În domeniul social-politic, atât conservatorismul extrem, cât și progresismul extrem au același rezultat: diminuarea libertății individuale și a importanței meritului personal. Într-o lume ultraconservatoare, aș fi discriminată și limitată în luarea deciziilor pentru că sunt femeie și pentru că sunt tânără, iar într-o lume radical progresistă mi s-ar impune să accept discriminări pozitive (avantaje nemeritate în detrimentul celorlalți), precum și forme de protecție a statului pe care nu le doresc, tot pentru că sunt femeie, pentru că sunt tânără, dar și fiindcă am dizabilități.

Atât în societatea ultraconservatoare, cât și în cea ultraprogresistă, rezultatul, pentru mine ca persoană liberă, ar fi trăirea într-un decor distopic prin obligarea mea de a mă autodefini folosind aspecte accesorii/ neesențiale ale existenței mele (genul feminin, de exemplu).

Acum niște ani, în zorii căutărilor mele politice, mă declaram progresistă, dar acum știu atât de clar: nu sunt nici conservatoare, nici progresistă până la capăt (sunt doar parțial în zona progresistă), ci sunt și voi rămâne, pur și simplu, o persoană liberală. Iubesc libertatea individuală, prețuiesc responsabilitatea implicând asumarea fermă a consecințelor sociale ale propriilor acțiuni, iubesc să fiu apreciată pentru meritele mele și accept să fiu mustrată pentru greșelile mele față de ceilalți (dacă există), iubesc să mi se acorde încredere pentru demnitatea mea de persoană umană unică, nu pentru genul meu, nu pentru vârsta mea, nu pentru particularitățile mele fizice, nu pentru naționalitatea mea, nici pentru vreun alt aspect non-esențial al contextului în care s-a nimerit să trăiesc.

Mă autodefinesc prin valorile mele (creștină, liberală, pro-occidentală), iar dreptul fundamental de a mă autodefini astfel îmi poate fi respectat cu adevărat doar într-o societate democratic-liberală.