Publicat în 16 iulie 2014, 14:59 /
4 elite & idei
Klaus Iohannis, distins cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru merite al Republicii Federale Germania
Klaus Iohannis a fost distins miercuri cu Crucea de Ofițer al Ordinului pentru merite al Republicii Federale Germania.
„Sunt extrem de onorat de distincția care mi-a fost astăzi conferită de președintele Republicii Federale Germania, prin intermediul ambasadorului Germaniei, Excelența Sa Werner Hans Lauk. Crucea de Ofițer al Ordinului pentru merite al Republicii Federale Germania reprezintă o recunoaștere a întregii mele activități administrative, cât și politice„, a declarat Iohannis.
El a mai spus că acest moment este unul fericit și s-a arătat bucuros de faptul că un român primește „aprecierea unor parteneri externi atât de importanți”.

Photo credit – SJI
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe



