Matei Bogdan
Publicat în 6 octombrie 2021, 16:23 / 134 elite & idei

Klaus Iohannis a pledat, la summit-urile europene din Slovenia, pentru rolul esențial al relației transatlantice și valorificarea parteneriatelor strategice ale UE

Klaus Iohannis a pledat, la summit-urile europene din Slovenia, pentru rolul esențial al relației transatlantice și valorificarea parteneriatelor strategice ale UE

Președintele Klaus Iohannis, a participat, în perioada 5-6 octombrie 2021, la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul Uniunea Europeană (UE) – Balcanii de Vest, care au avut loc la Brdo în Slovenia, context în care a pledat pentru rolul esențial al relației transatlantice și a subliniat nevoia găsirii urgente a unor soluții la nivel european pentru creșterea prețurilor la energie, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Principalul subiect de discuție în cadrul reuniunii Consiliului European a fost cel referitor la rolul global al Uniunii Europene. În acest context, au fost discutate situația din Afganistan, acordul de securitate dintre SUA, Marea Britanie și Australia (AUKUS), precum și relațiile dintre Uniunea Europeană și China.

Liderii europeni au subliniat sprijinul puternic al Uniunii Europene pentru sistemul multilateral și pentru ordinea internațională bazată pe reguli.

În acest context, a fost reiterat angajamentul de a coopera strâns cu statele care împărtășesc același sistem de valori, în special SUA, și în cadrul NATO, care reprezintă pilonul de bază al asigurării securității europene.

Șefii de stat și de guvern au arătat că, pe fondul recentelor crize, UE trebuie să își consolideze reziliența, mai ales în domenii precum energia, sectorul digital, securitatea cibernetică, politica industrială și comerțul, precum și în ceea ce privește semiconductorii.

Președintele s-a referit la necesitatea consolidării rolului global al Uniunii Europene, acesta rămânând un obiectiv strategic esențial pentru următorii ani.

În acest context, Klaus Iohannis a menționat importanța asigurării stabilității, securității și a rezilienței Uniunii Europene, precum și rolul esențial al relației transatlantice, ca parte a aceleiași comunități de valori. Totodată, șeful statului a reamintit necesitatea valorificării parteneriatelor strategice ale Uniunii pentru a răspunde cât mai bine nevoilor globale ale UE.

Un alt subiect abordat de liderii europeni a fost cel al prețurilor la energie. Președintele Klaus Iohannis a subliniat nevoia găsirii urgente a unor soluții la nivel european. Ca urmare a solicitării președintelui României și a altor lideri, acest subiect va fi discutat în detaliu la reuniunea Consiliului European din 21-22 octombrie, pe baza propunerilor făcute de Comisia Europeană. 

Ultima ora:

ObservatorBarbu Mateescu: România e scrisă de ceilalți

PoliticSebastian Burduja: Pe 15 februarie românii vor marca în fiecare an Ziua Națională a Lecturii.

EconomieGruia Stoica: ”Ne concentrăm și pe finalizarea proiectului rezidențial din Pipera, pe un teren de 10.367 de metri pătrați”

ExternRobert Lupițu: Patrulaterul diplomatic Geneva-Bruxelles-Viena-Brest. Câteva adnotări despre securitatea europeană și a României

SocialBarbu Mateescu: România e scrisă de ceilalți

EvenimenteRemus Pricopie: “Dezechilibrul de gen afectează calitatea guvernării”

CulturaGeorge Maior: Între „Don’t Look Up” şi Francis Drake

EditorialAlina Bârgăoanu: „Fake news” nu înseamnă jurnalism



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe