La 7 ani de la Colectiv, eu nu mă simt capabilă să spun nimic… fiindcă niciun cuvânt nu poate ilustra gravitatea a ceea ce s-a întâmplat atunci.

De aceea, în loc să spun eu ceva, aleg să-i dau cuvântul Alexandrei, supraviețuitoare a dezastrului. Ea, care, la fel ca ceilalți supraviețuitori, au trecut prin două traume deoporivă de cumplite (trauma incendiului și trauma internării în spitale de stat românești), vrea să ne povestească… pentru ca noi, noi, tu și eu, să avem curajul de a ne ridica ferm împotriva abuzurilor, corupției și neglijenței strigătoare la Cer din spitalele acestei țări.

Astăzi, în spitalele românești, în continuare se sting vieți nu din cauza bolilor în sine, ci din pricina infecțiilor nosocomiale, din cauza procedurilor făcute brutal, din cauza lipsei oricărui cuvânt de încurajare din partea personalului medical și, ca un corolar, din cauza corupției… a „pliculețului” generalizat.

Citiți, vă rog, acest fragment din povestea Alexandrei Furnea… dar nu o citiți noaptea și nici dacă sunteți într-o perioadă de vulnerabilitate emoțională:

#Colectiv

#Nuuităm

#Neveragain