Acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” a implinit pe 25 mai, 79 de ani. La mulţi ani! „În luna mai fac ceea ce fac de obicei. Citesc, scriu (numai dimineaţa), mă duc la Institutul , mă cert (în scopuri pedagogice) cu cercetătorii care întârzie sistematic să-şi predea lucrările, discut cu cei care pregătesc ediţia a II-a din  şi, dacă mai am timp, iau masa cu un prieten. De la profesorul meu, Tudor Vianu, am aflat că, dacă ai ceva important de discutat cu cineva, invită-l la masă. Este momentul şi spaţiul cel mai potrivit pentru un dialog cordial… Mă opresc aici. După-amiezile şi serile mele sunt secrete. E timpul lecturii. Primează în ultimii ani lectura clasicilor.Aş vrea să ştie cei care mă citesc şi sunt interesaţi de biografia mea publică şi de biografia mea intimă că viaţa unui critic literar este un lung şir de bucurii mărunte şi de privaţiuni acceptate. Bucuriile mari sunt rare (când îţi apare o carte, când ai o întâlnire mirabilă – vorba lui Blaga, când apare o recunoaştere publică – din ce în ce mai rară în zilele noastre – când, în fine, oboseşte nedreptatea ce te urmăreşte… Ce ar mai fi? Mai sunt şi altele, dar mă opresc. Îmi amintesc de o reflecţie a lui Ernst Jűnger, autorul „Falezelor de marmură”: „când trăieşti ca sfinţii, te însoţeşte eternitatea”. Credeţi că un critic român poate să trăiască, în zilele noastre, „ca sfinţii…”?… că eu nu cred….