Klaus Iohannis, mesaj către mediul de afaceri: Vă încurajez să fructificăm oportunităţile create de cele 30,4 miliarde de euro, fonduri europene obținute de România
România nu îşi poate permite paşi greşiţi în cursa relansării şi competitivităţii economice, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în deschiderea evenimentului “Topul Naţional al Firmelor 2020”, îndemnând mediul de afaceri să ia în considerare şi “oportunităţile create de accesarea fondurilor europene”.
El a susţinut că “scăderea economică accentuată din trimestrul doi al acestui an a fost stopată, sectorul industrial şi comerţul intrând într-o etapă de redresare”.
“Criza nu a trecut şi situaţia actuală cere şi mai multă atenţie şi mai multă prudenţă. Protejarea resursei umane este vitală”, a spus şeful statului, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, “economia îşi revine treptat şi avem perspectiva unei creşteri consolidate în anii următori”.
“Performanţele mediului de afaceri sunt esenţiale pentru dezvoltarea noastră economică. Avem nevoie de companii puternice în România, care să susţină investiţii inteligente şi să creeze locuri de muncă bine plătite”, a subliniat Iohannis şi a susţinut că datele arată o “creştere consistentă a capitalului privat românesc, precum şi a numărului de companii cu cifre de afaceri de zeci de milioane de euro anual”.
Iohannis a punctat că vocea oamenilor de afaceri este deosebit de importantă.
“România nu îşi poate permite paşi greşiţi în cursa relansării şi competitivităţii economice. (…)Este important să facem toate eforturile pentru realizarea de noi investiţii în economia noastră, atât româneşti, cât şi străine, în special în sectoarele în care dispunem de avantaje competitive remarcabile”, a afirmat preşedintele.
Iohannis a vorbit şi de “oportunităţile oferite de fondurile europene”, în acest context.
“Avem nevoie ca ţară să fructificăm toate oportunităţile oferite de fondurile europene. În această perioadă, am lucrat împreună cu Guvernul pentru a avea un plan de redresare şi rezilienţă cât mai bine fundamentat, prin care să accesăm cei 30,4 miliarde de euro obţinuţi de România prin această facilitate”, a arătat şeful statului, care a încurajat operatorii privaţi să ia în considerare şi “oportunităţile create de accesarea fondurilor europene”.
În final, Iohannis a făcut apel, în contextul prezent, la o “mobilizare exemplară a tuturor”.
“Cu toţii trebuie să fim conştienţi de responsabilităţile pe care le avem”, a afirmat şeful statului.
Ultima ora:
ObservatorCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
PoliticKlaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Educației: A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații
EconomieCristian Sporiș: Aderarea la OECD echivalează cu un certificat de bună purtare pentru România
ExternNicolae Ciucă: România rămâne un partener de încredere al Israelului în lupta împotriva terorismului
SocialMarian Staș: România 2024-2029 | Ieşirea din mediocritate. Schimbarea paradigmei educaţiei -leadership real în acţiune
EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
EditorialIuliana Stan: Ce este cultura de organizație?
CulturaCristina Popescu: Cultura. De la tradiție la societatea informațională
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe