Iulian Iancu: Ținta de 20% privind sursele regenerabile de energie la nivel european este compromisă
Țintele asumate de Uniunea Europeană privind eficiența energetică și sursele regenerabile de energie sunt compromise, a declarat joi Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, prezent la simpozionul Lumina Led, organizat de Electromagnetica.
‘Suntem în afara țintelor asumate de Uniunea Europeană. În acest moment, în ceea ce privește ținta de creștere a eficienței energetice, suntem la 8,6%, foarte departe de 20%, cât avem obiectiv pentru 2020. Ținta privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon este, de asemenea, un eșec. 58% din emisiile Planetei de dioxid de carbon le emit doar 10 state. Ținta de energie regenerabilă de 20% este și ea compromisă, ca urmare a pasului înapoi făcut de statele membre’, a spus Iancu, referindu-se la reducerea subvențiilor pentru energiile regenerabile, ca urmare a creșterii prețurilor.
El a afirmat că, în România, există pierderi de 27% în sistemul energetic național, ceea ce înseamnă 4 miliarde de dolari pe an. ‘Pierderea la consumatorul final este cu 20% mai mare decât a oricăruia dintre statele europene’, a adăugat Iancu.
El a subliniat importanța inovării în sectorul energetic, în special în București, orașul cu cea mai mare necesitate a reducerii costurilor.
‘Orașul cu cele mai mari subvenții pentru energia termică este Bucureștiul. Orașul cu cea mai acută necesitate a reducerii costurilor având în vedere factura energetică este Bucureștiul. Capitala este primul oraș care ar trebui să-și promoveze un masterplan în domeniul energetic’, a mai spus Iancu. AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cioacă, editor: Nicoleta Gherasi)
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


