Kelemen Hunor: Am ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze; sunt în competiţie unii cu alţii
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că a ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze, deoarece partidele aflate în opoziţie care au semnat moţiunea de cenzură sunt în competiţie unele cu altele.
„Luăm în considerare semnăturile de pe moţiunea de cenzură, nu ai de unde să iei aceste voturi, matematic, în rest se poate discuta. Pe de altă parte, nu ai un element important: programul de guvernare, propunerea de premier asumat de toţi cei care au semnat moţiunea de cenzură şi miniştrii. Din acest punct de vedere, este un impas. Singur am ajuns la concluzia că în acest moment Opoziţia nu doreşte să guverneze pentru că sunt în competiţie unii cu alţii şi de aceea probabil nu reuşesc. Fiecare are un program de guvernare, dar nu poţi să mergi cu trei programe de guvernare şi un prim ministru. Din acest punct de vedere, acum în decembrie şi modul în care a fost depusă moţiunea de cenzură, mi-e greu să cred că se poate depăşi această fază de problemă matematică şi problema de fond a moţiunii de cenzură”, a afirmat Kelemen Hunor.
El a mai spus că partidele din opoziţie nu pot guverna împreună.
„Am impresia că această concluzie a mea este o concluzie corectă. Sesiunea şi moţiunea, dar de guvernat în acest moment împreună nu pot guverna, nu vor guverna. Nu vor şi nu pot, pentru că există această competiţie în rândul Opoziţiei. Dacă USR îl acceptă pe Ludovic Orban premier, atunci acceptă că PNL este prima forţă, iar dacă este invers, atunci PNL acceptă”, a menţionat liderul UDMR.
El a afirmat că a avut o discuţie cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe această temă. „A fost o discuţie mult mai bună decât discuţiile anterioare, chiar foarte relaxat am discutat şi mi se pare firesc să discutăm. Dialogul nu a stricat nimănui somnul”, a adăugat Kelemen Hunor.
Întrebat despre poziţia UDMR privind moţiunea de cenzură, liderul UDMR a precizat că decizia va fi luată la şedinţa grupurilor parlamentare reunite.
„La noi există o conducere colectivă, mâine ne vom întâlni în şedinţa grupurilor reunite şi vom lua o decizie, nu voi lua singur decizia”, a mai spus liderul UDMR.
Moţiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, semnată de 163 de parlamentari, urmează să fie dezbătută şi votată în şedinţa de joi.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


