Klaus Iohannis, către diplomații români: În relația cu China căutăm soluții compatibile cu interesele naționale. O relație normală cu Rusia depinde de respectarea dreptului internațional
România nu și-a schimbat poziția de politică externă cu privire la Federația Rusă, în vreme ce în relațiile cu China caută soluții compatibile cu interesele sale naționale, a precizat marți președintele Klaus Iohannis.
“Referitor la relația tradițională cu China, căutăm soluții compatibile cu interesele naționale la nivel securitar și în plan economic. Avem, în mod evident, în vedere sincronizarea cu abordarea strategică a Uniunii şi raportarea faţă de dinamica relațiilor partenerilor transatlantici cu acest actor global deosebit de important”, a spus şeful statului, într-un discurs susținut la debutul Reuniunii Anuale a Diplomației Române în care a statuat încă de la început care este triunghiul de aur al politicii externe românești.
“Pentru România, rămâne esenţial ceea ce numeam, la o întâlnire a noastră anterioară, ‘triunghiul de aur’ al politicii externe a României: creşterea rolului nostru în Uniunea Europeană şi în NATO, respectiv dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii”, a spus el.
În discurs, Iohannis a evocat și relațiile speciale strategice cu state precum Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie și Republica Moldova
“În ce privește Rusia, poziția noastră rămâne neschimbată: o relație normală depinde de revenirea la un comportament predictibil, bazat pe respectarea dreptului internațional. Continuă blocajele în soluționarea conflictelor prelungite, în timp ce militarizarea Crimeii și a Mării Negre rămâne îngrijorătoare”, a afirmat șeful statului.
De altfel, în debutul alocuțiunii sale, președintele s-a referit și la noua Strategie Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024, document aprobat anul trecut și care definește “pre-eminența SUA” în fața Chinei drept element cheie pentru interesul național, în timp ce comportamentul agresiv al Rusiei este considerat principala amenințare la adresa României.
Abordarea președintelui Iohannis cu privire la China și Rusia intervine în contextul unei repoziționări în interiorul relațiilor transatlantice cu privire la abordarea comună față de Moscova și de Beijing, cele mai recente declarații adoptate de marile structuri occidentale la summit-urile G7, NATO și UE-SUA invocând competiția strategică cu China și comportamentul agresiv al Federației Ruse.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


