de orice pe masura vremurilor proaste pe care le traim. SNAp2020 trebuie sa contina un mod de gandire. Strategia nu trebuie sa povesteasca ci sa constate, sa explice si sa puna la treaba institutii, partide politice, organizatii neguvernamentale, indivizi. Strategia este si „teoria actiunii”, trebuie sa aiba un caracter practic. Si nu in ultimul rand, sa dea de gandit.

Am mai spus-o, sansa tarilor mici sau mijlocii este sa fie mai inteligente si mai abile decat cele mari, de aceea avem nevoie de un document inteligent. In definitiv, orice strategie este in primul rand un efort intelectual. Cum spunea gen. David Petreus, „cea mai importanta arma a soldatului este mintea sa, nu pusca sa”. Poti sa ai o armata dotata cu cele mai bune capabilitati din lume, daca strategia dupa care le intrebuinteaza este gresita, rezultatul final tot infrangere se cheama. Victoria Occidentului in al Doilea Razboi Mondial s-a datorat in primul rand strategiei folosite, net superioara celei a lui Hitler.

SNAp2020 nu trebuie sa fie nici un program alternativ de guvernare. Nu trebuie sa-si bata capul cu problemele importante ale tarii ci doar cu cele mai grave, cele care ne pot omori. Securitate nationala inseamna gestionarea celor mai grave probleme ale Romaniei, cele cu miza existentiala. Evident astea trebuies identificate, definite, analizate si, foarte important, prioritizate. Cele mai grave probleme, cele care ne ameninta in insasi existenta noastra ca popor si tara. Bineinteles ca SNAp2020 va avea o dimenisune politica, securitatea nationala fiind cea mai importanta politica publica. Dar elementul politic ce trebuie sa se regaseasca in strategie este mai degraba din zona „marii strategii” decat din cea a programului de guvernare.

Astfel, in capitolul I, intitulat Romania Occidentala, as reconfirma valabilitatea optiunii strategice a poporului roman, respectiv aderarea la NATO si UE si alegerea caii europene de dezvoltare.

Mai ales ca in decembrie 2019, la 30 de ani de la prabusirea comunismului, in Romania am ratat aceasta ocazie, a unui bilant. Capitolul I ar fi cel al continuitatii. Le-as spune romanilor ca optiunea a fost corecta si ca ramane in continuare singura valabila. Le-as arata romanilor, pe scurt, de ce tara se prezinta mult mai bine ca acum 30 de ani si i-as indemna sa continue cu europenizarea Romaniei.

Fara a fi perfecta, calea europeana ramane in continuare cea mai buna solutie de dezvoltare. In plus, as face din occidentalitatea Romaniei un obiectiv de securitate nationala, tot asa dupa cum as trasa sarcina apararii Occidentului si ca prioritate diplomatica. Supravietuirea Vestului, ca idee si format civilizational, este mai importanta pentru Romania decat pentru marile tari occidentale. Cel mai important obstacol in calea jocului cu hartile este insasi supravietuirea NATO si UE. Iar cei care vizeaza sa-si vada iar tarile „mari” mizeaza in special pe disolutia Occidentului, aspiratie unde se intalnesc cu Rusia. Destructurarea Vestului, disparitia sau diluarea NATO si UE pentru Romania reprezinta amenintari existentiale. Trebuie tratate ca atare.

In capitolul II as trata aspecte de ordin general.

In primul rand as veni cu un feedback al SNAp2015, o strategie ce a avut multe idei bune. As reconfirma de exemplu conceptul de securitate extinsa si nu numai. Tot in acest capitol as face clarificarile conceptuale dar as veni si cu inovatii. As da o definitie a securitatii nationale, obligatorie pentru o minima unificare conceptuala. De fapt as prelua una din definitiile prezentate in cartea lui Barry Buzan, in care se spune ca securitatea nationala este mentinerea unui mod de viata acceptabil pentru popor, compatibil cu aspiratiile si nevoile sale legitime. Securitatea nationala include absenta atacurilor armate si a coercitiei, absenta subversiunii politice si a eroziunii valorilor politice, economice si sociale, esentiale pentru calitatea vietii.

As clarifica suprapunerea securitate nationala-aparare nationala, cu mentiunea ca pentru apararea Romaniei cu mijloace militare as folosi termenul de „aparare armata”. As introduce si explica notiunea de agresiune tot asa dupa cum as mentiona sumar si alte noi concepte folosite, precum cel de „rezilienta”, ce ar urma sa fie dezvoltat intr-un capitol propriu. Nu in ultimul rand as preciza ca, sub presiunea realitatii, actualul document este o strategie de securitate si siguranta nationala. In urmatorii ani Romania se va confrunta si cu agresiuni, rezultatul unor intentii dusmanoase, ale unor state sau grupari non-statale dar si cu consecintele tragice ale unor catastrofe naturale, epidemii si accidente industrial majore. Securitatea nationala, ca rezultat al unor intentii dusmanoase si siguranta nationala, ca rezultat al unor accidente, sunt la fel de importante.

In capitolul III as analiza „contextul international periculos”.

As folosi cuvantul periculos in insasi titlul capitolului, pentru a fi clar la ce ma refer. Americanii, in strategia lor de securitate nationala, din decembrie 2017, descriu contextul international ca „extrem de periculos”. Secretarul general al NATO, intr-un interviu, descrie actuala epoca ca fiind cea mai periculoasa a ultimei generatii. De ce atata timiditate la noi, in a descrie corect epoca in care traim? Acum un an, un amic de la MAE imi reprosa ca folosesc cuvinte prea dure, atunci cand vorbesc de degradarea ordinii internationale. Era deranjat de cuvantul „degradare”, prea aspru pentru niste urechi fine, de diplomat.

Evident ca trebuie explicat de ce este periculos actualul context international, dar asta e simplu. Din nefericire, evolutiile globale ale ultimilor ani ne ofera atata cazuistica, atatea argumente, de la remilitarizarea politicii externe, ca urmare a competitiei geopolitice de mare putere pana la „lichefierea securitatii nationale”, prin diversificarea modalitatilor de agresare nedeclarata, secreta si continua a unei tari.

Cum poate fi definita altfel decat periculoasa o epoca in care aliatii NATO se ameninta cu razboaie economice, contrar Tratatului de la Washington, sau tari riverane confisca de facto spatii intinse din Marea Neagra, sub amenintarea folosirii capabilitatilor militare? Cum poate fi altfel decat periculoasa o epoca in care importanti sefi de state aliate declara NATO „obsolete” sau fiind in „moarte clinica”? Si mai ales cum sa nu fie periculoasa o epoca in care riscurile se transforma in amenintari si, si mai grav, amenintarile in agresiuni. De cativa ani am intrat intr-o perioada de schimbari epocale si de maxima volatilitate. Iar recenta pandemie va accelera si mai mult toate aceste transformari in rau.

In capitolul IV as trata chestiunea cruciala a riscurilor, amenintarilor, agresiunilor si mai ales a vulnerabilitatilor, RAAV.

Spun cruciala pentru ca aici avem esenta unei strategii de securitate nationala. Daca nu esti capabil sa identifici corect RAAV, sansele de a face ce trebuie se reduc corespunzator. Iar istoria este plina de situatii in care tarile s-au temut de un lucru si au fost distruse de alt lucru.

Un exemplu relativ recent este cazul vecinei noastre Ucraina, care, ani de zile a folosit Romania pe post de adversar, chiar dusman, pentru ca in final cea pe care o considera o sora mai mare sa-i dea lovitura de gratie. Si Rusia este un exemplu bun. Uitand ca URSS s-a destramat din interior, pe vector economic si social, Moscova se tot teme de invazia militara a Occidentului. Si cand colo, ce sa vezi, rusii din pacate mor, dar in urma „agresiunii” coronavirusului si a starii precare a sistemului rus de sanatate publica. Si cei care suntem trecuti pe lista potentialilor agresori, ca si dupa destramarea URSS, suntem gata sa ajutam Rusia, COVID-ul fiind un dusman comun.

As insista putin pe chestiunea vulnerabilitatilor, de aceea am si boldit V-ul din abrevierea RAAV. M-as concentra mai ales pe vulnerabilitatile structurale, cele care amplifica amenintarile si agresiunile. Vulnerabilitatile structurale sunt cele care permit unei entitati ostile sa-si creeze in tara-tinta conditii interne favorabile atingerii scopului agresiunii. Iar Romania prezinta suficiente astfel de situatii: capturarea statului, diviziuni sociale sau politice grave, saracie, analfabetism functional, lacomie, „idioti utili”, confuzie ideologica si nu cea din urma, coruptia. Unul dintre motivele pentru care sustin ca Romania se confrunta cu diluarea garantiilor de securitate este si agravarea vulnerabilitatilor. La fiecare criza mare cu care tara s-a confruntat, de exemplu cea economica, din 2009-2010, vulnerabilitatile au fost cele ce ne-au dat de lucru. La fel se intampla si acum, la COVID, care evidentieaza o data in plus, vulnerabilitatile tarii. La momentul declansarii epidemiei, din cauza proastei guvernari, stocurile de urgenta erau zero iar visteria goala.

Pentru ca vremurile au fost bune, pana acum, nu a incercat nimeni de afara sa exploateze intens aceste vulnerabilitati, mai ales prin conexare cu o eventuala agresiune militara. Dar nu ai de unde sa sti ce va aduce viitorul si nu putem miza la nesfarsit pe noroc. Si aici Ucraina este un exemplu bun. Rusia a anexat ilegal Crimeea si a invadat estul Ucrainei si pentru ca, la momentul agresiunii, din cauza proastei gestionari a vulnerabilitatilor, statul ucrainian se prabusise deja, ucrainienii fiind incapabili sa se apere. Iar in chestiunea vulnerabilitatilor mai este un aspect important. Pentru ca au origine interna, ele tin numai de noi. Pentru a le combate ai nevoie numai de vointa politica. Daca in combaterea amenintarilor sau a agresiunilor depindem si de factori externi, in gestionarea vulnerabilitatilor responsabilitatea ne apartine in totalitate. Si asa cum ele amplifica actiunea amenintarilor, tot asa necombaterea vulnerabilitatilor poate descuraja actiunea aliatilor. De ce sa te apar eu daca tu nu faci nimic in sensul asta? Este ca si cum altii iti dau undita si momeala dar tu nu vrei sa inveti sa pescuiesti.

In fine, pentru a fi in ton cu vremurile proaste, trebuie sa incepem sa operam si cu notiunea de agresiune. Multe riscuri s-au transformat in amenintari iar multe amenintari s-au intensificat, transformandu-se in agresiuni. Si chiar daca agresiunile sunt inca de intensitate scazuta si nemilitare, ele trebuie foarte serios tratate. Mai ales ca este posibil ca unele agresiuni sa fie doar de test, pentru a ne evalua capacitatea de riposta. Iar situatii recente de agresiune am avut destule. In ultimii ani ne-am confruntat cu agresiuni cibernetice, spionaj, informationale, cu subversiune si agresiuni economice. Inclusiv constanta hartuire militara la care ne supune Rusia in Marea Neagra este tot o forma de agresiune, chiar una hibrida, navala sau aeriana. Repet, agresiunile la adresa Romaniei sunt palpabile si nu mai pot fi ignorate.

Capitolul V l-as intitula Romania rezilienta, dedicandu-l ideii de rezilienta.

Cazuistica ultimilor ani ne-a demonstrat limitele eforturilor de preventie. Rand pe rand am fost surprinsi de agresiune militara, de atacuri teroriste, de catastrofe naturale, incluzand aici si recenta pandemie. Preventia fiind limitata, solutia consta in cresterea rezilientei, a capacitatii unei tari sau societati de a-si pastra parametrii definitorii in urma unui soc masiv. Asta inseamna sa nu-ti sacrifici nici caracterul democratic si nici specificul occidental pentru a putea face fata unei agresiuni militare sau unei catastrofe de mare amploare. Si mai ales sa ramai tot ala dupa trecerea ei.

In Romania, dezbaterea despre rezilienta este noua si este mai degraba rezultatul influentei pozitive a dezbaterilor occidentale, din cadrul NATO si UE. SNAp2020 trebuie sa orienteze si dezbaterea din tara noastra, mergand pana acolo incat sa propuna un concept romanesc de rezilienta. Trebuie sa defineasca ce inseamna rezilienta si mai ales care sunt parametri ei calitativi. Ce caracteristici trebuie sa defineasca Romania dupa ce ea a trecut prin urgia agresiunii sau a catastrofei naturale? Dupa cum sugereaza tot textul de pana acum, europenitatea noastra si democratia trebuie sa faca parte dintre calitatile ce trebuiesc prezervate. O Romanie rezilienta este una europeana si democratica.

Capitolul VI ar reprezenta elementul forte al strategiei, de aceeasi l-as intitula „Romania puternica”.

Aici as introduce elementele de corectie si adaptare precum si agenda de securitate nationala (ASN) si directiile de actiune.

L-as imparti in trei sub-capitole: modernizarea securitatii nationale, cu accent pe managementul crizelor, agenda de securitate nationala si directiile de actiune pentru institutiile sectoriale.

La modernizarea securitatii nationale sarcina principala pe care as trasa-o ar fi cea a pregatirii si derularii unei Analize Strategice a Securitatii Nationale (ASSN), evaluare pe care nu am facut-o niciodata. Asta ar insemna evaluarea modului in care toate institutiile de securitate nationala sau cu rol in politica de securitate nationala sunt capabile sa gestioneze crizele generate de marile amenintari ale viitorului, conlucrand pentru un scop comun. O ASSN, plecand de la analiza posibilelor amenintari si agresiuni cu care ne putem confrunta, trebuie sa evalueze modul in care politicul, institutiile de securitate nationala, Justitia si societatea civila, cooperand, ar fi capabile sa gestioneze eventualele crize majore, existentiale, cu care Romania s-ar confrunta.

Sistemul nostru de securitate nationala este modernizat pe bucati si in baza unor gandiri institutionale, deci inguste. Si chiar daca mai toate institutiile de securitate nationale sunt bine inchegate, asta nu inseamna ca la criza motorul porneste la cheie. Mai ales cand pe zonele politica si justitie, vezi o anumita decuplare de la problematica politicii de securitate nationala. Partidele politice si Parlamentul trebuie sa tina si ele pasul cu vremurile si cu nevoile politicii de securitate nationala. Pe de alta parte trebuie construita o punte intre zona de executiv si cea de justitie. Oamenii legii, procurori, judecatori, chiar Curtea Constitutionala, si-au construit o raportare proprie la problemele de securitate nationala, ce nu corespunde intotdeauna provocarilor realitatii. Inclusiv definitia securitatii nationale din Codul Penal este diferita de intelegerea pe care o au cei din zona de executiv. Ca sa nu aduc in discutie si prea bine cunoscuta problema a legislatiei de securitate nationala, care este prea veche.

Nu in ultimul rand, in Romania trebuie puse la punct mecanismele de gestionare a crizelor. Cinci ani la rand am jucat rolul presedintelui Romaniei in exercitiile NATO de management al crizelor, asa numitele CMX-uri. Am foarte multe invataminte trase din acea practica. Am vazut si lucrurile bune dar si slabiciunile mecanismelor nationale. Cand actionezi in format NATO este usor pentru ca mergi la gramada si cu gramada. Din pacate, Romania a cam neglijat sa-si puna la punct si formatul de gestionare a crizelor nationale. Ce facem si cum facem daca, SINGURI, trebuie sa infruntam o situatie serioasa de securitate nationala, ca tara dar si individual, ca institutii si lideri importanti? Tinand cont de sensibilitatea chestiunii nu vreau sa intru prea mult in detalii, dar de la legislatie pana la mecanisme si proceduri sunt multe de facut. Chiar daca speram in ce este mai bine, in securitate nationala trebuie sa te pregatesti pentru ce este mai rau. Iar la aceasta ultima parte cred ca discutia nici nu a inceput inca. Ce i se poate intampla Romaniei mai rau in urmatorii ani?

Agenda de Securitate Nationala

Dincolo de orice alta discutie, o posibila agenda de securitate nationala trebuie in primul rand sa stabileasca care sunt cele mai mari amenintari la adresa securitatii nationale a Romaniei. Din slabiciune politica, dar si din cauza competitiei institutionale, pana in acest moment, nici un document politic nu ne spune care este cea mai mare amenintare la adresa Romaniei. Desi, dupa parerea mea, asta ar fi scopul Planului Nationale de Prioritati Informative. Care corect ar trebui sa se numeasca Planul de Prioritati Nationale Informative. Nu ar fi simplu, eu am pierdut aceasta batalie cand eram la Cotroceni, dar ea trebuie data din nou si castigata.

Institutiile, individual, nu au cum sa fie mai importante decat tara, in ansamblul ei. Si daca ma intrebati pe mine, asa dupa cum arata lucrurile la ora asta, cele mai periculoase sapte amenintari la adresa Romaniei sunt urmatoarele: razboiul politic sau subversiunea, gama amenintarilor cu folosirea fortei armate, in special agresiunea militara, spionajul, razboiul economic, epidemia, atacurile cibernetice si terorismul. Le-am asezat si in ordinea de importanta, razboiul politic fiind primul dar si in functie de cum suntem pregatiti sa raspundem. Am lasat atacurile cibernetice mai la urma pentru ca aici sistemul de gestionare a lor este functional si destul de bine pregatit. In schimb, am sentimentul ca suntem varza cand vine vorba de contracararea subversiunii sau a atacurilor informationale. Bineinteles, cand ma refer la razboi politic am in vedere un dusman extern si nu ciorovaiala noastra nesfarsita dintre partidele politice, fie ele romanesti, unguresti sau de alta nationalitate.

Agenda de securitate nationala trebuie sa contina si o lista de modificari institutionale si legislative, care vizeaza buna functionare a sistemului de securitate nationala, in ansamblul sau.

Printre altele, in perioada urmatoare, ar trebui sa vedem in Romania:

1. transformarea CSAT-ului intr-un real consiliu de securitate nationala; ca organizare si resurse, CSAT-ul este o institutie prea slaba pentru vremurile proaste care vin
2. infiintarea la nivelul guvernului a unui secretariat adjunct de securitate nationala; clarificarea legaturii dintre securitate nationala si siguranta nationala; Romania avand un dublu executiv, ne trebuie o mai buna conlucrare intre cele doua palate pe chestiuni de securitate nationala
3. finalizarea institutionala a proiectului numit „comunitatea de informatii”
4. modificarea PNPI
5. infiintarea la nivelul CSAT a unui inspector de securitate nationala
6. punerea la punct a mecanismelor nationale de gestionare a crizelor de securitate nationala, atat legislativ cat si institutional;
7. infiintarea unei agentii dedicata coordonarii combaterii agresiunilor nemilitare
8. stabilirea unei autoritati nationale pentru securitate economica
9. conectarea sistemului de drept si mai ales a Curtii Constitutionale la agenda de securitate nationala
10. intarirea MAE, mai ales pe linie bugetara; regandirea unor mecanisme de politica externa
11. intarirea SIE, o agentie prea firava pentru vremurile astea
12. modernizarea MAI, singura institutie de securitate nationala care nu a trecut in perioada aderarii la NATO printr-un astfel de proces
13. perfectionarea mecanismelor de avertizare timpurie si analiza strategica
14. intarirea sectorului de cercetare stiintifica in chestiuni de securitate nationala
15. revizuirea lantului de agentii guvernamentale, mai ales a Agentiei Nationale a Rezervelor Statului
16. reconstructia urgenta a industriei de aparare si acceptarea definitiva a conceptului de industrie de securitate nationala

Toate cele de mai sus reprezinta urgente, lucruri care trebuiau deja facute. Ele reprezinta si slabiciuni structurale ale statului roman, de aceea am decis sa nu le mai dezvolt individual, desi la fiecare dintre ele am argumente si macar cate ceva de spus sau de explicat.

Din acest capitol VI nu am sa mai dezvolt partea de directii de actiune, desi si aici as avea cate ceva de spus. De exemplu, in planul politicii externe, trebuie sa ne axam mai mult pe dezvoltarea relatiilor bilaterale. Poate ca exagerez, dar am impresia ca asa numitele „parteneriate strategice” sunt cam moarte, cu exceptia celui cu SUA. Si pe fondul asta al diluarii planului multilateral, numai bilateralul ne poate ajuta. Tot asa dupa cum ne trebuie politici speciale pentru Rusia si China. Putem fi tara occidentala si, la fel ca alte state NATO sau UE, sa avem propriul dialog cu cele doua.

Pentru ca vremurile sunt proaste sunt multe lucruri de facut pe fiecare sector important. Va trebui sa stabilim cum ne influenteaza de acum incolo epidemia. Ce inseamna aceasta noua dimensiune civila a securitatii nationale? Dupa cum va trebui sa ne aplecam mai mult si asupra preocuparilor traditionale. As propune un audit al practicilor si metodelor de contraspionaj si contrainformatii. Din ce vad, din ce mai aud, nu toate institutiile iau in serios cresterea alarmanta a activitatilor de spionaj. Avem nevoie de o practica unitara la scara intregii tari. Dar deja analiza asta a iesit prea mare, asa ca am sa ma opresc aici. Pot oricand in urmatoarele zile sa revin asupra directiilor de actiune si sa-mi completez spusele.

Nu stiu ce concluzii ar putea propune cei de la Administratia Prezidentiala in documentul ce urmeaza sa fie prezentat in iunie publicului, dar eu cred ca daca ratam SNAp2020, ratam un moment prilenic ca sa pregatim tara pentru un viitor incert si periculos. Cand poate inca avem timp. In plus, daca ratam SNAp2020, ratam si demersurile sectoriale precum ASA. Ratarea va fi ca o infectie care se va raspandi in tot organismul, metastazandu-l. Exact cand ar fi nevoie mai mare de anticorpi la bolile de care sufera Romania, SNAp2020 ar deveni un fel de virus, unul al mediocritatii si iresponsabilitatii. Nu degeaba va spun ca este cea mai importanta strategie de securitate nationala a ultimilor 30 de ani. Haideti sa nu o ratam!

Iulian Fota este fost consilier prezidential pe probleme de securitate.

www.ziare.com