Jean Valvis: Aqua Carpatica a ajuns la vanzari de 34 de milioane de lei
Carpathian Springs, compania care produce brandul de apă minerală Aqua Carpatica creat în 2010 de omul de afaceri Jean Valvis, şi-a dublat cifra de afaceri anul trecut, până la aproximativ 34 mil. lei (7,5 mil. euro), arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Compania a avut anul trecut un profit de 380.000 lei, la un număr de 71 de angajaţi.
„Volumele s-au dublat în primele şase luni ale acestui an (comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut – n. red.). Am lansat şi gama la cinci litri (…), păstrăm preţurile, în situaţia actuală, nu avem ce să facem“, a spus Jean Valvis, al cărui nume se leagă de două mari branduri locale, Dorna (apă minerală) şi LaDorna (lactate).
Valvis a pus bazele companiei producătoare de apă minerală Dorna Apemin în 1994, care deţinea mărcile Dorna, Izvorul Alb şi Poiana Negri, iar în 2002 a vândut-o grecilor de la Coca-Cola HBC pentru circa 40 mil. euro, conform datelor de la acea vreme.
La opt ani după tranzacţia prin care cele trei branduri intrau în portofoliul gigantului din industria băuturilor răcoritoare, Valvis a decis să revină în unul dintre businessurile care l-au consacrat, dar de data aceasta după o investiţie de aproximativ 12 mil. euro într-o fabrică situată la 20 de kilometri de Vatra Dornei şi cu un nou brand – Aqua Carpatica.
În 2010, când a lansat noul brand, piaţa era dominată de mărci locale, primii trei cei mai mari îmbuteliatori de la acea vreme fiind Romaqua (cu mărcile Borsec, Aquatique, Stânceni), Coca-Cola HBC şi European Drinks (Hera, Izvorul Minunilor), companie deţinută de fraţii Micula.
Cele opt branduri româneşti aveau atunci o cotă cumulată estimată la peste 70% din piaţă, potrivit datelor anterioare ale ZF.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


