Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Educației: A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații
Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației și a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituţii de învăţământ din țară.
„De Ziua Mondială a Educației, pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esențial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învățământ în ghidarea tinerilor noștri pe calea cunoașterii și a asumării valorilor pe care se construiește o societate liberă, prosperă și puternică”, a declarat șeful statului.
Acesta a subliniat că a te dedica formării unor întregi generații este „una dintre cele mai frumoase vocații”.
„Să îi prețuim, așadar, pe cei care deschid minți și formează caractere, fiind ei înșiși modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulți ani tuturor celor care au ales cariera didactică!”, a continuat Klaus Iohannis.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


