OraNoua.ro
Publicat în 8 iunie 2016, 14:31 / 211 elite & idei

Kelemen Hunor: UDMR are circa 200 de primari, am rămas cea mai puternică forță politică maghiară

Kelemen Hunor: UDMR are circa 200 de primari, am rămas cea mai puternică forță politică maghiară

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că este mulțumit de rezultatul obținut de formațiunea sa la alegerile locale, cu cei circa 200 de primari.

‘Am păstrat în interiorul comunității maghiare o susținere importantă. Am rămas cea mai puternică forță politică maghiară din România. (…) Statistic, suntem foarte aproape de 200 de primari sub sigla UDMR și sunt în jur de 7-8 primari care au fost susținuți în comun cu Partidul Civic Maghiar. Deci, putem considera o reușită comună, fiindcă până la urmă acesta era și scopul nostru când am făcut înțelegere cu PCM. (…) Avem mai mulți primari, împreună cu PCM, decât am avut până acum. Acest lucru ne bucură și-i felicit pe toți cei care au câștigat mandate’, a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia sunt și câteva primării nou câștigate de UDMR, printre ele figurând cea din a municipiului Satu Mare, a comunei Lunca Mureșului din județul Alba, unde UDMR n-a avut niciodată primar, și a comunei Câmpulung la Tisa, din Maramureș. De asemenea, în ceea ce privește municipiul Cluj-Napoca, Kelemen Hunor spune că UDMR va obține cinci sau chiar șase mandate de consilieri locali, față de cele patru pe care le are în prezent, iar la Consiliul Județean Cluj va obține 6-7 mandate, față de cele cinci în prezent.

Kelemen Hunor a criticat PPMT, din cauza căruia consideră că UDMR a pierdut un post de primar în județul Timiș, deoarece PPMT și-a desemnat un candidat, deși nu avea nicio șansă.

‘Îmi pare rău că au fost câteva localități unde PPMT nu a reușit să dea o mână de ajutor comunității locale — nu UDMR, că nu e vorba de UDMR—, dar a reușit să dea o mână de ajutor candidaților care au câștigat. Vă dau un singur exemplu, în județul Timiș, unde am avut primar până la aceste alegeri, acum nu mai avem. Ei nu aveau acolo nicio șansă, dar au candidat și au reușit, cu câteva zeci de voturi, să ne scoată pe noi. Acesta a fost singurul succes obținut de ei. Asta este viața, mergem înainte’, a mai spus Kelemen Hunor.

Ultima ora:

ObservatorMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

PoliticMihai Toader-Pasti: Nu m-am mai simțit așa pesimist politic de când cu OUG13

EconomieCosmin Ghiță: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

ExternBogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU

SocialGeorge Butunoiu: Asistentă de 47 de ani sau de 26?

EvenimenteVictor Vevera a participat la ședința Directorilor Generali ai Aeroporturilor din România

CulturaMireille Rădoi, Flaviu George Predescu: Lansare de carte „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Gavrilă | Strada de C’Arte

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe