de Iulian Stoian

Ca pe la noi

În România, discriminarea persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transgender și intersex), alături de discriminarea romilor, continuă să fie o problemă neabordată de guvernanții mioritici și de clasa politică, în general, în ciuda legislației armonizate cu cea europeană. Ne place, la nivel declarativ, să ne numim „europeni” și ne revoltăm atunci când alți europeni ne aplică nouă un tratament la care suntem campioni: tratament inegal, adică discriminare… Suntem, așadar, inconsecvenți cu unitățile de măsură cu care operăm atunci când ne raportam la alții…

„Suntem un popor tolerant”, veți spune. Suntem, dar avem fiecare dintre noi o altă definiție pentru ‘toleranță’. În fapt, suntem doar victimele sistemului de educație, care nu stimulează gândirea critică și care formează, generație după generație, oameni cu creierul odihnit, dar… calificati. Calificați în a rumega și înghiți pe nemestecate ideile/dogmele/adevărurile altora, în cercul îngust de cunoscuți, cel mai adesea îngustați la rându-le. Înghesuiala asta dogmatică ne face adesea să verbalizăm ceea ce secretă creierul altuia, să operăm cu lozinci, clișee, propoziții simple, prefabricate și reciclate, pe care le exhibam „doct” în discutiile noastre și pe care le „apărăm” ca pe propriul organism. E setul nostru de valori.

Toate astea ne sunt confirmate, știintific, în ultimul deceniu, de sondajele de opinie de la noi (Fundația Soros, CNCD ș.a.), care arată ca, în medie, 7-8 români din 10 nu vor să aibă vecini, colegi sau membri ai familiei persoane LGBTI sau romi, bunăoară. Cam așa stau lucrurile pe la noi: majoritatea românilor au convingeri alimentate de prejudecăți despre alți cetățeni, pe baza orientării sexuale sau a identității de gen a acestora… Stereotipurile despre conformarea de gen ni le formăm, de timpuriu, acasă, în sânul familiei iubitoare. De exemplu, să nu-i îmbrăcăm pe băieți ca pe… fetițe și viceversa: albastru pentru băieti, roz pentru fetițe, mașinuțe pentru băieți, păpuși pentru fetițe, fetițele plâng, dar băieții niciodată, pantalonii sunt doar pentru băieți, fetele n-au voie, de bună seamă, șamd…

La școală dăm piept cu unii copii care, ce să vezi, nu se prea înscriu în tiparul alb/negru pe care l-am învățat, și-atunci ne străduim să-i forțăm să se ‘pupe’ cu realitatea din capul nostru. Cum putem rezolva dilema? Căutăm aprobarea celor din jur, care au aceeași proiecție mentală despre cum ar trebui alții „să fie”, în încercarea noastră de a ne valida convingerile formate acasă despre ‘ceilalți”, și încercăm să-i schimbăm. Iar dacă nu-i convingem prin „vorbă bună” (glume, insulte, batjocură), le aplicăm o „corecție”. Firește, avem și posibilitatea să asistăm impasibili la toate astea. Inacțiunea ne face complicii agresorilor, așadar, de ce să-mi spun punctul de vedere, riscând să fiu luat în colimator?!

Se naște un tipar comportamental și, totodată ni se înrădăcinează adânc convingerea că noi suntem ‘normali’, iar ceilalți nu… Școala nu-ți explică, părintii te țin departe de orice explicație incomodă, lecturile sunt puține pe marginea acestui subiect, așadar, ajungem ‘pregătiți’ pentru viață în societate.

Cum e „la ei”?

Cel mai recent sondaj de opinie al Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale (FRA) arată că, la nivel european, cel puțin jumătate dintre respondenții aparținând minorității LGBTI din cadrul unei cercetări comandate de Comisia Europeană [1] au experimentat discriminarea, dar 90% dintre aceștia nu au raportat cazul de discriminare instanțelor de judecată sau instituțiilor anti-discriminare existente în fiecare stat membru al UE. Știti cam care sunt experiențele de viață ale persoanelor LGBTI? Ați ști, pentru că – nu-i așa? – fiecare cititor „are un prieten gay sau rom, pe cale de consecință, nu are cum să fie homofob sau rasist”! 🙂 Ați fi uimiți să descoperiți cât de numeroși prieteni, rude sau colegi gay/bisexuali/lesbiene aveți, dacă aceștia s-ar simți confortabil cu asumarea orientării sexuale. Asta ar presupune să vă faceți cunoscută public susținerea pentru persoanele LGBTI, creând un mediu prietenos pentru ele. Și aici nu mă refer la atitudinea superioară de genul: „îi tolerez, dar…”

Iarăși, potrivit sondajului FRA, 50% dintre respondenții LGBTI afirmă că le este teamă și evită sa meargă în locuri publice, 66% evită să-și țină partenerul(a) de mână pe stradă, iar 80% se confruntă în mod cotidian cu „glume” homofobe, fie la nivel de conversație (hate-speech), fie prin intermediul internetului (cyber-hate). Gesturi simple, nu? Să intri într-un pub fără teama de a fi agresat verbal sau fizic de câte unul, doar pentru că nu cadrezi cu stereotipul lui de exprimare a identității de gen. Să te plimbi cu partenerul/partenera de mână în parc, fără ca părinții și bunicii să intre în fibrilație: „ce vor învăța copiii lor”? (Normalitate, le-aș raspunde eu! Și-as adauga că discriminarea se învață acasă!) Să nu fii veșnic agresat de mitocăniile misoginilor, homofobilor, rasiștilor, antisemiților ș.a. în metrou, autobuz, la cinema, mall, supermarket, școală, discotecă, dispensar, poștă, ori citind comentariile toxice ale acestora din subsolul articolelor online… Hm, cum ar fi?

În fine, 20% dintre respondenții LGBTI ai sondajului FRA au semnalat discriminarea la locul de muncă sau atunci când își căutau un job. Un procent mai mare, 29% îl reprezintă persoanele transgen, care se confruntă cu același tip de discriminare, fiind în imposibilitatea de a-și asigura legal traiul zilnic. Aș putea continua cu procentele, dar mă limitez la aceste câteva cifre, detalii puteți găsi în sondajul menționat [1].

Cum sunt (euro)politicienii „lor”?

Răspunsul scurt: raționali și activi în promovarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Din fericire, o majoritate. Pentru moment. Există un reviriment al mișcării de extremă dreapta la nivel European cu adevărat îngrijorător, totuși. La nivel european (și în țările civilizate, aș adăuga eu), politicile publice sunt făcute pentru a răspunde unor nevoi sociale și se bazează pe cercetări. În România, sunt făcute după ureche. Cercetările îi ajută pe decidenții guvernamentali și pe legiuitor să corecteze o serie de inechități/inegalități/disparități existente în societate. În România se aplică principiul „laaasă, mă…”. Deunăzi, pornind de la realitățile prezentate de sondajul LGBT al Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale, Parlamentul European a votat o rezoluție [3] care aproba raportul [2] europarlamentarei austriece, Ulrike Lunacek, membră a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, care propunea un plan de acțiune la nivelul statelor membre ale UE pentru abordarea fenomenelor de discriminare și homofobie. Aveți aici un exemplu al unei politiciene austriece, militantă pentru egalitate în drepturi cetățenești, care preia teme de interes pentru societate, în ansamblu, și face uz de armele democratice pentru a aduce o schimbare în bine.

Zgomotul de fond

În orice proces de consultare publică există susținători și opozanți. Este în firea lucrurilor să protestezi sau să te mobilizezi pentru cauze în care condamnăm injustiția, nedreptatea, inechitatea, abuzurile, corupția șamd, în fine, pentru cauze ‘nobile’. Este cel puțin bizar ca cetățenii să se mobilizeze pentru a îngrădi drepturi civile ale altor cetățeni, pentru simplul fapt că știu despre aceștia doar că sunt diferiți, prin urmare, ar cam trebui să fie inegali… Aceștia nu cunosc, pare-se, prima regulă a democrației: libertatea ta se întinde până acolo unde o îngrădește pe a mea. N-am să evoc aici sclavia, vânătoarea de vrăjitoare sau arderea pe rug a ereticilor din Evul Mediu timpuriu sau cel de dată mai recentă… Am sa evoc doar una dintre catastrofele umanității, Holocaustul, care a fost posibil pentru că oameni cu minte puțină și cu un ego mare și-au propus să-i extermine pe semenii lor minoritari, plecând de la stereotipuri și prejudecăți despre aceștia, și fără ca marea masă a populației să reacționeze în vreun fel. Ce am învățat din această lecție a istoriei? Extrem de puțin.

Este bizar cum, în zilele noastre, când oamenii au acces la surse de informație, comunicare în masă și la o brumă de educație, continuă să preia gata digerate niste clișee propăvăduite de grupuri obsedate de control social. Imaginați-vă că peste 41.000 de homofobi din întreaga Europă s-au mobilizat luna trecută, prin intermediul grupurilor de fundamentaliști religioși, într-un megaefort de cyber-hate, mânați de ură „creștinească” față de semenii lor, egali în drepturi și obligații, pentru a protesta, scriindu-le mailuri euro-deputaților, pentru ca aceștia să voteze împotriva unui raport!!! Campanii demne de o cauză mai bună au fost duse pe internet împotriva raportului Lunacek, iar pagina de web a politicienei a fost atacată. Curat cetățenie europeană activă!…

Cum sunt (euro)politicienii mioritici?

„Baieți buni!” ar zice o vorbă veche, că politica-i maidanul lor. Politicienele? Mai rar de găsit, doar ce spuneam că n-au loc de domni… Altfel, politicienii noștri sunt dornici să ajute, să lupte, să combată, „să fie bine, ca să nu fie rău”, cum spunea un clasic. Politicienii, fie ei parlamentari, demnitari guvernamentali, primari ori consilieri aleși, participă cu toții la un ritual de ‘ungere”: la învestitură jură cu mâna pe biblie și/sau (cel mai adesea ‘și’) pe constituție, să „respecte legile țării și drepturile fundamentale ale cetățenilor”. Ca un făcut, aceștia uită, brusc, jurământul depus și sunt gata să voteze legi pentru îngrădirea drepturilor unei categorii de cetățeni, ba chiar se întărâtă reciproc în dezbateri televizate, alături de fanatici religioși, care viețuiesc cu o mentalitate întoarsă din negura istoriei. În campaniile electorale politicienii deplâng nedreptățile făcute de ‘regimul anterior’ și se angajează să repare greșelile celorlalți, însă sfârșesc lamentabil, transformându-se ei înșiși în personajele pe care le combăteau. De ce oare? De fiecare dată ne întrebăm: de ce discursul politicianului din opoziție este atât de diferit de cel de după ce ajunge la putere? Cum e posibilă ruptura dintre creier și mâna care votează? Este, oare, principial să te aștepți ca politicianul să fie principial?

Politicianul mioritic se mai vrea cumva: „civilizator”. Dar cum e posibil sa vorbești la talk show-uri despre valorile europene în care crezi și pe care te lupți ca și ceilalți să le internalizeze, sau despre politici europene la care contribui, când în fapt votezi din spirit de turmă împotriva unor rapoarte/ rezoluții care promovează egalitatea pentru toți cetățenii, indiferent de orientarea sexuală și identitatea de gen (în cazul votului asupra Raportului Lunacek)? Ce fel de erou civilizator ești, bunăoară, atunci când te declari cruciat împotriva corupției, dar taci mâlc atunci când vine vorba să votezi în favoarea non-discriminării și a drepturilor cetățenesti?…  Deși îmi propusesem, nu am să mai comentez ori calific distribuția voturilor europarlamentarilor români pe grupuri politice, pentru adoptarea acestei rezolutii, care e grăitoare privind doar lista voturilor [4]. Pot adăuga doar că o excepție nu-ți trădează încrederea și, din solidaritate cu aceasta, mă voi abține și eu…

În loc de încheiere

Întrebarea raționala la care noi toți ar trebui să reflectăm este: cum poți fi sigur că un politician care a votat împotriva drepturilor cetățenești și împotriva principiului egalității, ori s-a abținut, sau, mai convenabil, n-a votat, te va reprezenta onest pe tine, ca cetățean, în viitor? Unde este linia de demarcație între principiile și valorile pe care le împărtașim și oportunismul politic?… În definitiv, putem avea încredere în astfel de politicieni?

[1] EU LGBT survey – European Union lesbian, gay, bisexual and transgender survey – Results at a glance http://fra.europa.eu/sites/default/files/eu-lgbt-survey-results-at-a-glance_en.pdf

[2] Raportul „Lunacek” http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2014-0009+0+DOC+XML+V0//RO

[3] Rezoluţia Parlamentului European din 4 februarie 2014 referitoare la foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen (2013/2183(INI)) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2014-0062&language=RO&ring=A7-2014-0009

[4] Cum au votat „ai noștri”: http://accept-românia.ro/blog/2014/02/05/parlamentul-european-cere-combaterea-discriminarii-persoanelor-lgbt/