Klaus Iohannis, noilor magistrați: Aveți datoria să aplicați legea în mod egal
România a făcut anul trecut pași importanți în ceea ce privește justiția, a declarat marți președintele Klaus Iohannis, arătând că magistrații au un rol esențial în lupta anticorupție și datoria să aplice legea în mod egal, pentru a contribui la recâștigarea încrederii în aceasta.
„În anul ce a trecut, România a făcut pași importanți în materie de justiție, pe calea consolidării statului de drept, în lupta anti-corupție și, mai presus de toate, în obiectivul de a fi o democrație mai puternică, în serviciul cetățenilor săi. Activitatea magistraților a fost, este și va fi esențială în acest sens”, a spus, marți, șeful statului cu ocazia primirii noilor absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.
El a subliniat că garantarea independenței justiției și consolidarea statului de drept sunt priorități ale mandatului său.
„Îmi doresc ca, la finele acestuia, cetățenii noștri să poată spune că trăiesc într-o Românie fără corupție, în care legea este lege pentru toți, într-o societate care s-a reașezat pe principiile integrității și corectitudinii”, a adăugat șeful statului.
Iohannis le-a transmis noilor magistrați că pot contribui la construirea unei „Românii drepte”.
„Justiția se înfăptuiește în numele legii, așa este scris. Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Cred că oamenii au așteptări mari de la magistrați, de la întregul corp al celor care formează autoritatea judecătorească. Este rolul și datoria dumneavoastră să aplicați legea în mod egal, iar prin aceasta cred că veți contribui și la recâștigarea încrederii în lege”, a afirmat președintele.
El a punctat că justiția se află în slujba cetățeanului.
„În paralel cu exercitarea profesiei dumneavoastră în spiritul și litera unor principii precum independența, echidistanța și responsabilitatea, să nu uitați că în fața dumneavoastră se află oameni față de care trebuie să manifestați respect și deferență, iar garantarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor în administrarea justiției, în limitele și rigorile legii, este esențială”, a afirmat Iohannis.
Șeful statului s-a declarat convins că noii magistrați își vor face meseria cu responsabilitate, onestitate și echilibru.
adevarul.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


