Kelemen Hunor: UDMR propune starea de alertă diferenţiată. Pe judeţe sau localităţi unde sunt focare de COVID, nu la nivelul întregii ţări, şi pe o perioadă de 15 zile, nu 30
UDMR propune o stare de alertă diferenţiată, pe judeţe sau localităţi unde sunt focare de COVID, nu la nivelul întregii ţări, şi pe o perioadă de 15 zile, nu 30, anunţă preşedintele Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, că, după ce va vedea textul oficial al HG privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, UDMR va depune amendamente.
În funcţie de amendamentele care vor fi acceptate sau nu, UDMR va vota sau nu prelungirea stării de alertă, dar pentru o perioadă de 15 zile, nu pentru 30.
„Evoluţia epidemiei se poate face şi trebuie analizată în fiecare zi şi după 15 zile se mai poate prelungi încă 15 dacă va fi cazul. Nu e obligatoriu să mergi pe perioada maximă de 30 de zile”, a spus Kelemen.
Primul amendament formulat de UDMR se referă la aplicarea diferenţiată a stării de alertă pe teritoriul României, pe unităţi administrativ-teritoriale, dar şi pe judeţe, acolo unde se înregistrează focare.
„Sunt judeţe şi localităţi fără niciun caz, iar unde apare un focar acesta se poate izola. Nu poţi să ţii toată ţara în stare de alertă, când ai câteva focare mici, nu trebuie pusă în stare de alertă toată ţara, când legea îţi permite să acţionezi diferenţiat şi în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare judeţ”, a mai spus Kelemen.
Acesta a explicat să starea de alertă la nivel judeţean sau local poate fi decisă de prefect şi autorităţile locale, cu participarea MAI şi a administraţiei centrale, o astfel de hotărâre urmând să fie fundamentată pe date precise privind numărul de îmbolnăviri.
Al doilea amendament al UDMR vizează spitalele care trebuie redeschise pentru tratarea pacienţilor cronici, în condiţiile în care sunt semnale că există unităţi medicale de suport COVID în care nu sunt pacienţi internaţi. „Bolnavii cronici nu sunt primiţi, nu se fac operaţii sau tratamente. Nu se poate accepta o astfel de situaţie”, a precizat liderul UDMR.
Un alt amendament al Uniunii se referă la deschiderea restaurantelor, pentru că „degeaba s-au deschis hotelurile fără restaurante”, dar şi permiterea activităţilor sportive.
„Începe vacanţa, copiii ies afară, nu poţi să le spui că nu au voie să facă sport pe terenul de fotbal din comună sau din oraş”, a mai spus liderul Uniunii.
www.zf.ro
Ultima ora:
ObservatorAndreea Negru: Suntem onorați să anunțăm că Metamorphose s-a alăturat ca partener al GALA EXCELENTA ÎN BUSINESS 2024!
PoliticNicolae Ciucă: Am decis în coaliţia de guvernare să sprijinim planul liberal “România produce”, de reindustrializare a României
EconomieClaudiu Cretu: “The future of heating in Bucharest is a hybrid one, with several technologies to be used”
ExternAntonia Pup: My piece post-EU elections has made it into Atlantic Forum’s digital publication Our Views
SocialIonut Stanimir: Exista momente cand cel mai bun lucru din lume pe care il poti face este sa pui mana pe o lopata, si sa dai noroiul la o parte
EvenimenteAndreea Negru: Suntem onorați să anunțăm că Metamorphose s-a alăturat ca partener al GALA EXCELENTA ÎN BUSINESS 2024!
EditorialTeodor Baconschi: Viața la țară în secolul 21. Efectul european și glasul valorilor ancestrale într-o alianță de nota 10
CulturaAna-Maria Mihaescu: Salbek Opera Masterclass & Gala, 21-25 August 2024 – film of the event
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe