Klaus Iohannis participă joi și vineri la summitul Consiliului European, având pe masa deciziilor acordarea statutului de țări candidate la UE Ucrainei și R. Moldova
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, la Consiliul European şi la Summitului Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, summitul liderilor europeni având potențialul unor decizii istorice – acelea de a acorda Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țări candidate la Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, reuniunea liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest va constitui o oportunitate de reafirmare, în actualul context geopolitic, a sprijinului liderilor Uniunii Europene pentru ancorarea europeană a Balcanilor de Vest şi pentru avansarea şi consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite. Totodată, reuniunea va fi dedicată unui schimb de vederi cu partenerii din regiune pentru identificarea modalităţilor concrete de stimulare a proceselor de reformă şi de întărire a cooperării în domenii cheie de interes comun, cu scopul consolidării rezilienţei.
Agenda reuniunii Consiliului European, care se va desfăşura joi şi vineri, va include o dezbatere strategică privind definirea relaţiilor Uniunii Europene cu partenerii apropiaţi din Europa, situaţia din Ucraina, din perspectiva evoluţiilor de securitate şi a sprijinului acordat de Uniunea Europeană pe multiple planuri, cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, în contextul publicării, la 17 iunie, a Opiniilor Comisiei Europene, precum şi rezultatele Conferinţei privind viitorul Europei şi etapele următoare.
În cadrul Summitului Euro în format extins vor fi abordate situaţia economică din Uniune şi evoluţiile în ceea ce priveşte Uniunea Bancară şi pieţele de capital, conchide sursa citată.
Este momentul să recunoaștem că viitorul Ucrainei, al Republicii Moldova și al Georgiei se află în cadrul Uniunii Europene, a subliniat luni președintele Consiliului European Charles Michel, în tradiționala scrisoare pe care gazda summiturilor europene a trimis-o celor 27 de șefi de stat sau de guvern din UE înainte de reuniunea Consiliului European de vară, invitându-i pe aceștia să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
“În contextul în care războiul a revenit în Europa, am întreprins o acțiune fără precedent, proiectând influența geopolitică a UE. Acum trebuie să luăm măsuri suplimentare pentru a consolida securitatea și stabilitatea continentului nostru. Acesta va fi principalul obiectiv al reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie”, a spus Michel, în scrisoarea către Emmanuel Macron, Olaf Scholz, Mario Draghi, Klaus Iohannis și ceilalți lideri europeni.
Înainte de un summit cu decizii istorice supuse consensului, Michel îi îndeamnă pe liderii europeni să recunoască perspectiva europeană a celor trei țări din cadrul Parteneriatului Estic, în conformitate cu recomandările de săptămâna trecută ale Comisiei Europene.
“Să acordăm statutul de candidat Ucrainei și Moldovei”
Comisia Europeană s-a pronunțat la 17 iunie, la o zi distanță după vizita la Kiev a liderilor Franței, Germaniei, Italiei și României, în favoarea acordării statutului de candidat la Uniunii Europene atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova, într-o recomandare istorică pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei către liderii tuturor statelor membre care se vor confrunta cu presiunea unei decizii la fel de istorice la Consiliul European din 23-24 iunie. În ceea ce privește cererea de aderarea depusă de Georgia, Comisia Europeană recomandă să i se ofere perspectiva de a deveni membră a Uniunii Europene, iar statutul de țară candidată să fie aprobat după ce vor fi abordate o serie de priorități. Drept consecință, peste 100.000 de georgieni au manifestat luni seară pe străzile capitalei Tbilisi, pe acordurile “Odă Bucuriei, imnul UE, cerând racordarea țării lor la construcția europeană.
“Acum este momentul să recunoaștem că viitorul Ucrainei, al Moldovei și al Georgiei se află în cadrul UE. Vă voi invita să acordați statutul de candidat Ucrainei și Moldovei”, a spus Michel.
În paralel, a spus el, “vom continua să acordăm Ucrainei un sprijin umanitar, militar, economic și financiar puternic”. Este vorba de un potențial acord privind o asistență excepțională de până la 9 miliarde de euro pe care liderii UE au dezbătut-o și la summitul extraordinar din 30-31 mai.
Summitul propriu-zis va fi precedat de o reuniune între liderii UE și cei ai țărilor din Balcanii de Vest, care aspiră să adere la Uniunea Europeană cu mult timp înaintea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. “Trebuie să redinamizăm procesul de extindere și să promovăm integrarea partenerilor noștri din Balcanii de Vest”, a spus Michel, într-un ecou al pozițiilor Germaniei pe această temă, care solicită deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.
Comunitatea politică europeană, pe agendă. Revizuirea tratatelor – subiect tabu?
Reuniunea Consiliului European va fi prima întrunire ordinară a șefilor de stat sau de guvern după încheierea lucrărilor Conferinței privind viitorul Europei în cadrul cărora președintele francez Emmanuel Macron a lansat un apel la crearea unei “comunități politice europene” care să primească în special Ucraina și Republica Moldova, în paralel cu o procedură de aderare la UE care ar dura “decenii” și s-a arătat “favorabil” unei “revizuiri a tratatelor” Uniunii Europene, propunând ca liderii celor 27 de țări să discute despre aceasta la summitul lor din iunie.
“Pacea, securitatea și prosperitatea într-o ordine internațională bazată pe reguli sunt valori pe care UE le împărtășește cu alți parteneri europeni. Ideea unei comunități politice europene a fost prezentată pentru a promova dialogul politic și cooperarea. Ne vom angaja într-o discuție strategică cu privire la modul în care ne putem consolida relațiile pentru a aborda chestiuni de interes comun”, a spus Michel despre această temă.
În ceea ce privește revizuirea tratatelor, șeful Consiliului European a evitat să abordeze această chestiune în scrisoarea sa către liderii europeni.
“Conferința privind viitorul Europei a implicat cetățenii europeni și a formulat propuneri menite să îmbunătățească funcționarea Uniunii noastre. Va fi necesară o monitorizare adecvată”, a spus el, în mod sec.
România s-a numărat pe 9 mai printre cele 13 state membre ale Uniunii Europene care nu susțin revizuirea tratatelor de funcționare ale UE, conform unei scrisori de poziție dată publicității de Ziua Europei, în aceeași zi în care a avut loc ceremonia de încheiere a lucrărilor Conferinței privind viitorul Europei, între ale cărei recomandări se numără și reformarea tratatelor. Deși nu exclud nicio opțiune în acest stadiu, România și celelalte state semnatare arată că nu susțin “încercările necugetate și premature” de a lansa un proces de modificare a tratatului UE.
De altfel, în ceea ce privește România, președintele Klaus Iohannis a declarat la summitul Consiliului European de la Bruxelles din 30-31 mai că România s-a poziționat foarte bine în ceea ce privește discuția privind declanșarea procedurilor de modificare a tratatelor europene, argumentând că din punct de vedere “politic” nu există “condițiile întrunite pentru a declanșa cu succes așa ceva”. Însă, țara noastră nu și-a exprimat poziția cu privire la comunitatea politică europeană.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


