Astăzi, în pauză, în școală.
Aud „clinc”… mesaj pe o aplicație specială de partid de pe telefon. Deschid: „Comunicare internă USR: rezumatul ultimei ședințe…” și, țârr… sună clopoțelul de intrare în clasă.
Ridic din umeri iritată. Aș mai fi vrut 1 min, ca să am timp să citesc.
Apoi, imediat, zâmbesc la un gând: „eh, lasă”, îmi spun, „las’ că sigur nu-i vreo știre despre cine știe ce alianță dubioasă decisă peste noapte de partid, așa cum primesc în perioada asta membrii PNL de la liderii lor”.
Mă ridic și plec spre sală zâmbind, cu aceeași idee învârtindu-mi-se în minte: „ce bine, ce bine că sunt într-un partid în care NU există nici cel mai mic risc ca liderii noștri să ne trădeze așteptările… ce bine că pot amâna citirea acelui anunț de pe telefon fără îngrijorarea că ar putea fi despre vreo decizie luată de lideri împotriva voinței membrilor, așa cum se-ntâmplă în partidele vechi”.
Mă apropi de sală, mă văd câțiva elevi: „bună ziua, doamna!”.
„Bună ziua, dragilor”, le răspund, în timp ce gândul din căpșor mi se desfășoară mai departe: „nu, niciodată, niciodată nu voi face vreun compromis grav în politică… fiindcă, dacă aș face, atunci ei, copiii ăștia care-mi acordă încredere, ar afla despre asta într-o bună zi. Nu, niciodată NU voi fi altfel decât așteptările pe care le-am construit în inimile celor care mă îndrăgesc”.