Iurie Leancă avertizează asupra pericolului ca Republica Moldova să intre în incapacitate de plată
Fostul premier moldovean Iurie Leancă, deputat neafiliat, a insistat joi asupra urgentării negocierilor pentru formarea unui nou guvern la Chișinău, care ar trebui să invite misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru semnarea unui nou memorandum, relatează agenția de presă IPN.
În caz contrar — avertizează Iurie Leancă — Republica Moldova va intra în incapacitate de plată, mai ales că Uniunea Europeană a anunțat că a suspendat sprijinul financiar de circa 47 de milioane de euro pe care urma să-l acorde Republicii Moldova, transmite IPN.
Într-o declarație pentru presă, Leancă a afirmat că în urma sistării finanțării de către UE și în lipsa unui nou memorandum cu FMI, Republica Moldova pierde circa 2 miliarde de lei moldovenești, existând pericolul de a nu mai exista banii necesari pentru achitarea pensiilor și a salariilor.
Politicianul a invitat cele trei partide proeuropene — Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Democrat (PDM) și Partidul Liberal (PLM)—, care nu reușesc să se pună de acord asupra viitorului guvern, să privească atent situația în care a ajuns Grecia după ce la putere a venit un partid populist.
”Și Republica Moldova are astfel de partide”, a spus el, amintind de Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon și Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi. În lipsa unui compromis al taberei proeuropene, Republica Moldova ar putea ajunge la fel ca Grecia sau chiar mai rău, a mai avertizat fostul premier.
Șeful delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, a anunțat zilele trecute că Bruxellesul a suspendat sprijinul financiar pentru Republica Moldova până la crearea unei majorități parlamentare, învestirea unui guvern și lansarea discuțiilor cu FMI.
Ultima ora:
ObservatorRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti
PoliticKelemen Hunor crede că trebuie găsită „o a treia cale” în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale
EconomieRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti
ExternLuca Niculescu: Drumul României către OCDE, posibil și grație alegerilor făcute. Aderarea rămâne al treilea obiectiv național după UE și NATO
SocialClaudia Nicolae, Victor Vevera: ICI București și Agerpres extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional, un demers ce marchează extinderea utilizării inteligenței artificiale în fluxurile de știri regionale
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialAlexandru Grumaz: Rebelii deraiază „Gambitul Sirian”
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe