Marius Stoian: Lansăm mâine, la ora 18.00, în formatul special, salonul Carol, BCU Volumul 8 din Seria Caiete Documentare Club România
Lansăm mâine, la ora 18.00, în formatul special, salonul Carol, BCU Volumul 8 din Seria Caiete Documentare Club România
„IDENTITATE ȘI CULTURĂ Național. European. Universal” este o lucrare care caută soluții despre cum putem atenua prin cultură conflictele identitare care marchează spațiile publice, atât în interiorul statelor, cât și în relațiile dintre state, prin căutarea acelui loc geometric al valorilor universale consensuale.
Este în același timp un demers care promovează dialogul intercultural și intercivilizațional per se, prin prezența în paginile sale a numeroși gânditori, filosofi, de diverse școli, sociologi, specialiști, oameni de cultura și artă, precum și importante figuri din diverse administrații naționale, înalți reprezentanți diplomatici, etc
Peste 85 de colaboratori din România, precum și din SUA, Franța, India, China, Germania, Ungaria, Marea Britanie, Croația, Japonia, Italia, etc
Atenționare: Volumul conține 0% utopie, 0% ideologie, 0% spirit mimetic și 100% gândire pură high quality în formă “operaționalizabilă”.
Se recomandă a fi evitat de către alergicii la discuțiile libere și spiritele obtuze.
Mulțumim tuturor contributorilor și partenerilor care au făcut posibilă concretizarea acestui proiect!
Coordonatori: Marius Stoian, Ionuț Vulpescu și Mireille Rădoi.
Vă așteptăm cu bucurie!
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


