Atunci când știința devine opresivă, ea îți poate face orice, cu o singură excepție: NU te poate determina să-ți schimbi convingerile profunde, existențiale, valorile și angajamentele metafizice.

Ca prizonier într-un regim totalitar, într-un război sau în alt context similar, poți fi făcut să-ți pierzi cunoștința (anesteziat cu forța, de exemplu), poți fi determinat să ai halucinații, poți fi distrus fizic, poți fi aruncat în stări de frică, tristețe etc, totul cu mijloace chimice. Dar niciodată nu poți fi determinat cu forța, chimic, să nu mai crezi în Dumnezeu dacă ești credincios, nici să crezi în Dumnezeu dacă nu vrei să crezi (chiar dacă, într-adevăr, poți fi determinat să vezi clar că stâlpul sau scaunul din fața ta e un îngeraș blond care a venit să bea cafeaua cu tine) etc.

Știința, atunci când devine opresivă, poate modifica suportul tău fizic, carcasa spiritului, influențând astfel, doar indirect, și sufletul, dar niciodată nu-ți poate distruge cu totul esența care, potrivit existențialiștilor, constă în libertatea de a alege.

Și, în mod paradoxal, cea mai bună dovadă pentru asta o constituie tocmai sistemele concentraționare ale statelor totalitare. Căci, dacă știința ar putea modela spiritual și existențial oamenii, atunci dictatorii nu ar mai avea nevoie de nicio formă a persecutării disidenților.

Iată ce spune, în acest sens, Viktor Frankl (un fascinant psihoterapeut și supraviețuitor al lagărelor naziste), anume despre posibilitatea păstrării libertății spirituale inclusiv în situații de represiune extremă:

„Până la ultima sa răsuflare, nimeni nu-i poate smulge unui om libertatea de a lua o atitudine sau o alta față de destinul său. Libertatea nu este ceva ce avem, ca astfel să o putem pierde. Libertatea este ceea ce suntem.”