Klaus Iohannis: Actuala criză de securitate din Europa generată de războiul rus din Ucraina a evidențiat încă o dată importanța Forțelor Terestre în asigurarea securității României și a Flancului Estic al NATO
Actuala criză de securitate din Europa, generată de agresiunea militară neprovocată și brutală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, a scos în evidență încă o dată importanța Forțelor Terestre române în asigurarea securității țării noastre și a Flancului Estic al NATO, a subliniat președintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Forțelor Terestre.
”Sărbătorim astăzi, 23 aprilie, Ziua Forțelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forțe ale Armatei României, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Aducem un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu dăruire și patriotism sub drapelele de luptă ale unităților Forțelor Terestre, în țară sau în misiuni în afara teritoriului României, sub egida ONU, NATO sau a Uniunii Europene. Totodată, cinstim astăzi memoria celor care și-au sacrificat viața, slujind cu onoare și credință patria și poporul român”, a mai spus șeful statului.
Acesta a amintit că Forțele Terestre și-au dovedit de-a lungul timpului ”profesionalismul și relevanța pe timpul misiunilor executate în țară și în teatrele de operații, în cadrul acțiunilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea urmărilor producerii unor urgențe civile sau pe timpul pandemiei de COVID-19”.
”Astăzi, Forțele Terestre sunt o componentă modernă a Armatei României, cu un rol determinant în garantarea suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și a democrației constituționale”, a evidențiat Klaus Iohannis.
El a completat că ”Forțele Terestre, împreună cu celelalte componente ale Armatei României și alături de contingentele aliate prezente pe teritoriul țării noastre, au o contribuție importantă la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO la nivel regional”.
”Având în vedere actualele provocări de securitate cu care România și întregul spațiu euroatlantic se confruntă, este necesară continuarea procesului de creștere a interoperabilității Forțelor Terestre române cu structuri similare ale NATO, prin executarea în comun de misiuni și activități de instruire. Țara noastră își va consolida capacitatea de apărare și reziliență și va continua să fie un pilon de stabilitate și un furnizor de securitate în regiune. Modernizarea și înzestrarea Armatei României cu noi tipuri de armament și echipamente constituie o prioritate pentru perioada următoare, iar alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare oferă premisele ca aceste obiective să fie atinse rapid”, a dat asigurări președintele.
Klaus Iohannis i-a felicitat pe militari pentru ”modul remarcabil în care vă îndepliniți cu succes misiunile încredințate”.
”Profesionalismul și abnegația probate în misiunile și activitățile de instruire pe care le desfășurați împreună cu aliații noștri reflectă nivelul ridicat de pregătire pe care îl aveți și ambiția de a vă perfecționa permanent. Continuând pe aceeași linie, veți fi capabili să faceți față tuturor amenințărilor cu care România și spațiul euroatlantic se confruntă și veți consolida prestigiul și profilul țării noastre la nivel regional și aliat”, a conchis șeful statului.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


