Kelemen Hunor: Trăim vremuri în care mamele fug din faţa războiului cu copiii în braţe
Războiul poate domina cu forţă pentru o vreme viaţa noastră, dar, în cele din urmă, vor învinge cei care au ceva pentru care să lupte, afirmă vicepremierul Kelemen Hunor, într-un mesaj de Ziua internaţională a femeii.
„Trăim vremuri în care mamele fug din faţa războiului cu copiii în braţe. Anul acesta, 8 Martie este, în primul rând, despre ele, despre mamele ale căror vieţi cotidiene sunt marcate de incertitudine în aceste zile şi săptămâni. În vremuri de război, ele fac cele mai mari sacrificii şi ne învaţă cele mai importante lecţii. Pentru că este atât un sacrificiu, cât şi o dovadă a iubirii să ne părăsim părinţii, soţii, pentru a ne salva copiii. Războiul poate domina cu forţă pentru o vreme viaţa noastră, dar, în cele din urmă, vor învinge cei care au ceva pentru care să lupte. Trăiască femeile din Ucraina, trăiască femeile care fug din Ucraina. Trăiască cei care salvează viaţa din faţa morţii”, a scris Kelemen Hunor, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat marţi că în data de 7 martie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 29.636 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 12,7% faţă de ziua precedentă). De la începerea conflictului din Ucraina, 3.469 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


